Loading Evenimente

« Calendar

  • This eveniment has passed.

Atelier de voce, dicție și oratorie în aer liber

16 April, 6:30 pm - 8:30 pm

Un atelier de voce, dicție și oratorie va avea loc, în premieră, în centrul Clujului în 16 aprilie, de Ziua Internațională a Vocii.

Atelierul va fi susținut de Andrei Țigănaș, „sculptor de voci” și om de comunicare. Astfel, toți cei care vor să facă diferența între „Ce ai zis?” și „Am înțeles perfect ce spui!”, sunt așteptați marți, 16 aprilie, de la ora 18:30, pe Bulevardul Eroilor în zona statuii Lupa Capitolina.

Accesul la eveniment va fi liber, iar atelierul va dura două ore. Acesta va cuprinde exerciții practice de îmbunătățire a vocii și a dicției facilitate de Andrei Țigănaș, om de radio și trainer de dicție. Respirații de abdomen, vocalize, jocuri de înălțimi, exerciții de dicție cu creioane în gură sunt doar câteva dintre activitățile care vor avea loc la atelier.

Vorbim aceeași limbă, dar uneori nu ne facem înțeleși. Mesajul nostru ajunge, de multe ori, distorsionat la interlocutor. Alteori cel din fața noastră ne ghicește din primele secunde că venim din altă zonă a țării din cauza accentului care ne trădează. La atelier vom lucra la cele mai comune cinci pârghii care ne ajută să transmitem încredere și simpatie atunci când comunicăm 1 la 1 sau în public”, spune Andrei Țigănaș, autorul atelierului.

Atelierul e potrivit atât pentru persoanele care vor să-și îmbunătățească vocea și dicția pentru că se pregătesc de examene ori de susținerea licenței, cât și celor care vor să fie mai convingătoare la locul de muncă, în vânzări sau în discuții informale.

Așadar, întâlnirea se dă marți, 16 aprilie, de la ora 18:30, în centrul Clujului, pe Bulevardul Eroilor la Statuia Lupa Capitolina.

Andrei Țigănaș, autorul primului curs online de dicție din România
Andrei Țigănaș este om de comunicare: fost jurnalist radio, cadru didactic și antreprenor. A prezentat știri la mai multe posturi de radio și TV din România – Radio Guerrilla, Radio România Cluj, a colaborat cu Pro TV – și a fost cadru didactic asociat la Universitatea Tehnică din Cluj.

Fost președinte al International Advertising Association – Young Professionals Cluj, comunitatea locală de tineri profesioniști în comunicare și marketing, în prezent Andrei este profesor de dicție.

În 2016 a lansat primul program online din România cu exerciții de dicție, voce și oratorie, Cum să vorbești bine.

Detalii

Data:
16 April
Program:
6:30 pm - 8:30 pm
Eveniment Category:
Tag-uri:

Locație

Bulevardul Eroilor
Cluj-Napoca,Cluj400383Romania+ Google Map

Instagram

Ultimele articole

Evenimente viitoare

Sat 20
Sat 20

Expoziție foto: Franța-România, perspective încrucișate

18 April, 12:00 am - 25 April, 12:00 am
Sat 20

Gazette 13

18 April, 11:00 pm - 21 April, 3:00 am
Sat 20

Lansare Oficială Vespa Club Cluj

20 April, 2:30 pm - 11:00 pm

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.