În prezența a peste 4.500 de persoane, artistul tunisian Dhafer Yussef a încheiat aseară, cu un memorabil concert, ediția aniversară a Jazz in the Park, singurul festival de jazz din România deținător al titlului Europe’s Best Small Festival.
În cele patru zile de desfășurare (1-4 septembrie) și cu un lineup care a stat mai mult ca oricând sub semnul #soundspersonal, Jazz in the Park a adus aproape 17.500 de persoane în fața celor cinci scene din festival, transformând astfel Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca în kilometrul 0 al jazzului din România.
A fost o ediție incredibilă. Știm că a ieșit bine fiindcă se vedea asta pe chipurile oamenilor prezenți la festival. Ne-am distrat chiar și în zilele cu ploaie. Efortul din acest an a fost unul mare și suntem foarte fericiți de ce a ieșit. Personal, vreau să-mi felicit toată echipa pentru atitudine și dedicare. Iar concertele au fost deosebite. Ascultându-le live, chiar cred că am avut cel mai bun lineup de până acum. Simt că ne-am redobândit mentalitatea de Europe’s Best Small Festival – a declarat Alin Vaida, directorul și fondatorul festivalului.
The Comet is Coming, Asaf Avidan, Avishai Cohen, Dhafer Youssef, Yussef Dayes, Roberto Fonseca, Amadou & Mariam, Erik Truffaz, Skalpel, Teodora Enache-Brody, Mircea Tiberian, Shay Hazan, Elena Mîndru, Luiza Zan au fost câteva dintre numele de excepție care au adus pe scenele festivalului povești muzicale pe cât de diverse, pe atât de hipnotizante. 52 de trupe din 14 țări, numărând un total de 240 de muzicieni, le-au oferit spectatorilor șansa să-și asculte artiștii preferați într-un cadru idilic, dar și să descopere nume noi, la fel de surprinzătoare.
Recordul de audiență a fost deținut de concertul lui Asaf Avidan, care a adunat sâmbătă, în fața scenei, peste 5.000 de persoane. Tot ziua de sâmbătă a adus și o surpriză pentru organizatori prin prezența în festival a fostului președinte al României Emil Constantinescu, care s-a dovedit un fan al artistului Avishai Cohen, al cărui concert l-a urmărit.
Pentru ca publicul să se bucure nu doar de muzică, ci și de alte experiențe, 12 gospodării din parc au fost transformate în spații pline de culoare și antren. Aici iubitorii de jazz au avut parte de primele lor lecții de muzică oferite de Mega Image cu ajutorul Music Hub, au putut crea felurite obiecte din ceramică în atelierul oferit de Cemacon sau au putut testa sistemle audio Acoustic Density în cadrul camerei de audiții organizată de Nagarro. Curțile au mai adăpostit restaurante pop-up, târg de viniluri, târg de artizanat, piață de produse locale, precum și multe zone de relaxare amenajate de The Home, Brico Dépôt, Raiffeisen Bank, Farmec și Mindera. De asemenea, 400 de kilograme de mere verzi și roșii au fost puse gratuit la dispoziția participanților de către Medlife, într-un decor care s-a dovedit pe cât de bucolic, pe atât de proaspăt. Mai mult de atât, 180 de persoane au folosit cele șase camere GoPro puse la dispoziție de către Mega Image și au înregistrat experiența avută în timpul festivalului, rezultând peste 8.000 de minute de filmări care vor fi transformate într-un aftermovie de către echipa Jazz in the Park.
Și pentru că muzica poate fi nu doar ascultată, ci și povestită, publicul din festival a avut parte și de „Întâlniri pe prispă”, o serie de dezbateri pe care organizatorii festivalului au dedicat-o muzicii și lumii create în jurul ei. Cu această ocazie, artiștii Avishai Cohen, London Afrobeat Collective, Anna Hauss și Andi Moisescu s-au întâlnit cu fanii lor și au răspuns întrebărilor acestora. În panelurile moderate de Horia Ghibuțiu (RockFM), Vasile Hotea-Fernezan (TVR Cluj) și Anca Brășfăleanu (EBS Radio) s-a mai povestit despre jazz, sisteme audio, muzicoterapie, jurnalism cultural și cei 10 ani de Jazz in the Park, invitați fiind Alin Vaida și echipa Jazz in the Park, Bogdan Matei (Pure Indie Records), Paul Mocan (Acoustic Density), restauratorul de pick-up-uri Lucian Pop, psihologul Rodica Balteș, precum și jurnaliștii Mihnea Măruță și Dan Moșoiu.
Din punct de vedere logistic, pe lângă cele cinci scene, Jazz in the Park a bifat și 10 kilometri de cabluri, 6 podețe construite și 2.500 de metri pătrați suprafață acoperită de corturi. Și pentru că, în primele două zile de festival, ploaia a încurcat Bonțida cu Cluj-Napoca, pentru un acces cât mai ușor al participanților la festival, organizatorii au fost nevoiți să acopere ulițele Parcului Etnografic cu circa 20 metri cubi de pietriș.
Festivalul s-a bucurat de atenția publicului și în online, nu mai puțin de 21.000 de vizitatori unici accesând site-ul Jazz in the Park în timpul evenimentului. De asemenea, conturile de Facebook și Instagram au avut un reach total de 650.000 de persoane și 145.000 de interacțiuni.
Ediția din acest an a Jazz in the Park a fost realizată cu ajutorul a 47 parteneri instituționali și privați, de implementarea evenimentelor ocupându-se 200 de voluntari și cei 25 membri ai echipei. Alături de aceștia, 25 de tehnicieni de sunet, 15 tehnicieni de producție, 15 membri ai echipei de mentenanță și 30 de oameni de la pază și ambulanță au asigurat buna desfășurare a festivalului.
Anul viitor, festivalul va avea loc în perioada 1-3 septembrie, tot în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.