#AfaceriDeFamilie: De vorbă cu Sorin și Tania, ownerii Very Burger, despre primii 3 ani de activitate pe piața de delivery din Cluj

by | Mar 15, 2021 | Articole, Interviuri | #clujlife

Ultima dată când am stat de vorbă cu Sorin și Tania, ownerii Very Burger, a fost în 30 mai 2018. Pe-atunci, ei tocmai luaseră decizia de a-și deschide un loc al lor, în care să prepare în voie burgeri pentru comunitatea clujeană. Și tot pe-atunci se făceau cunoscuți sub numele de Old & Tasty – nume pe care s-ar putea să-l folosească și acum cei mai vechi clienți de-ai lor atunci când vorbesc despre ei, în ciuda rebrandingului prin care Old & Tasty a trecut. Au zburat pe lângă noi 3 ani de când aceștia și-au început activitatea și de când sunt acolo pentru a ne oferi nouă unii dintre burgerii noștri preferați din Cluj oricând avem poftă de ei… De fapt, în 23 martie sărbătoresc aniversarea. Ne-am gândit, așadar, că ar fi un moment oportun să ne uităm în urmă împreună cu ei și să vedem cum au evoluat pe parcursul anilor, dar și ce planuri au pentru perioada care urmează.

Sorin și Tania sunt un cuplu fain, fiind doi oameni dedicați și muncitori. Așa i-am cunoscut și în urmă cu 3 ani, atunci când le-am trecut pragul pentru prima dată, și tot la fel i-am găsit și acum, când le-am făcut din nou o vizită pentru a purta o discuție mai lungă cu ei. Cu această ocazie am aflat că, în ciuda faptului că anii au trecut, anumite lucruri au rămas neschimbate. Sorin și Tania sunt în continuare gurmanzi și iubesc burgerii. Sunt și acum entuziasmați de ceea ce fac și se lasă ghidați în munca lor de cât de mult le place domeniul în care au ales să activeze. Iar Sorin e același om pasionat de stilul vintage, fiind și colecționar al obiectelor vechi (pe câteva dintre ele le vei putea vedea prin local, atunci când îi vei trece pragul). În urmă cu 3 ani, datorită interesului lui Sorin față de stilul vintage a apărut numele localului: Old & Tasty. Acum, aceeași pasiune a îmbrăcat o altă formă în contextul rebrandingului.

Singura schimbare pe care am făcut-o la nivelul conceptului în momentul în care s-a realizat rebrandingul a fost aceea că am încercat să-l facem mai colorat, astfel încât să fie mai plin de viață. Înainte de a face rebrandingul, conceptul era, din punctul de vedere al designului, ceva mai sobru și mai retro. Ne-am dorit să păstrăm componenta de retro, dar s-o facem puțin mai colorată și, deci, mai vintage. – Sorin


Decizia de a-și face rebranding a venit natural și ușor, pentru că încă de când și-au deschis localul, Sorin și Tania au pornit la drum cu un scop în minte: acela de a se franciza. În momentul în care au început să fie cunoscuți pe piață, și-au format și comunitatea lor de clienți. Aveau în această comunitate și persoane care se ocupau de design și grafică. Iar acestea le-au sugerat că dacă aveau să meargă la capăt cu obiectivul lor de a se franciza, să-și ia un nume nou care să fie ușor de reținut. Și-au dat seama atunci că aveau două opțiuni. Pe de o parte, puteau alege să activeze în continuare doar la nivel de Cluj, ceea ce ar fi însemnat că e în regulă să-și păstreze numele de Old & Tasty. Sau puteau alege să se extindă și înspre alte orașe, context în care aveau nevoie de un nume care să fie mai ușor de reținut. Iar băieții de la Casetograf, cu care au lucrat pe partea de rebranding, le-au propus mai multe variante, dintre care ei au ales-o pe cea pe care o cunoaștem noi astăzi: Very Burger.

Very Burger a fost numele care am simțit că ni se potrivește cel mai bine: era cel mai frumos pliat pe stilul nostru. Dar, deși am făcut rebranding, am lăsat în Very Burger și motto-ul inițial, de „Old & Tasty Flavors”. Chiar și așa, unii oameni nu par să se fi obișnuit cu noul nostru nume în totalitate. Comunitatea aceasta pe care ne-am creat-o noi s-a legat foarte mult de vechea noastră identitate, Old & Tasty. Și rămân fideli Old & Tasty. Pe plan local, la nivel de aplicații, rămâne și Old & Tasty atât timp cât vedem că ea încă funcționează pentru că vechii noștri clienți comandă de la ambele. – Sorin


Pe lângă numele și identitatea vizuală cu care ne-au obișnuit inițial, ceea ce s-a mai schimbat pentru Very Burger a fost lucrul pe care Sorin și Tania l-au învățat pe parcursul orelor nenumărate de muncă în calitate de antreprenori. Au văzut, în această situație în care făceau în mod conștient și voit schimbări afacerii lor, o oportunitate bună să treacă de la stadiul în care făceau ei totul pentru afacerea proprie, la un stadiu în care deleagă părți importante din afacere înspre alți profesioniști. Și fac asta pentru că au ajuns la concluzia că în primul an de activitate se aruncau mai mult cu capul înainte. Dar acesta nu mai este modul în care și-ar dori să facă lucrurile și acum. Dacă ar porni astăzi un nou business – chiar și pe aceeași idee – sigur ar aborda lucrurile dintr-o altă perspectivă de business, au căzut de acord amândoi.

Ce s-a mai schimbat acum, după procesul de rebranding, e faptul că nu mai fac eu chiflele personal. Țin minte că, la un moment dat, în primele luni, când făceam eu chiflele, mi-au ieșit prea mari. Am stat până la 4 dimineața ca să le fac iarăși în timp util… Aveam chiar și zile în care dormeam câte două-trei ore pe noapte pentru că se întâmplau anumite lucruri pe care nu aveam cum altfel să le gestionăm, altfel decât să le mai facem încă o dată. Nu aveam încotro. Acum zâmbim când ne gândim la asta. Atunci, în schimb, nu zâmbeam. Mi-am dat seama că lucram mult, mult prea mult. Acum, colaborăm cu o patiserie locală în acest sens, dar rețeta pe care o folosim a rămas aceeași cu care am pornit la drum inițial. Astfel, am încercat să ne ușurăm cât de puțin munca. – Tania


Din aceleași considerente, plănuiau ca în 2020 să aducă o nouă persoană în echipă. Dar a început pandemia. Și ei, la fel ca noi toți, s-au speriat: nu știau ce avea să urmeze mai departe. Așa că au decis să rămână doar ei doi în continuare pentru o perioadă de timp. Acum, când văd că toată industria HoReCa… suferă, au ajuns la concluzia că au procedat bine. Ar fi fost dificil să fi angajat o altă persoană. Ar fi durat o bună perioadă de timp până să o învețe să prepare produsul lor în maniera în care erau obișnuiți ei să-l facă. Rămân în continuare doar ei doi până ce lucrurile își revin la normal din punctul de vedere al pandemiei. După, cu certitudine, o să angajeze și o altă persoană.

În 2020, noi aveam planuri foarte mari. Intenționam să ne mai deschidem o locație. Scopul era să mai angajăm pe cineva care să rămână să se ocupe în locul nostru de locația existentă, astfel încât noi să o putem gestiona pe cealaltă. Aveam în vizor câteva variante pe care le luam în considerare, dar nu am stabilit cu care dintre ele vom merge mai departe. Când a venit pandemia, în schimb, ne-am speriat un pic. Am știut din prima că trebuie să ne punem la punct foarte bine cu livrările, gândindu-ne că doar pe delivery o să ne mai bazăm. Ne așteptam ca pandemia să dureze o perioadă lungă. N-am crezut nicio secundă că lucrurile vor reveni la normal după starea de urgență sau după cea de alertă. De aceea, momentan nu investim în deschiderea unei noi locații: n-am face decât să ne adâncim și mai mult pe noi înșine. – Sorin

N-ar putea spune, însă, că afacerea lor a scăzut din martie 2020 până astăzi. Într-adevăr, la momentul respectiv, Very Burger se afla pe o pantă ascendentă. Dar odată cu începutul pandemiei, au început să stagneze. Și, cred ei, acest lucru a venit ca urmare a faptului că oamenii nu mai sunt atât de mult la birouri, așa că nu plasează comenzi de grup, și a faptului că au început să-și gătească acasă într-o măsură mai mare. Mai sunt studenții care lipsesc și care, din punctul de vedere al lui Sorin, aduc foarte mult (și foarte multe) Clujului. „Asta-i ceea ce-mi lipsește cel mai mult în perioada aceasta: vibe-ul specific Clujului. Era forfotă și mișcare. Acum, au venit o parte din studenți, dar… încă nu se simte la fel,” ne-a spus Sorin. Iar pe lângă studenți, lui și Taniei îi lipsesc enorm oamenii care le treceau pragul localului.

Înainte, nici nu ne dădeam seama cum ne trecea timpul. Dar acum, având în vedere faptul că business-ul s-a dezvoltat mult mai mult pe partea de delivery și avem considerabil mai puțini oameni în interior, ne e dor de oameni. De fapt, când am început, ne-am și ales un loc fizic mai redus ca dimensiuni, astfel încât să putem să intrăm cât mai mult în contact cu oamenii. Bucătăria a fost tot timpul deschisă, de exemplu. N-am căutat niciodată un restaurant mare, în care noi să fim ascunși în spate, la care noi să scoatem mâncarea pe bandă și atât. Și pentru francizare, ne gândim să avem în continuare o bucătărie deschisă și cât mai mult contact direct cu oamenii. – Tania

Acum, livrează zilnic între 100-120 de burgeri prin foodpanda, Tazz și Bolt și mai preiau comenzi și direct prin telefon (0740 379 722). Pentru a putea să facă asta, au un program de luni până vineri care începe în jurul orei 7am și care se încheie după ora 9pm. Dacă înainte lucrau și în perioada weekend-urilor, acum au decis ca de vineri seara până luni dimineața să-și ia liber. De aceea, preferă ca acum să se trezească mai devreme în timpul săptămânii și să-și facă ei însăși cumpărăturile, știind că au control total asupra acestui aspect. În același timp, și-au inclus în program activități pe care în primul an și jumătate de activitate nici nu luau în considerare să le facă pentru a nu mai ajunge la epuizare.

Iarna aceasta am mers la schi, de exemplu. Dacă avem săptămâni foarte grele, stăm acasă, ne uităm la filme și seriale pe Netflix și comandăm mâncare, nu facem nimic altceva. Mai mergem la câte o cabană. Ne mai vedem cu prietenii la câte-un joc de Catan sau Fifa. Sau ne petrecem weekend-urile cu familia. Ne simțim mai relaxați comparativ cu modul cum ne simțeam în urmă cu 3 ani. Atunci eram și mai agitați, și mai curajoși… într-un mod ușor nebunesc. Acum, suntem mai calculați și mai raționali. Simțim că ne-am maturizat o dată cu Very Burger. Ambițiile noastre sunt aceleași. Singurul lucru care s-a schimbat e experiența noastră. Și nu neapărat în ale gătitului, cât în ale… antreprenoriatului. – Sorin


Această experiență pe care au dobândit-o în antreprenoriat intenționează să o pună în practică și atunci când va veni momentul potrivit pentru a deschide o nouă locație. Iar când se va întâmpla asta, vor vrea ca locația respectivă să poată funcționa și în perioada weekend-ului. Dar pentru a face asta, Sorin și Tania știu că au nevoie de persoane care să lucreze în bucătărie exact așa cum lucrează ei. Sunt conștienți de faptul că procesul va fi unul dificil, dar sunt convinși că asta e ceea ce-și doresc și ceea ce caută. „Ne gândim că, dacă am reușit să facem asta până acum, o să reușim și de-acum încolo. De-aceea, când o să avem un următor interviu de angajare, exact asta o să și căutăm: oameni care să fie dedicați,” ne-au mărturisit ei. Își doresc ca atunci când o să crească și o să aibă mai multe locații, să aibă și oameni care să poată să asigure aceeași calitate pe care au asigurat-o și ei pe parcursul timpului.

Am senzația că mulți falimentează pentru că simt într-o primă fază că le merge bine, iar apoi mai scad din calitate sau cresc prea mult prețurile. Îi interesează doar profitul și nimic altceva. Noi, în schimb, ne-am dorit ca oamenii să se gândească că vin la noi și au ocazia să mănânce același lucru pe care l-au mâncat și data trecută. Cum am reușit să păstrăm constanța până acum, timp de 3 ani de zile, fiind doar noi doi, am vrea să păstrăm constanța și în continuare, învățându-i și pe cei pe care-i vom aduce în echipă să prepare lucrurile în același mod ca noi. Carnea o voi prepara tot eu în continuare, indiferent cât de multe locații o să avem. – Sorin


După 3 ani, se simt cu adevărat mândri de ceea ce au reușit să construiască. Simt că fac parte din Cluj, ei nefiind de loc de-aici. Prin Very Burger și prin ei înșiși s-au integrat în oraș îndeajuns de mult încât să simtă că reușesc să-și aducă aportul în comunitatea clujeană. Dar chiar și așa, caută să se îmbunătățească (și să-și îmbunătățească preparatele) în mod constant. Sorin, spre exemplu, mănâncă zilnic burgeri – ceea ce înseamnă că are timp să-i tot testeze. În momentul în care găsește vreunul care-i stârnește interesul în mod special, cei doi încearcă împreună să găsească o formulă prin care să-l adapteze la meniul lor. Tot cu o „formulă nouă” intenționează să surprindă comunitatea Very Burger și cu ocazia aniversării de 3 ani.

Ceea ce avem în pregătire pentru aniversarea noastră sunt niște hot dogs care o să conțină cârnaț cu cașcaval în interior – de tipul celor nemțești. Chiar în ultimele seri, la cină, eu numai hotdog am mâncat. Dacă e să vorbim despre ceea ce oferim în materie de rețete picante, cum ar fi Hot or Not, am încercat să le gândim astfel încât să fie pe trei nivele. Nivelul întâi e ușor picant, cel de-al doilea nivel e foarte picant spre extrem și nivelul trei e pentru cei cărora – hai să spunem așa – le place durerea. De fapt, chiar noi am dezvoltat sosul acesta atât de picant. – Sorin

Dacă lucrurile ar fi stat puțin mai diferit, Sorin și Tania ar fi luat în considerare chiar și lansarea pe piață a sosului Very Burger, extrem de picant, care reprezintă rețeta lor proprie și personală. Dar spațiul pe care îl au la dispoziție în momentul de față nu le permite să facă asta la standardele calitative pe care și le-ar dori. Totuși, e o opțiune pe care o au în vedere pe termen lung. Această idee le-a apărut în momentul în care, în cea de-a doua zi după ce și-au deschis localul, au avut un client care și-a comandat Spicy-ul pe care-l aveau la momentul respectiv în meniu. „Mi-a cerut să fie tot mai picant, tot mai picant, tot mai picant. Așa că mi-am propus să-l fac atât de picant încât să fie… prea picant pentru el,” ne-a povestit Sorin. Dar n-a fost acesta singurul motiv care a stat la baza creării sosului respectiv.

În același timp, am vrut să ne și diferențiem pe piață având cel mai picant burger. Tot așa am ales și berea pe care acum o servim. Când am deschis Old & Tasty aveam în meniu bere artizanală, dar ne-am dorit ceva mai special. Inițial, am testat cât mai multe beri de tip craft. Cea care mi-a plăcut cel mai mult a fost berea Kutuma, dar deja erau foarte multe restaurante care o comercializau. Am decis atunci să încercăm cu un tip de bere care nu este în Cluj. Și-am testat berea Poet, făcută de Bere Noah. Cei de la Bere Noah sunt pe aceeași lungime de undă cu noi, întrucât și ei au pornit împreună ca o afacere de familie. Iar noi ne-am dorit să ne orientăm cât mai mult după ceea ce știm că i-ar plăcea comunității noastre. – Sorin

De 3 ani încoace, Sorin și Tania au construit o comunitate tare faină pentru care fac tot ceea ce fac. Pentru aceeași comunitate au fost acolo „trup și suflet,” după cum ar spune Tania, în tot acest timp – și, sperăm noi, mult timp de acum încolo. Și, pentru această comunitate au în pregătire rețetele noi cu care ne vor surprinde în data de 23 martie. Ca o mică surpriză în plus, au lansat pe contul lor de Instagram și un giveaway. Cei doi se bucură că încă mai pot ține legătura în mediul online cu clienții lor prin inimioare, comentarii și reacții, dacă în micul lor local nu-i mai pot vedea în această perioadă.


Dacă le urmărești contul de Instagram, probabil că știi deja în ce constă giveaway-ul despre care vorbim. Dacă nu, îți spunem noi (ca să ne asigurăm că nu-l ratezi): Very Burger a dat startul unui concurs ce are ca premiu un voucher de 500 RON și la care te poți înscrie nu doar pe pagina lor de Instagram, ci și pe cea a fetelor @andreea_goia și @adelicious.ro pentru a avea mai multe șanse de câștig. Ce-ți poți cumpăra de acei 500 RON? Cât mai mulți burgeri făcuți după noile rețete și hotdogs… ca să ții pasul cu „Old & Tasty Flavors” așa cum sunt ele (re)interpretate de Sorin și Tania.

Evenimente viitoare

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This