După ce v-am prezentat pașii necesari în pregătirea bicicletei pentru primăvară, cu toate cele necesare (reglarea frânelor, schimbătoarelor, curățarea componentelor și alte operații), de data aceasta propun să scoatem toți bicicletele la asfalt pentru primele ture în afara orașului. Plec și acum de la premisa că sosește mult așteptatul anotimp, așa că m-am gândit să prezint două trasee pe care le-am parcurs în trecut și pe care le consider potrivite pentru un început de primăvară în forță.
Turele propuse sunt în apropierea Clujului, în zona munților Apuseni, dar nu încep din oraș. La turele din afara orașului nu îmi place să merg singur, așa că și de data aceasta am avut partener de drum. Până la punctul de start ne-am deplasat, în general, cu mașina. Nu spun că nu se poate pleca direct din oraș, însă am preferat să ne ducem mai aproape de zona de interes și să fim cât de cât odihniți când pedalăm pe acolo, pentru a aprecia mai mult locurile și peisajele. În orice caz, în funcție de condiția fizică a fiecăruia, traseele pot fi scurtate sau lungite, iar startul și finalul acestora poate fi adaptat. Pe fiecare dintre trasee există cel puțin o porțiune care nu trebuie ratată. Pentru unii, asta poate însemna o coborâre lungă în care își pot satisface nevoia de adrenalină, iar pentru alții o panoramă extraordinară peste o vale abruptă, pe care o pot observa în timp ce pedalează încet.
Traseul #1
Măguri-Răcătău – Sat Măguri – Sequoia din Măguri – Defileul Someșului Rece – Măguri-Răcătău
Distanță: 24 km
Timp: aprox. 3h
Dificultate: mare (primii 5km), mică (în rest)
Tip traseu: circuit
Am descoperit acest traseu din întâmplare, toamna trecută. Auzisem de zona Măguri-Răcătău ca fiind una superbă, dar nu am avut în minte niciun traseu atunci când ne-am hotărât să mergem. Am profitat de ocazia de a putea folosi peste weekend două biciclete electrice de trekking și ne-am aventurat în explorare. Le-am încărcat în mașină și ne-am oprit în centrul comunei Măguri-Răcătău, vis-a-vis de primărie. Chiar de acolo pornește un drum de piatră, de lângă un mic magazin mixt, unde este și destul loc pentru a parca mașina liniștit.
Aici începe distracția… toată urcarea de pe traseu este concentrată în prima parte și nu este una ușoară. Aproape 5 km de urcuș continuu, cu diferență de nivel de 600m. Cu bicicleta electrică merg destul de bine, însă mă gândesc întruna cum era dacă urcam cu bicicleta mea, fără ajutor. Mai greu, cu siguranță, însă voi afla precis data viitoare când merg acolo.
Când mai avem puțin până în cel mai înalt punct, la vreo 1300 metri altitudine, ne oprim să facem o pauză de tras sufletul și cu ocazia asta culegem cele mai mari măceșe pe care le-am văzut vreodată. În următoarele luni vom face ceai din ele și ne vom aduce aminte, atunci când îl bem, de locul de unde le-am cules.
Aici consultăm pentru prima dată posibilitățile de traseu și ne hotărâm să continuăm prin sat, iar apoi să mergem spre locul unde am lăsat mașina, coborând prin defileul Someșului Rece. Următorii 6 km sunt pe teren plat, prin satul Măguri, așezat la înălțime pe un platou de unde se vede până în Mărișel. Case răsfirate, vaci la păscut și aer curat de munte. Atmosfera în sat este foarte plăcută, deși ne urmăresc niște nori încărcați de când am pornit. Pe hartă observăm că există și un arbore sequoia, pe care, însă, noi nu îl vedem, dar plănuim să îl căutăm mai bine data viitoare.
Din partea aceasta de sat, unde se află și arborele, începe coborârea pe asfalt, care la acel moment era proaspăt turnat. Până la mașină mai sunt aproximativ 13 km, poate cei mai frumoși de pe tot traseul. În prima parte avem o coborâre așa cum îmi place mie, însă stabilitatea pe o bicicletă de trekking nu se compară cu cea de pe un mountain bike, cu care poți lua virajele mult mai sigur. La capătul coborârii abrupte, nu uitați să faceți stânga spre vale. Urmează lacul și barajul Someșul Rece și un peisaj stâncos extraordinar, vreme de câțiva kilometri, cât trecem prin cheile râului. Noi am avut ocazia să prindem peisaj de toamnă, dar bănuiesc că e la fel de spectaculos și primăvara.
Restul este o plimbare plăcută până la mașină, în care pedalăm lejer și povestim din mers, pentru că drumul este foarte puțin circulat de mașini și ne dă această libertate. Am petrecut, în total, cam 3 ore pe traseu, cu tot cu pauzele de cules măceșe și de făcut poze, așadar este ideal pentru o tură de weekend sau chiar din timpul săptămânii. Recomand acest traseu oricui are curajul să urce primii 5 km, iar apoi garantez că nu va regreta partea de coborâre și mai ales peisajul.
Traseul #2
Mănăstireni – Dealu Negru – Beliș – Răchițele – Mărgău – Călata – Mănăstireni
Distanță: 60 km
Timp: 4-5h
Dificultate: medie – mare
Tip traseu: circuit
Am făcut acest traseu în urmă cu vreo 2 ani, în noiembrie, fiind ultimul din anul respectiv. Împreună cu un prieten, am făcut itinerariul și am hotărât să pornim din satul Mănăstireni, aflat la vreo 50 km de Cluj-Napoca. Ne-am ales ca punct de plecare și sosire acest sat, deoarece ne doream ca la capătul traseului să nu avem porțiune de urcare, pentru că știam că vom fi obosiți. Ce a fost interesant la această tură este că ne-am propus să căutăm pe parcursul drumului un loc de campat, la care să ne întoarcem apoi cu mașina și să rămânem peste noapte. Bineînțeles, nu am cărat în spate echipamentul de campat, ci a rămas în mașină. La fel ca la traseul precedent, am parcat tot în fața primăriei din sat. Pe lângă faptul că e centrul satului, ne-am gândit că poate aici mașina ar fi mai în siguranță.
Odată parcată mașina, ne pregătim bicicletele, ne asigurăm că avem apă și mâncare pentru traseu, care sunt absolut necesare pentru ture mai lungi, și pornim pe drumul spre Călata. Sunt vreo 2.5 km de urcat, până în dreptul unui deal în formă de piramidă, greu de confundat, și spre stânga la singura intersecție din zonă. De acolo drumul vă poartă pe niște dealuri golașe, cu vegetație mică, dar totuși cu câteva stâne. Pe noi ne împing de la spate câțiva câini ciobănești, nu de alta, dar nu avem spor la urcare.
Drumul este în construcție (cel puțin așa era atunci), astfel că anumite porțiuni sunt mai greu de parcurs, până la marginea satului Dealu Negru. De acolo, drumul este foarte bun și continuăm tot înainte până la intersecția cu drumul național spre stațiunea Beliș. Zona Lacului Beliș-Fântânele este cunoscută pentru frumusețea locurilor, fiind preferată de mulți clujeni, așa că nu mai are nevoie de nicio prezentare.
Urcarea continuă, iar pe anumite porțiuni, dar mai ales pe ultima parte de urcare până la cel mai înalt punct al traseului (1300m altitudine), ritmul e destul de lent și pe lângă asta mai și plouă. Din când în când, în stânga se vede Lacul Beliș-Fântânele și Parcul Natural Apuseni în toată splendoarea. Facem o pauza de masă și de hidratare cam la jumătatea drumului, în locul denumit Apuseni Panorama și nu știm ce ne așteaptă în continuare. Dar ne bucurăm de peisaj, atât cât se vede de nori și pornim mai energici. Aflăm apoi că urmează nu mai mult, nici mai puțin decât 9 km de coborâre rapidă până la următoarea intersecție unde facem dreapta spre Răchițele. Pentru mine asta a fost punctul culminant al zilei și mi-aș fi dorit să mai cobor o dată, dacă nu ar fi trebuit să pedalez la deal.
În Răchițele, cine are chef să se abată de la traseu, poate vizita Cascada Vălul Miresei, aflată la vreo 5 km de la strada principală. Restul traseului spre Mărgău și Călata este relativ lejer, cu opriri pentru o gustare, să mai admirăm peisajul și să ne hidratăm. Pe ultima porțiune rămasă, înainte de coborârea finală, se simte oboseala și parcă îmi doresc să ajung mai repede la mașină. Ceea ce se și întâmplă curând, dar pornim la fel de repede spre locul de campat, pentru că serile de noiembrie sunt foarte scurte și ne-a prins întunericul. Hotărâm că locul cel mai potrivit pentru cort ar fi Apuseni Panorama, așa că peste vreo jumătate de oră deja instalăm cortul la lumina farurilor și în bătaia vântului.
Pentru că ne-a plăcut foarte tare coborârea de 9 km din ziua precedentă, de dimineață am hotărât să mai coborâm o dată, fără să ne gândim prea mult că avem de urcat și înapoi. A meritat oricum. Am avut totuși inspirația să facem autostopul. Unul dintre noi a urcat într-o mașină cu localnici care mergeau la târg, iar celălalt a rămas cu bicicletele, care au fost recuperate ulterior.
A fost un traseu care necesită puțină condiție fizică pentru a fi parcurs, a durat câteva ore bune, dar l-aș parcurge, cu siguranță, din nou.
Sper că v-au plăcut propunerile de trasee, eu le-am parcurs cu mare plăcere și la fel sper să faceți și voi, iar apoi să reveniți și pentru alte sugestii de ture în natură, pe jos sau pe două roți.
Zona Apusenilor are o mulțime de locuri de explorat, dealuri de urcat și văi de coborât. Oriunde nimeriți, sigur va fi ceva de văzut, indiferent de modul de deplasare. Nu uitați să acordați mereu atenție echipamentului pentru drumeții, să verificați înaintea fiecărei ture starea bicicletei și să aveți mereu cu voi provizii de apă și mâncare. Plimbări plăcute!
