Loading Evenimente

« All Evenimente

  • This eveniment has passed.

Atelier Summer Daze

9 July, 5:00 pm - 11 July, 6:00 pm

Atelier Summer Daze

În luna mai, Atelierul nostru drag a împlinit 11 ani. 🎂 Ultimul, aproape că îl putem șterge din amintire cu toții. Din fericire, încă suntem aici, mai voioși și mai puși pe treabă ca niciodată! 🤗

După cum bine știi, iubim din tot sufletul concertele și dansul. 💃 De-a lungul timpului, ne-am întâlnit în cafeneaua de pe Memo la zeci, dacă nu sute de evenimente care mai de care mai colorate. Totodată, ne-am reunit și pe dealurile de deasupra Clujului, la cele 8 ediții spectaculoase de Atelier Panorama. 🍹 Nu în ultimul rând, dincolo de tejgheaua cafenelei, suntem oameni care îndrăgim natura și care practicăm o sumedenie de activități în natură. 🏂 De mult timp ne doream să țesem un eveniment care să unească în mod ideal toate aceste mari iubiri ale noastre.

Așa c-avem marea plăcere să îți prezentăm 𝗔𝗧𝗘𝗟𝗜𝗘𝗥 𝗦𝗨𝗠𝗠𝗘𝗥 𝗗𝗔𝗭𝗘. 🎉 Între 9 și 11 iulie, adică de vineri până duminică, ne reunim pentru cea mai faină ieșeală sub cerul liber, în Cheile Tureni — ziua cu o mulțime de activități, workshopuri și muuultă muzică, iar seara cu concerte și, evident, petrecere până nu ne mai țin picioarele. 🌅

🎵 𝗦𝗨𝗠𝗠𝗘𝗥 𝗗𝗔𝗭𝗘 e despre mine și tine, e despre și pentru noi toți. Artiștii, ca și noi de altfel, au avut mult de suferit în timpul pandemiei. Prin acest eveniment, încercăm să-i susținem pe toți cei care ne-au fost aproape de-a lungul timpului. 🙏 Printre ei se regăsesc preferați de-ai fratelierilor, precum 𝗠𝗢’ 𝗛𝗢𝗥𝗜𝗭𝗢𝗡𝗦, 𝗠𝗜𝗛𝗔𝗜𝗟, 𝗩𝗟𝗔𝗗 𝗗𝗢𝗕𝗥𝗘𝗦𝗖𝗨, 𝗗𝗝 𝗦𝗔𝗨𝗖𝗘, 𝗙𝗨𝗡𝗞𝗢𝗥𝗣𝗢𝗥𝗔𝗧𝗜𝗢𝗡, 𝗕𝗔𝗕𝗔 𝗗𝗢𝗖𝗛𝗜𝗔, 𝗔𝗞𝗢𝗦, 𝗗𝗢𝗗𝗢, 𝗚𝗢𝗣𝗢, 𝗣𝗨𝗜𝗨, 𝗠𝗨𝗦𝗔𝗜, 𝗧𝗢𝗠𝗜𝗥𝗔̆𝗭𝗩𝗔𝗡, 𝗥𝗔𝗢𝗨𝗟, 𝗩𝗔𝗠𝗔𝗡𝗨… și mulți alții, pe care-i vom anunța curând.

⛰️ Prietenii de la SKAI URBAN CRAG vor fi prezenți cu echipament și toate cunoștințele lor despre escaladă. Workshopuri și multe alte activități extra — anunțăm curând.

💛 Kid friendly. Pet friendly. Food & drinks pentru toate gusturile. Ia cu tine un prieten drag, trekkerii și voia buna. De restul, ne ocupăm noi.

📍 𝗟𝗢𝗖𝗔𝗧̦𝗜𝗘. La doi pași de Cluj, la intrarea în Cheile Tureni, cu acces dinspre satul Copăceni: https://goo.gl/maps/rfv33r7EUr1ZsC4J8

⛺ 𝗖𝗔𝗭𝗔𝗥𝗘. Recomandăm să vii cu cortul — sunt niște locuri de camping drăguțe, la umbră, lângă râu, foarte aproape de locul petrecerii.🚰 La locație este și un izvor cu apă foarte bună, recomandăm să bei cu încredere. 🛏️ De asemenea, există numeroase opțiuni de cazare în pensiunile din zonă — câteva foarte aproape, chiar în satul Copăceni.

🎟️ 𝗕𝗜𝗟𝗘𝗧𝗘. Disponibile în curând la Atelier Cafe și online.
* 𝘍𝘜𝘓𝘓 𝘈𝘊𝘊𝘌𝘚𝘚. 150 RON. Oferă acces în toate cele 3 zile de eveniment.❗Prețul este valabil până în 6 iulie. După aceea, acesta va fi 200 RON, iar la locație 250 RON (în limita locurilor disponibile).
* 𝘋𝘈𝘠 𝘈𝘊𝘊𝘌𝘚𝘚. 100 RON. Oferă acces pentru 1 zi de eveniment.❗Prețul este valabil până în 6 iulie. După aceea, acesta va fi 150 RON.

ℹ️ 𝗘𝗫𝗧𝗥𝗔 𝗜𝗡𝗙𝗢. +40 264 450 655 (Atelier Cafe, 16:00-0:00)

Details

Start:
9 July, 5:00 pm
End:
11 July, 6:00 pm
eveniment Category:
eveniment Tags:
,

Locație

Atelier Cafe
Memorandumului 9
Cluj-Napoca, 400114 Romania

Organizator

Cheile Tureni
Share This