Expoziție Tarantule Vii @ Iulius Mall

Expoziție Tarantule Vii @ Iulius Mall

Expoziție Tarantule Vii @ Iulius Mall

The Taranterra Project își propune să ofere publicului larg șansa de a admira 36 dintre cele mai importante specii de tarantule de pe glob. Ivit dintr-o fobie care s-a transformat cu timpul în pasiune, proiectul The Taranterra Project pornește în misiunea de arăta oamenilor atât frumusețea deosebită a acestor animale, cât și utilitatea lor în ecosistemele în care conviețuiesc alături de noi. Culorile fantastice, modelele simetrice, comportamentul și felul în care aceste tarantule își “decorează” mediul în care trăiesc, cu siguranță vor încânta și vor stârni admirația celor ce vizitează expoziția.

Acest proiect este o ocazie unică de a vedea aceste specii gigantice în același loc alături de informații și curiozități despre habitatele în care trăiesc și modul în care ele funcționează.

Te așteptăm la Iulius Mall Cluj, parter, zona Atrium (Zara), zilnic în perioada 4 – 13 februarie 2022, între orele 10.00 – 22.00 să descoperi expoziția de tarantule vii. Intrarea este gratuită.

Știați că?

Există peste 1000 de specii diferite de tarantule documentate până în prezent.

Numele de tarantula a fost dat pentru prima oara unui păianjen din sudul Italiei din orașul Taranto unde legenda spune că o specie mică de păianjen din zona respectivă avea o mușcatură fatală pentru oameni. Conform legendei, singura metoda de vindecare era ca cel mușcat să danseze pana la epuizare, timp în care veninul este eliminat prin transpirație. Acest dans popular bazat pe legenda tarantulei există și în ziua de azi și se numește Tarantella.

Și pentru multe alte informații, te așteptăm să treci pragul expoziției.

Organizator

URMĂTOARELE EVENIMENTE

Share This