Compensation (1999) – Proiecție F-SIDES Cineclub 3.1

Compensation (1999) – Proiecție F-SIDES Cineclub 3.1

👁 𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐦 în premieră Sezonul 3 F-SIDES la Cluj, cu filmul Compensation (1999), regizat de Zeinabu irene Davis.

𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐟𝐢𝐥𝐦:
Ingenios formal și discursiv, lungmetrajul lui Zeinabu irene Davis (membră a colectivului de cineaști L.A. Rebellion) este un film independent dedicat culturii surzilor care reușește, prin modul de adaptare a limbajului mimico-gestual la gramatica cinematografică, nu doar să comunice experiența subiectivă a comunității, ci și să interogheze efectele pe care le-au avut asupra ei evoluțiile tehnologice din cinema.

Inspirat de poezia cu același nume scrisă de Paul Laurence Dunbar și de temele iubirii și ale morții pe care aceasta le abordează, Compensation prezintă în paralel două povești de dragoste similare, desfășurate la începutul, respectiv la sfârșitul secolului al XX-lea, între o femeie surdă și un bărbat auzitor.

Jucate de aceiași actori, Michelle A. Banks și John Earl Jelks, cele două povești dialoghează în permanență și dezvăluie atât obstacolele unei relații între două persoane cu metode de comunicare diferite, cât și factorii de context care influențează suplimentar reușita acesteia – clasa, rasa, accesul la educație și sănătate.

Apelând la codurile filmului mut pentru a aduce laolaltă categorii de public de obicei izolate unele de altele, filmul lui Davis se dovedește a fi revelator în ceea ce privește formarea și transmiterea memoriei și a identității culturale.

☎ 𝐕𝐚̆ 𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐩𝐭𝐚̆𝐦 duminică, 22 mai, la Cinema Arta, de la ora 18.

🔗 Biletele vor fi puse în vânzare în curând.

Sezonul 3 este realizat cu sprijinul: AFCN, Ambasada Olandei prin Human Rights Fund, Avon, Institutul Francez, Cinema Arta, Glitch Shop, Asociația Accept.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Proiect finanțat de Ambasada Olandei prin Human Rights Funds.
—-
Sezonul 3 F-SIDES este despre privirea asupra celuilalt ━ ce ascundem din noi înșine, cum tratăm diferența, cum putem face loc pentru multitudini de percepții. În prim-plan va fi 𝚝𝚑𝚎 𝚘𝚝𝚑𝚎𝚛 𝚐𝚊𝚣𝚎, în încercarea recuperării perspectivelor care au fost alterizate de-a lungul timpului.

F-SIDES este primul cineclub românesc dedicat filmelor făcute de femei și modurilor alternative de a privi și reprezenta feminități în cinematografie și societate.

Organizator

URMĂTOARELE EVENIMENTE

Share This