Am revenit cu partea a doua, unde am vizitat din nou localuri mai puțin cunoscute, dar cu bere la prețuri accesibile. Motivați de succesul primei părți și de multiplele comori ascunse după blocurile din cartiere, am pornit într-o duminică însorită spre una dintre activitățile noastre preferate: j̶u̶r̶n̶a̶l̶i̶s̶m̶u̶l̶ d̶e̶ c̶a̶l̶i̶t̶a̶t̶e̶ băutul de bere rece la terasă.
Începe facultatea, iar Infinity Games nu mai este o soluție, așa că îți prezentăm încă 5 birturi în care poți bea o bere la un preț decent. Noi îți dăm ponturile, compania ți-o găsești singur(ă).
Ce am observat față de prima oară, când am întocmit o astfel de listă, e că prețul berii a crescut, fiind mai greu să găsim locuri unde berea la jumate costă 5 lei, dar nu imposibil. Am vrut să aflăm locația exactă a fiecărui birt din această listă (unele apar pe Google Maps, altele nu), orarul exact, varietatea de bere, prețul celei mai ieftine beri la jumătate și atmosfera fiecărui loc.
Ordinea este aleatorie, aceasta nu reprezintă un top. Toate ne-au plăcut, iar opiniile subiective încercăm să le păstrăm pentru noi. Birturile se află destul de aproape unele de altele, fiind în zona Andrei Mureșanu, Mărăști și Iris. Pentru experiența completă, recomandăm să faceți un “birt crawl” de la un local la altul, în plimbare.
Acestea fiind zise…
Cafe Bar Albini
Orar: L-D: 09:00-22:00
Adresă: Strada Septimiu Albini 146
Terasă mare, mult loc, poze cu gagici pe pereți, baia extrem de curată și bere rece – rețeta perfectă. Singurul minus e varietatea berilor și prețul, care nu se bate cu alte baruri vizitate până acum. Găsești totuși Neumarkt la 500 ml, la 6 lei.
Oamenii care frecventează acest bar par liniștiți, fiecare își vede de paharul lui. Doamna care ne-a servit a fost cumsecade și ne-a adus chiar de când ne-am așezat o scrumieră, deși niciunul dintre noi nu fumează.
Tot decorul terasei, barul, atmosfera și faptul că ai un geam prin care terasa comunică cu barul interior îți aduc aminte de locurile de unde îți culegeai bunicul după prea multe pahare.
Per total, noi zicem că se bate cu La Dunghi/Clar/La Răposatu/3D (aici iar link spre primul articol) din Mănăștur. Cu siguranță o să mai revenim.
Orar: L-D 08:00-21:00
Adresă: Aleea Detunata 1
Barul e chiar la intrare în Piața Flora, lângă o spălătorie de mașini. Doamna de la bar a fost extrem de prietenoasă; ne-a zis chiar la final să mai venim pe acolo, că e un loc liniștit, unde nu îți face nimeni probleme. Am ales să o credem, chiar dacă afară erau clienți fără tricou care discutau, în principal, despre bătaie.
Terasa e medie, spațiul dinăuntru la fel. Baia nu e cea mai primitoare, dar am apreciat că avea uscător de mâini funcțional, dotare pe care n-am mai întâlnit-o până acum în multe birturi.
În general, dacă sunteți în căutare de autenticitate, acest bar e răspunsul. Atât cu părțile bune din autentic, cât și cu cele rele. Am fost “rugați” la final să arătăm filmările de pe camera pe care o aveam la noi, de unul dintre clienții barului, ca să se asigure că nu a fost filmat în timp ce bea. Omul probabil ține la imaginea lui.
Apropo de băut, cea mai ieftină bere la 500 ml a fost Ciucaș – 8 lei, iar selecția de beri nu e extrem de variată.
Ne-am întoarce pentru tanti Rodica și amabilitatea ei.
Orar: L-D de oricând – 22:00
Adresă: Strada Lăcrămioarelor 2
Primul loc în care servirea nu a fost cu zâmbetul pe buze, probabil pentru că am deranjat-o pe doamna de la bar, care citea o carte atunci când am ajuns.
Lăsând asta la o parte, barul arată extrem de cochet, cu mochetă pe jos, televizoare și țintă pentru darts. Spațiul e din belșug, atât înăuntru, cât și pe terasă, baia arăta decent.
Gama de beri nu este extrem de diversă, dar găsești Neumarkt la jumate, la prețul de 6 lei. A fost primul birt în care am găsit vaze de flori pe masă, un detaliu drăguț, dar care încurcă atunci când umpli masa de sticle de bere.
Am fost singurii oameni de pe terasă în ziua respectivă; pare mai degrabă un loc în care te întâlnești cu o gașcă mare să te uiți la meciuri. Aveau și multe stickere și ornamente cu U Cluj, deci sigur e genul de loc preferat de fanii echipei.
Ne-am întoarce pentru serile în care vrem să vedem un meci la terasă.
Orar: L-D 10:00-22:00
Adresă: Strada Dâmboviței 56
Un bar cinstit în Mărăști, primul la care am fost unde ni s-a oferit halba din frigider, rece, și unde am avut sare pe masă: un loc unde detaliile contează.
Terasă destul de mare, interior mai puțin spațios. Baia mirosea a pipi, dar e utilizabilă.
Gama de beri e destul de cuprinzătoare, mai ales pentru faptul că poți lua bere și la halbă. E și primul loc unde am văzut să poți cumpăra bere Argus, care e și cea mai ieftină din meniu – 6 lei, 500 ml.
Dotat cu televizoare, rulează meciuri constant, nu ca în alte birturi vizitate, unde televizorul e deschis doar la ocazii speciale. Din nou, am întâlnit stickere și ornamente cu U Cluj, probabil fiind un alt loc de întâlnire al fanilor echipei.
Ne-am întoarce pentru terasă și halbele pre-răcite.
Orar: L-D 10:00-22:00
Adresă: Strada Cosminului 1
Încheiem partea a doua în Iris, la al treilea “Cafe Bar” de azi. Ori nu au nume localurile astea, ori nu am putut noi să le aflăm. Surpriza acestui bar a fost cea mai ieftină bere din această zi: 5 lei Ciucaș la jumate. Am bătut ceva cale să mai găsim un local cu astfel de prețuri, dar Cafe Bar Iris demonstrează că încă se poate. Pe lângă asta, a fost primul birt în care găseai și snacksuri, dulciuri sau țigări.
Gama de beri destul de variată, am găsit până și ceva mai light, cum ar fi Peroni Capri.
Ai destul loc înăuntru, terasa e mare și are o atracție principală: o bicicletă Timișoreana. Baia e ok.
Din când în când, pavajele de sub mese se mișcă din cauza tirurilor care trec des prin zonă.
Ne-am întoarce pentru berea ieftină și pentru că e un birt care bifează aproape toate criteriile.
Tu ce birturi de cartier ai încercat de curând? Scrie-ne pe Instagram și ajută-ne să explorăm și mai multe astfel de locuri în partea a treia a aventurii noastre prin Cluj-Napoca. Căutăm mai ales birturile mai puțin știute, care nu apar pe Google Maps și care au berea sub 10 lei.