Escapade de weekend #16: Cheile Vălișoarei

by | Jul 9, 2021 | Articole, Ieși din oraș, Tu.Afară.Acum

Pentru că se anunță temperaturi amețitoare și pentru acest final de săptămână, am decis să evadăm, din nou, în natură. Nu de alta, dar data trecută, în Cheile Cuților ne-a fost tare bine la umbra copacilor, feriți de razele puternice ale soarelui și de înghesuiala inevitabilă de la piscinele de prin oraș. Ca să rămânem în aceeași sferă a escapadelor, pentru acest weekend ne setăm GPS-ul pe direcția Cheile Vălișoarei, o oază de relaxare și mai ales de răcoare (atât cât se poate) din apropiere Clujului și te invităm și pe tine să faci exact același lucru.

Cum ajungi în Cheile Vălișoarei?
Trecem în revistă o scurtă lecție de geografie și promitem să nu te plictisim și, mai ales, să ne lungim mai mult decât este cazul. Cheile Vălișoarei se află în județul Alba, fiind o arie protejată de interes național. Mai poartă și denumirea de Cheile Aiudului sau Cheile Poieni, în caz că vezi astfel de indicatoare pe drum și ai impresia că te-ai rătăcit. Ce este special la acest loc este faptul că, pe versanții calcaroși, se întâlnesc o serie de plante rare, protejate prin lege și numai bune de fotografiat prin lentila macro.

Acum că am terminat cu lecția de geografie, pornim mai departe pe drumul care ne duce către baza cheilor. Acesta poate fi diferit, în funcție de punctul de plecare, însă din centrul Clujului sunt exact 65 de kilometri. Mai exact, o oră și puțin de mers cu mașina, pe drumuri mai mult sau mai puțin bătătorite, care se îndreaptă către peisaje de vis și care te îndeamnă să oprești pentru o fotografie… și încă una, și încă una. Ai prins tu ideea. Dacă alegi să mergi cu alt mijloc de transport în comun (felicitări, ești un curajos să înfrunți canicula și vremurile în care trăim în acest fel), poți opta pentru o cursă de autobuz, care pornește din Aiud.

Ce poți să faci în Cheile Vălișoarei?
Nu cred că mai trebuie să amintim, din nou, acest tip de activitate, dar plimbările prin natură, care străbat pădurile și cheile sunt mai mult decât prielnice la 30 de grade plus. Mai mult decât atât, rezervația ascunde zeci de puncte de interes, printre care ruinele cetății medievale Trascău, Cheile Plaiului, Vânătările Ponorului, Piatra Secuiului. Noi am enumerat doar câteva dintre cele mai emblematice puncte pentru această zonă și te invităm să descoperi și celelalte comori care se aștern peste munți, ca într-un treasure hunt.

După ce ai explorat zona, poți porni în cercetare către Cetatea Trascăului, numită și Cetatea Colțești. Aceasta datează din anul 1291 și reprezintă o filă importantă din istoria locului și nu nu numai. Construcția nu se află într-o stare excelentă, însă este o sursă bună de inspirație și de conectare cu trecutul.

Dacă vrei să îți tragi sufletul după o călătorie pe cărări de munte, o poți face în stil medieval la Castelul Templul Cavalerilor, o construcție veche de peste 700 de ani și reamenajată recent. Acesta este și un punct de reper pentru toate traseele care pornesc către chei și împrejurimi. Aici poți să iei masa și să alegi dintr-un meniu bogat în bucate alese, cu iz medieval. Ba mai mult, poți testa pe deplin experiența castelului și să te cazezi pentru o noapte în zonă.

Ce activități care să te scoată din zona de confort poți alege în Cheile Vălișoarei?
În primul rând, îți poți testa atât bicicleta, cât și condiția fizică, la o tură de mountain bike. De trasee nu vei duce lipsă, căci arealul se întinde pe sute de hectare și cărări abrupte sau line. Aceasta este și o activitate potrivită pentru familiile cu copii sau pentru un grup de prieteni. Și că tot veni vorba de copii, există și centre de echitație în apropiere care vor face din frica față de cai doar o amintire.

Mergând și mai departe pe axa adrenalinei, în Cheile Vălișoarei se poate practica zborul cu parapanta. Înălțimea cheilor este ideală pentru o sesiune de zbor, însă totul depinde de vreme și de condițiile meteo. Dacă prognoza nu se va schimba subit, peste noapte, se pare că în weekend este momentul propice să bifezi încă o experiență de neuitat și să îți faci noi amintiri, alături de cei dragi ție.

Unde te cazezi în zonă?
Dacă viața medievală nu e pentru tine și nu vrei să înnoptezi la Castel, poți încerca o altfel de experiență la Conacul Secuiesc din Colțești. Locația îmbină stilurile simbol pentru zonă cu cerințele moderne, într-o pensiune care se află la poalele munților și care te ajută să te relaxezi pe deplin. Tot aici poți să iei și mesele principale ale zilei, din meniul cărora nu vor lipsi preparatele tradiționale, care urmăresc rețete moștenite din generație în generație. Și dacă tot spuneam despre fuga de caniculă, te poți adăposti și în beciurile lor răcoroase, care păstrează în condiții perfecte vinuri locale alese. Îți recomandăm să le încerci alături de brânzeturile gustoase servite aici, create la făbricuța din apropiere – Torockoi – vestită în toată țara.

Așadar, noi știm unde fugim de căldură în acest final de săptămână. Ne luăm câteva zile off de la oraș, de la emailuri importante de la job și de la griji, ca să ne relaxăm așa cum se cuvine, în natură, în rezervația Cheile Vălișoarei. De activități nu o să ducem lipsă, de cazări și mâncare bună nici atât, și ne mai rămâne să îți spunem că ne dăm întâlnire pe traseu. Ai grijă să iei cu tine crema cu factor de protecție și haine cât mai lejere, dar și o pelerină de ploaie ca să eviți orice surpriză neplăcută din partea vremii.

Tu ai vizitat până acum rezervația Cheile Vălișoarei?

Evenimente viitoare

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This