Loading Evenimente

« Calendar

  • This eveniment has passed.

Expoziție Gabriel Marian – La trahison des images

8 November, 2018, 10:00 am - 22 November, 2018, 5:00 pm

LA TRAHISON DES IMAGES – Gabriel Marian
La Cave, Institut Français de Cluj, 8-22 nov 2018
vernisaj joi 8 noiembrie ora 18.30
program de vizitare: luni-vineri orele 10-17

Imaginile şi cuvintele nu mai sunt azi considerate ca veritabile punţi spre cunoaşterea lumii, ele constituie mai degrabă obstacole care ne ţin adesea departe de viaţa reală. Pornind de la această evidenţă, artistul intenţionează să le utilizeze ca pe nişte simple materiale sau elemente constitutive ale unei noi viziuni artistice. Acest proiect explorează suprapunerea a numeroase straturi de texte, folosite atât pentru calităţile lor poetice cât şi pentru potenţialul lor caligrafic, până când acumularea vizuală ajunge să compuna imagini mai mult sau mai puţin figurative, însă întotdeauna cu o importantă încărcătură estetică. Prioritare nu sunt aici nici „reprezentarea realităţii”, nici „cunoaşterea raţională” a acesteia, ci fuzionarea a două tipuri de percepţie într-un demers vizual care să spună ceva nou, nu „despre”, ci „în” arta contemporană.

Gabriel Marian este artist vizual, curator şi unul din fondatorii Galeriei Nano, Centrul de Interes. A absolvit în 2011 masterul de pictură al UAD, iar în prezent este doctorand la aceeaşi universitate, sub îndrumarea prof. Ioan Sbârciu. Apare alături de alţi artişti în colecţia Benetton de artă contemporană : « Imago Mundi : Romanian artists » (2014) şi în albumul publicat în acelaşi an la Treviso.
A participat la o serie de proiecte grafice în colaborare cu Centrul German Cluj şi Comics Club Cluj. Este de asemenea autorul unei serii de articole de critică şi istoria artei publicate în Dilema Veche şi Echinox (2001-2005). Are lucrări prezente în colecţii particulare din Franţa şi Statele Unite.
Este preocupat de frontiera dintre abstracţie şi figuraţie, pe care o explorează dintr-o perspectivă ironică asupra istoriei artei. Proiectele sale artistice abordează limite ale reprezentării ca miopia, viaţa microscopică sau caligrafia+graffiti. In lucrările sale recente, foloseşte suprapuneri complexe de linii, semne şi forme pentru a recrea imagini şi structuri vag familiare, uneori folosind fragmente de texte din literatura universală.

Details

Start:
8 November, 2018, 10:00 am
End:
22 November, 2018, 5:00 pm
Website:
https://www.facebook.com/events/574061069700778/?event_time_id=574061079700777

Locație

Institut Français de Cluj
I.I.C. Brătianu 22
Cluj-Napoca, 400079 Romania
+ Google Map

Evenimente viitoare

Fri 25

Street FOOD Park Cluj-Napoca

3 July, 12:00 pm - 27 September, 10:00 pm
Fri 25

EC Garden

31 August, 5:00 pm - 1 October, 10:00 pm
Fri 25

Histrioniada Liceenilor 2020

22 September, 6:30 pm - 25 September, 11:59 pm
Fri 25

Festivalul Caravana cu Jocuri

24 September, 10:00 am - 27 September, 8:00 pm
Share This