Pentru a avea parte de un confort termic ridicat în locuință, este important ca aceasta să fie izolată în mod corespunzător. O construcție care nu este izolată în mod corespunzător este o construcție care înfruntă mai greu temperaturile scăzute, dar care poate suferi și consecințele neplăcute ale acestora. Iată ce trebuie să faci pentru a-ți izola casa și cum poți să faci acest lucru cât mai bine.
De ce este nevoie să îți izolezi casa?
Pentru a izola termic o locuință sau o construcție de orice fel, este nevoie de anveloparea acesteia cu ajutorul unor materiale izolante, așa cum este vata bazaltica, astfel încât să fie prevenite pierderile de căldură. Izolarea pereților asigură în locuință un confort termic corespunzător și face ca atmosfera să fie una plăcută, căldura fiind reținută la interior pe timp rece.
Izolarea casei este recomandată și pentru asigurarea confortului, dar și pentru economiile de curent, implicit de bani, pe care le faci în fiecare anotimp rece. Pentru a asigura locuinței o izolare termică corespunzătoare, este important ca pereții, ferestrele, acoperișul, ușile și toate elementele să fie izolate corespunzător. Pe lângă materialele de construcție de calitate pe care este recomandat să le alegi – construcțiile din caramizi sau cele din lemn par a fi mai călduroase decât cele din beton, este important să ai în vedere și modul de izolare a construcției.
Cu ce îți poți izola în mod eficient locuința?
Izolarea termică a unei casei se poate realiza prin mai multe tipuri de materiale care sunt utilizate în acest scop la scară largă. Poți alege dintre materialele izolante minerale, așa cum este vata de sticlă, dintre materialele izolante naturale așa cum sunt cânepa, fibrele de lemn, lâna oilor sau penele de rață, dintre materiale sintetice precum polistirenul sau dintre materiale izolante reciclate așa cum este vata de celuloză sau materialele textile reciclate.
Pentru tavane este recomandat polistirenul, pentru pereții interiori sunt recomandate vata de sticlă, fibrele de lemn, cânepa sau fibrele de in, polistirenul sau diverși izolatori subțiri, în timp ce pentru pereții exteriori, pentru acoperișuri și poduri este ideală vata bazaltică.
Pentru ca izolarea să fie una eficientă, este important ca aceasta să fie corect realizată, dar și distribuită în mod corespunzător. Se poate realiza fie o izolare termică din interior, fie una din exterior, fie o termoizolație distribuită, așa cum se utilizează cu precădere în proiectele de construcții moderne.