Articolul a fost revizuit în ianuarie 2024.
Cărțile folosite au un farmec aparte, nu doar prin poveștile scrise negru pe alb pe paginile lor poroase, dar și pentru poveștile dintre rânduri. Sunt șanse foarte mari să găsești în ele “mesaje” de la cei care le-au citit înaintea ta, notițe scrise cu grijă pe pagini, semne de carte, idei împărtășite generațiilor viitoare de cititori. Sunt legături dintre trecut și prezent.
Cărțile vechi se găsesc tot mai rar pe rafturile din bibliotecile noastre, iar locul lor este ocupat de altele noi, sau de kindle-ul cu numeroase ebook-uri. Deși kindle-ul are beneficiile lui, eu prefer, totuși, varianta old school, care-mi permite să trag cu ochiul la numărul de pagini rămase, să-mi iau notițe sau să mă întorc la pasajele preferate ale cărții.
Dacă și tu ești ca mine și preferi să lași uneori device-urile deoparte și să te bucuri de senzația unei cărți tipărite sau îți place să cutreieri târgurile de vechituri din oraș, vei găsi aici câteva locuri de pus pe listă. Frecventarea anticariatelor din oraș a devenit un obicei pentru mine și este un fel de treasure hunt, care se încheie de obicei cu un nou obiect cu poveste în colecția mea.
Așadar, am făcut o listă cu anticariatele din Cluj pe care le vizitez cel mai des.
- Anticariatul de pe strada Virgil Fulicea – anticariatul artelor
Începem treasure hunt-ul cu anticariatul situat pe strada Virgil Fulicea, numărul 1. Coborâm pe scări abrupte care ne conduc spre o lume demult uitată, cu un vag miros de umezeală, specific caselor încărcate de istorie.
Aici găsim cu preponderență cărți din literatura universală, cea românească și multe volume din istoria și teoria artei. Printre operele voluminoase se ascund volume mici de poezie, care sunt parcă rușinate de statura lor în comparație cu lucrările dense de lângă ele. Aceste volume sunt foarte valoroase pentru că îi permit cititorului să poarte poezia pretutindeni, într-un buzunar. La poésie est dans la poche. (n.r.: Poezia este în buzunar)
Anticariatul ne surprinde prin colecția impresionantă de albume de artă și de istorie a artei. Situarea acestuia lângă Casa Matei, le permite studenților care vin aici pentru cursurile teoretice ale Universității de Artă și Design, să descopere rarități ce nu se mai tipăresc astăzi.
Program: Luni – Vineri: 11:00-16:00, Sâmbătă – Duminică: închis.
2. Anticariat Hașek – anticariatul diversității literare
Ne îndreptăm spre Bulevardul Eroilor, la numărul 18, unde intrăm într-un gang întunecos. În curtea interioară vedem un zid alb împresurat de iederă și o ușă cu un afiș pe care scrie Anticariat Hașek. Denumit după Jaroslav Hašek, autorul piesei de teatru Peripețiile bravului soldat Švejk, anticariatul a fost deschis acum doi ani.
Eu l-am descoperit recent, așa că am intrat curajos în încăpere, cu gândul de a-i afla povestea. Am pătruns într-o cameră mică, unde m-a întâmpinat portretul poetului Nichita Stănescu, pitit după o plantă, și Horea, proprietarul anticariatului.
Mi-am dat seama de la bun început că acesta nu era doar un loc în care se vindeau cărți, ci un spațiu destinat schimbului de idei, al discuțiilor despre artă și literatură. Horea mi-a recomandat cărți pe care le-a citit, mi-a povestit despre Esenin, poetul lui preferat, iar eu am plecat acasă cu câteva volume cumpărate și cu un nou titlu, The tragedy of man al autorului maghiar Imre Madách, pe care l-am trecut pe lista de to-read. Mi-a spus și că oamenii ezită să calce pe tărâmuri necunoscute, că nu explorează destul literatura din alte culturi precum cea bulgară, sârbă, slovacă sau maghiară, de aceea anticariatul lui promovează diversitatea.
Pe lângă titlurile din literatura universală, de filosofie, poezie, artă, istorie, aici vei găsi autori din literatura română care nu sunt atât de cunoscuți, însă care ar trebui să fie scoși de sub praful uitării.
Data viitoare când ești prin zonă, ar merita să tragi o fugă până la Anticariatul Hașek, care te va surprinde cu o serie de cărți interesante, la prețuri accesibile.
Program: Luni – Vineri: 10:00 – 17:00, Sâmbătă – Duminică: închis.
3. Anticariat Academic – anticariatul științelor
Rămânem prin apropiere și ajungem pe strada Ion I.C. Brătianu, la numărul 8. Ascuns după o poartă mare din lemn, acest lăcaș tainic pare dinadins ferit de privirile curioase ale trecătorilor.
Odată ce intrăm pe ușa veche, care scârțâie, suntem izolați complet de vacarmul vieții de afară și pășim într-un labirint al cărților. Anticariatul se desfășoară pe mai multe camere, umplute de jos până sus cu cărți. Încăperile sunt despărțite de coridoarele înguste cu aspect dedalian, care îi permit vizitatorului să pășească grijuliu printre opere. Așa cum îi spune și numele, anticariatul este recomandat persoanelor din mediul academic și cuprinde lucrări de specialitate din domeniul filosofiei, a artei, literaturii universale și română, critică literară.
Deși nu pare foarte spațios la prima vedere, el este cel mai impresionant și ofertant anticariat din Cluj. Pereții și ușile sunt sprijiniți de numeroasele volume așezate haotic. Aici am găsit albume de artă în limba franceză, engleză și germană. În urma acestui treasure hunt, am descoperit și un volum cu autograful lui Lucian Blaga.
Cine știe câte taine mai așteaptă să fie destăinuite cititorilor clujeni?
Program: Luni – Vineri: 10:00 – 17:00, Sâmbătă: 10:00-15:00, Duminică: închis.
4. Anticariat Socrate – anticariatul noutăților
Anticariatul Socrate poate fi găsit la Iulius Mall și la Vivo. Este un anticariat budget-friendly, care pune la dispoziție cărți în stare foarte bună, semn că au fost tratate cu grijă de cei care le-au citit înainte.
Întotdeauna am apreciat un anticariat pentru albumele de artă pe care le vinde, iar aici găsesc tot ce am nevoie, la diverse mărimi și prețuri. Ceea ce mi-a atras atenția în mod special au fost volumele de artă de la colecția Adevărul. Editura cuprinde artiști cunoscuți precum Goya, Dali, Botticelli, Grigorescu, și ne poartă prin muzee din întreaga lume: Muzeul Luvru (Paris), National Gallery (Londra), Egyptian Museum (Cairo), Muzeul Pușkin (Moscova), Muzeul Național Brukenthal (Sibiu).
Ultima dată când am trecut pe la el, m-am ales cu un minunat album de artă cu cele mai importante lucrări de Cezanne și câteva detalii despre viața artistului.
Anticariatul Socrate ține pasul cu toate cărțile și bestseller-urile nou apărute pe piața cărții. Pe rafturi stau frumos categorizate cărți polițiste, de teatru, filosofie, religie, istorie, psihologie, artă, literatură universală și poezie.
Dacă încă n-ai trecut pe la Socrate, cu siguranță merită să te oprești din cumpărături și să arunci o privire cărților.
Program: Luni – Duminică: 10:00-22:00.
5. Anticariatul de noapte – anticariat online
Și pentru că s-ar putea să nu-ți permită programul să iei la pas anticariatele Clujului, am zis să închei lista cu câteva recomandări de anticariate online. Poate mulți dintre voi îl știți pe de motanul Faust, atracția principală a paginii de facebook a Anticariatului de Noapte.
Anticariatul online își are sediul pe strada Ilie Măcelaru din Cluj și oferă mii de titluri din diverse domenii. Există o secțiune cu cărți sub 5 lei, ediții rare cu autografe și cărți în limba germană, rusă, italiană, engleză, spaniolă. Te las să descoperi cărți pe gustul tău, ai de unde alege: https://www.anticariatuldenoapte.ro/
Un alt anticariat online care merită menționat este Printre cărți, din București. Pe site-ul lor poți găsi cărți vechi și noi.
Bucuria de a descoperi ediții demult uitate, spațiile restrânse care cuprind mii de povești ce așteaptă să fie citite și oamenii pe care poți să-i cunoști prin intermediul lecturilor, sunt doar câteva motive care m-au convins să scotocesc anticariatele. După ce am cutreierat în lung și-n lat străzile Clujului, mi-am dat seama că, la fel cum fiecare carte adăpostește povești între paginile ei, și anticariatele orașului adăpostesc istoriile lor, pe care le vei afla dacă ai răbdare să stai de vorbă cu anticarii. Sigur vei pleca cel puțin cu o recomandare interesantă pe lista ta de lectură și o nouă poveste de dat mai departe.
Voi știți și alte anticariate din Cluj?