Editorial

Întârzii

Întârzii

Am prostul obicei să întârzii. Întârzii cam peste tot unde mă duc și în special la facultate – în anul ăsta universitar am întârziat în 9 din 10 cazuri. Și asta nu pentru că aș fi nepăsător sau motivat. Sunt cel mai motivat și bineintenționat om pe care îl cunosc,...

Mă mănâncă în spatele urechii

Mă mănâncă în spatele urechii

Teribil de încărcat weekend am avut. În primul rând, e vorba de oamenii care au avut prea mulți bani pentru Electric Castle și s-au văzut nevoiți să mai scape de câțiva și la Electric City. N-aș da niciodată un milion ca să îi ascult pe Chase & Status de pe...

Ghidul lui Şnur pentru busuri, trolee şi alte mijloace

Ghidul lui Şnur pentru busuri, trolee şi alte mijloace

Din cei în jur de douăzeci de ani ai existenţei mele, am petrecut vreo 15 prin mijloace de transport în comun. Cum viaţa mea, a unui transportat în comun, a ajuns la vârsta adolescenţei şi în sfârşit e ea însăşi capabilă de gândire lucidă, am încropit un mini-ghid de...

Cum să fii atât de prost?

Cum să fii atât de prost?

Am văzut din autobuz o tipă roșcată și drăguță. M-am dus la ea, m-am băgat în seamă, am sporovăit vreo 3 minute și la sfârșit mi-a zis facebookul ei. Până la facultă l-am uitat. În schimb, i-am reținut facultatea și am dat add în vreo 3 grupuri ale facultății ăleia,...

Lexicon modern. Banca și domnișoara

Lexicon modern. Banca și domnișoara

Am o prietenă de 30 de ani care pe chat încheie tot timpul conversația cu „bine, eu am șters-o”, „am tăiat-o” și așa mai departe. Până acum sunt împărțit între să cred că așa vorbește în general sau doar vrea să nu se simtă bătrână. Dacă zice și „am ușchit-o” e clar....

BCU. Amintiri din copilărie. Cornul, laptele și manelele

BCU. Amintiri din copilărie. Cornul, laptele și manelele

Astăzi am făcut o vizită pe la BCU. La BCU poți cere online cărți la sală. În general, durează între 20 de minute și 2 ore să ți le aducă. La rezervare, are și un buton opțional: URGENT. Habar n-am ce efect are.  O dată l-am bifat, o dată nu l-am bifat, o dată am luat...

Oare era salam de casă sau săsesc? Eclipsa.

Oare era salam de casă sau săsesc? Eclipsa.

Mergeam ieri pe stradă și am dat de două adolescente cu vestuțe albastre de la P&G. Aveau pe la vreo 16 ani. M-am dus țintă către ele și înainte să deschidă gura am zis „Bună, vreau să răspund căcaturi ca să-mi dați chestii gratis.” Fata mi-a completat datele pe...

Dimension, pentru prima oară în România

Dimension, pentru prima oară în România

Boiler Club, 20 martie 2015. Ce poate părea ca o dată normală pentru majoritatea oamenilor, pentru fanii muzicii drum and bass era momentul pentru un nou eveniment, invitatul serii fiind Dimension. Aflasem de eveniment în urmă cu aproximativ o lună, entuaziasmul...

URMĂTOARELE EVENIMENTE

Egregori