Șase ani de Make Music Not War înseamnă mai mult decât o școală de muzică electronică. Înseamnă o comunitate crescută organic în Cluj-Napoca, un spațiu unde pasionații de muzică — fie că sunt la primul beat sau la al zecelea proiect — învață, experimentează și se conectează.
De la începutul lui 2025, MMNW a făcut un pas important: a devenit oficial o asociație. Asta le-a deschis noi uși către finanțări, parteneriate și sponsorizări. Totodată, le-a dat și curajul să-și asume proiecte mai mari și mai curajoase.
Retrospectiva primăvară–vară
Anul acesta a însemnat două serii noi de cursanți la “O Introducere Aprofundată în Ableton Live 12”, cursul lor de bază.
Momentul de vârf? Aniversarea de 6 ani a școlii, sărbătorită în iunie, în grădina de la Cotton. A fost un eveniment daytime care a adunat în jur de 400 de participanți. Atmosfera a fost mai mult decât un party: a fost o dovadă că MMNW nu e doar o școală, ci un punct de întâlnire pentru comunitatea creativă din Cluj.
Și, evident, Dodo, fondatorul MMNW, nu a stat pe loc. Pe lângă rolul de organizator al cursurilor, a continuat să fie prezent la evenimente și să ducă mai departe povestea școlii în media și în parteneriate noi.
Ce urmează în această toamnă
How to Synth cu Andrei Bobis (Cirkular), 27–28 septembrie
Un workshop intensiv dedicat sintetizatoarelor, pentru toți cei care vor să înțeleagă mai bine cum se construiește un sunet de la zero. Practic, un crash-course pentru curioși și producători în devenire.
De ce ai ales să-l inviți pe Andrei Bobis pentru acest workshop și ce crezi că pot câștiga participanții din experiența lui?
“L-am ales pe Andrei pentru acest workshop pentru că, sincer, cunosc foarte puțini oameni în Cluj care să fie atât de pasionați și dedicați synth-urilor cum este el. Știu cât de mult îl pasionează acest subiect, cât de bine îl stăpânește și că în trecut, si el cu echipa Cirkular au mai organizat un workshop similar, destinat unui public mai restrâns și cu o structură puțin diferită.”
O Introducere Aprofundată în Ableton Live 12, 7–28 octombrie
Cursul complet de 4 săptămâni, cu două sesiuni de câte 3 ore pe săptămână. Perfect pentru cei care pornesc de la zero, dar și pentru cei care vor să-și structureze cunoștințele. Atmosfera e relaxată, dar cu know-how serios.
Cum vezi evoluția cursului de bază de-a lungul timpului și ce l-a făcut să rămână atât de relevant pentru comunitate?
“Primul nostru curs „O introducere aprofundată în Ableton Live” a luat naștere acum aproximativ doi ani. Până atunci mai organizasem diverse cursuri de durată mai lungă, dar nimic constant sau recurent. De fiecare dată aveam alt invitat, profesor sau mentor. Îmi amintesc perfect prima întâlnire cu prima grupă de cursanți. Totul era nou si puțin haotic, a fost un test atât pentru noi, cât și pentru participanți, care, în majoritate nu mai fuseseră la astfel de cursuri, mai ales față în față, într-un spațiu fizic.
A trebuit să înțelegem ce așteptări au elevii, cât de bine funcționează structura pe care am gândit-o, unde trebuie să facem modificări, ce trebuie adăugat sau schimbat. Ne-am întrebat dacă durata cursului este potrivită pentru conținutul livrat, dacă trei ore pe întâlnire sunt prea multe sau prea puține, dacă e suficientă o singură pauză sau dacă ar fi mai potrivit să introducem pauze mai scurte și mai frecvente.
După șase serii de curs desfășurate până acum, putem spune că programul și-a găsit în sfârșit, forma finală. Participanții știu la ce să se aștepte, știu de ce vin și, mai ales, știu cu ce pleacă de la noi. Cred că tocmai asta îl face relevant pentru comunitate și pentru toți iubitorii de muzică.”
Care e atmosfera la cursuri? Cum reușiți să îmbinați partea tehnică cu vibe-ul relaxat care vă definește?
“Atmosfera este una relaxată și prietenoasă. Cursanții nu vin aici ca la școală sau la facultate, ci mai degrabă ca într-un loc familiar – ca și cum ar veni la un prieten în studio să lucreze puțin. Asta nu înseamnă însă că, atunci când e momentul să ne apucăm de treabă, nu o facem cu seriozitate. :)”
Planuri de viitor
MMNW nu se oprește aici. Toamna și iarna vor aduce:
– încă două workshop-uri cu invitați surpriză, anunțate în curând,
– un workshop gratuit pentru copii din zone defavorizate,
– revenirea seriei Cosy MMNW pe YouTube, cu sesiuni live filmate într-un cadru intim,
– continuarea și extinderea proiectului MMNW Industry Talks, mini-conferința despre industria muzicală, care promite să devină un reper și mai mare decât prima ediție.
MMNW Industry Talks și Cosy MMNW revin în forță. Ce îți dorești să transmiți prin aceste proiecte și unde vrei să le duci pe termen lung?
“Cosy MMNW este un proiect mai vechi, născut în curtea școlii MMNW, care, din păcate, s-a „blocat” după doar câteva episoade, din motive strict financiare. E dificil să menții un proiect pe YouTube: să filmezi lunar live-uri cu trupe, să ai o echipă foto-video stabilă care să se ocupe de tot.
Planul nostru este să găsim o sursă de finanțare dedicată acestui proiect și să reluăm filmările și activitatea pe canalul de YouTube MMNW. Este un proiect de suflet, creat special pentru trupele și artiștii independenți. Atunci când l-am lansat, a fost foarte bine primit și s-a bucurat de multă apreciere și iubire din partea comunității. Credem în continuare că ar avea succes și ar primi aceeași încredere și susținere din partea publicului.
MMNW Industry Talks a fost un alt eveniment pe care l-am încercat o dată și care, după prima ediție, a intrat într-o pauză. Însă nu vrem să renunțăm la el, din contră, ne dorim să-i oferim continuitate. Este un eveniment necesar, atât pentru industria muzicală locală din Cluj, cât și pentru cea din alte orașe. Un proiect frumos, relativ unic în peisajul local, care merită tot efortul pentru a fi reluat și dus mai departe.
Nu mai e mult până vom începe organizarea ediției a doua, cu speranța ca, după aceasta, să putem continua fără pauze prea lungi între ediții. :)”
De ce MMNW e mai mult decât o școală
Publicul lor e divers: de la studenți și freelanceri până la artiști și profesioniști din industria muzicală. Toți sunt atrași de același lucru: o școală non-formală, cu o atmosferă prietenoasă, dar cu informații la standarde internaționale.
Privind în urmă la acești 6 ani, ce simți că a însemnat MMNW pentru tine personal și pentru scena muzicală din Cluj?
“Pentru mine, MMNW a fost și rămâne un loc în care am crescut și am învățat enorm. Atât despre muzică, cât și despre cum se construiește o comunitate, cum se organizează workshopuri, cursuri și evenimente. A devenit, într-un fel, „copilul” meu: un proiect care a crescut frumos de-a lungul anilor și care mi-a confirmat pe parcurs că tot efortul investit nu a fost degeaba.
Pentru scena muzicală din Cluj, cred că MMNW a venit cu ceva nou. A creat un spațiu de învățare, colaborare și sprijin, atât pentru artiștii aflați la început de drum, cât și pentru cei care activează deja în domeniu. Si ce e cel mai frumos, este că nu este un loc dedicat exclusiv muzicienilor, ci tuturor celor care simt că muzica face parte din viața lor, chiar și dacă sunt „doar” dansatori în primul rând la concerte sau petreceri sau dacă cântă doar in timpul dusurilor sau când gătesc pe acasă :))”
MMNW înseamnă un loc creativ unde înveți, dar și unde cunoști oameni care îți devin colegi, colaboratori, prieteni. Dacă vrei să intri în lumea producției muzicale sau pur și simplu să vezi cum e să creezi muzică cu mâinile tale, acum e momentul.
Înscrierile pentru cursuri și workshopuri sunt deschise:
How to Synth – detalii & înscrieri
Ableton Live 12 – detalii & înscrieri











