WonderPuck5 va avea loc în curând, la Cluj-Napoca și Bonțida. Ce noutăți aduce festivalul?

Home $ Știri Cluj $ WonderPuck5 va avea loc în curând, la Cluj-Napoca și Bonțida. Ce noutăți aduce festivalul?

by | Aug 27, 2021 | Știri Cluj

Peste 40 de evenimente de teatru de păpuși și animație, concerte, expoziții, workshopuri, ateliere de creație și multe surprize pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Toate acestea vor avea loc în cinci locații din Cluj-Napoca și Bonțida, cu participarea artiștilor străini din cinci țări, la cea de-a cincea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck.

Ediția din acest an a festivalului WonderPuck va avea loc între 9 și 12 septembrie 2021. Pe lângă artiști din România, evenimentului va aduce la Cluj invitați din cinci țări: Ungaria, Germania, Turcia, Republica Moldova și Italia. De asemenea, vor fi prezenți reprezentanți ai celor mai mari festivaluri de teatru de păpuși și animație din țară.

WonderPuck5 va avea loc în curând, la Cluj-Napoca și Bonțida.

Manifestările festivalului vor avea loc în cinci locații: Piața Unirii, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Palatul Reduta, Curtea Magic Puppet de pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, plus Castelul Bánffy din Bonțida.

Ne-am bucurat de o colaborare extraordinară cu universitățile din Cluj-Napoca. Studenții de la Facultatea de Teatru și Film a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) vor avea la această ediție a festivalului momente de Commedia dell’arte și interacțiuni cu publicul. De asemenea, studenții Universității de Arte și Design (UAD) vor avea expoziții, acestea devenind decor de festival. In contextul pandemiei, vom respecta toate condițiile impuse la momentul festivavului din acest an.

Începând din 1 septembrie 2021 se va face public programul WonderPuck5, atât pe paginile de Facebook, cât și pe site-ul festivalului.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!