CFR Cluj îl confirmă pe Dan Petrescu în funcția de antrenor

Home $ Diverse $ CFR Cluj îl confirmă pe Dan Petrescu în funcția de antrenor

by | Nov 29, 2024 | Diverse, Sport

Conducerea clubului CFR Cluj l-a confirmat pe Dan Petrescu în funcția de antrenor principal și în 2025. Acest sezon nu a adus rezultatele dorite de șefii din Gruia, însă postul lui Dan Petrescu nu este în pericol.

CFR Cluj a ratat calificarea în Conference League, iar în clasament nu este pe prima poziție. Au fost mai mulți pași greșiți, Dan Petrescu a criticat public conducerea pentru transferurile efectuate, însă postul său nu este în pericol.

“Dan Petrescu este antrenorul echipei, are sprijin total, suntem mulțumiți că am urcat în clasament, acest lucru este foarte important”, a spus președintele Cristi Balaj la Fanatik Superliga.

În acest moment, obiectivul lui CFR Cluj este câștigarea campionatului. Având în vedere că punctele se vor înjumătăți la intrarea în play-off, CFR Cluj este într-o poziție bună și are șanse reale să câștige titlul. Cotele la pariuri sportive o indică pe CFR Cluj ca fiind a doua favorită (cota 3.00) în acest moment, după FCSB (cota 2.50), dar cu șanse mai bune decât Universitatea Craiova (7.00), U Cluj (10.00) și Rapid (15.00).

Urmează o iarnă cu transferuri la CFR Cluj
Conducerea din Gruia pregătește deja terenul pentru perioada de transferuri din această iarnă. Vor pleca jucătorii pe care Dan Petrescu nu a contat și vor fi aduși unii noi din străinătate. Deși presa a vehiculat numele atacantului Andrea Compagno, care a jucat pentru FCSB, șefii din Gruia au negat această variantă.

“Pot și pleca, nu doar să vină. Sunt niște poziții la care ne gândim să ne întărim și poate acolo am suferit și vrem să ne întărim. Va fi un echilibru în iarnă, nu facem lucruri să fim puși în situația să fie jucători care să joace mai puțin. Sunt mulți jucători, îi urmărim, mereu facem asta”, a declarat directorul sportiv Marius Bilașco, pentru Prima Sport.

CFR Cluj încearcă să aducă un fundaș central, un fundaș dreapta și un mijlocaș central. De asemenea, în Gruia ar putea ajunge și un atacant, în cazul în care ardelenii se vor despărți de unul dintre oamenii din ofensivă.

Pleacă Louis Munteanu în iarnă?
Șefii din Gruia au vorbit de mai multe ori în ultimele săptămâni despre posibilitatea ca Louis Munteanu să fie cedat în iarnă. Atacantul adus cu 2,3 milioane de euro de la Fiorentina a avut un impact pozitiv la CFR Cluj și a intrat în atenția unor cluburi din străinătate. Potrivit șefilor lui CFR Cluj, Munteanu este urmărit de echipe din Serie A și Bundesliga. În schimbul său, CFR Cluj solicită nu mai puțin de 7 milioane de euro.

Ar fi a doua pierdere majoră suferită de CFR Cluj în linia de atac în ultimele luni, după ce Daniel Bîrligea a fost vândut la FCSB cu 2 milioane de euro în toamnă. În plus, CFR Cluj și-ar pierde și principalul om de gol, care e capabil să decidă meciurile prin execuții individuale.

“De ce să nu fiu concentrat la CFR? Nu e perioadă de transferuri. Ce pot să spun? Sunt aici de puțin timp, îmi fac treaba, nu mă gândesc la transfer momentan”, a declarat Louis Munteanu.

În rest, CFR Cluj plănuiește să se despartă de jucătorii care au evoluat mai puțin în ultima perioadă. În acest moment, clubul are stabilitate financiară și șefii din Gruia vor accepta oferte doar dacă acestea vor fi irezistibile. Singurul jucător care stârnește însă interes în acest moment este Louis Munteanu, care poate fi vândut pentru o sumă considerabilă.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!