Cătălina Bălan la Nepotu’ lui Thoreau

Cătălina Bălan la Nepotu’ lui Thoreau

Cătălina Bălan (n. 1995) este licențiată în științe politice, la Universitatea București și masterandă în diplomație la Academia de Studii Economice din București. Între 2010 – 2015, PR al editurii Casa de Pariuri Literare. Scrie sporadic, încă de pe la 8 ani, când toate îi ieșeau foarte bine și din prima. Debut cu poezie la 13 ani, în Stare de Urgență, revistă chișinăuiană de literatură, artă și atitudine. Publică poezie, proză, critică și analiză politică în mai multe reviste (Observator Cultural, Contrafort, Dilemateca, Revista la Plic) și antologii (2 antologii ale taberei de la Săvârșin, „Noua poezie basarabeană”, antologator Dumitru Crudu, Editura ICR, 2009, „Tu, înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste”, Editura Paralela 45, 2018, „Literatura din Basarabia. Început de secol XXI. Poezie”, editurile Arc şi Ştiinţa, Chișinău, 2017 etc.). A participat la diverse festivaluri literare și tabere de creație, a citit la câteva cercuri de poezie importante și a luat câteva premii pentru poezie.

Organizator

URMĂTOARELE EVENIMENTE

Share This