Loading Evenimente

« Calendar

  • This eveniment has passed.

Concert caritabil de colinde românești

December 21, 2023 @ 7:00 pm

Vă invităm joi, 21 decembrie, ora 19:00, la Auditorium Maximum UBB, la cea de-a noua ediție a CONCERTULUI CARITABIL DE COLINDE ROMÂNEȘTI. 🥳

🎵 Sub bagheta dirijorului Cornel Groza, vor colinda soprana Diana Țugui, tenorul Tony Bardon, baritonul Cristian Hodrea, Corul Cappella Transylvanica și Orchestra Academică Transilvană în colaborare cu Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”.

Colindele sunt prelucrate și orchestrate de compozitorul Cristian Bence-Muk, conferențiar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

👧🧒 Pe scenă va urca și Corul Junior VIP, condus de Anca-Mona Mariaș.
Fondurile adunate se vor dona Asociației „Christiana”, care acordă asistenţă socială, medicală şi educativă copiilor orfani sau proveniţi din familii dezorganizate.

🎫 Biletele la concertul caritabil se pot cumpăra de pe iabilet.ro. Prețurile biletelor sunt:
-60 de lei pentru adulți
-40 de lei pentru studenți și adolescenți cu vârste între 14 și 18 ani
-20 lei pentru copii cu vârste între 6 și 14 ani
Copiii de 1-5 ani vor avea acces gratuit la spectacol, dar vor fi ținuți în brațe de părinți.

❗ Persoanele cu dizabilități beneficiază de acces liber la concertul caritabil, prin înscriere prealabilă aici
Accesul la spectacol se va face începând cu ora 18:30.
Vă așteptăm cu bucurie! 🥰

Parteneri:
AMM Design, Clubul Rotary Cetățuie, Contact Tire, Eurospeed, Eurospeed DTC Spedition, GTO piese de schimb, GiTi, Master Truck Service, Florăria Magnolia, Moldovan Carmangerie.

Parteneri media:
TVR Cluj, Radio România Cluj, Via TV, Actual de Cluj, ClujLife, Clujul Cultural, Cluj Today, Transylvania Today.

Detalii

Data:
December 21, 2023
Interval orar:
7:00 pm
Categorii:
Tags:
RSVP:
https://fb.me/e/vSo8xrsmB

Locație

Auditorium Maximum
Mihail Kogălniceanu 5
Cluj-Napoca, Cluj 400000 Romania
+ Google Map

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!