Evenimente din Cluj-Napoca

Loading Evenimente

« Toate Evenimentele

  • This eveniment has passed.

Festivalul Internațional de Artele Spectacolului Muzical SCENA,

5 November, 12:00 am - 10 November, 12:00 am

Festivalul Internațional de Artele Spectacolului Muzical SCENA, organizat de Asociația Academiei de Muzică „Gh. Dima”, în colaborare cu Centrul de cercetare și creație artistică INTERART și cu Departamentul de Canto și Artele Spectacolului Muzical din cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, se va desfășura între 5-10 noiembrie, având ca temă Teatrul, muzica și dansul în secolul al XVIII-lea.

Originea acestui festival o constituie conferința desfășurată în 17-18 noiembrie 2016, organizată cu intenția de a celebra 25 de ani de la înființarea specializării Artele spectacolului muzical în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, un domeniu de studiu singular în peisajul universitar vocațional românesc.

În acest an, Festivalul SCENA se va deschide cu un simpozion dedicat artelor scenice din secolul al XVIII-lea și îi va avea ca invitați pe profesorul și regizorul italian Paolo Bosisio, care va susține o conferință despre Contrareforma lui Carlo Gozzi și pe doamna Paola Ranzini, profesor de istoria teatrului, de analiză a textului și a practicilor spectaculare de la Universitatea din Avignon, care va prezenta un studiu dedicat dramaturgilor Marivaux și Goldoni, jucați pe scenele italiene.

În cuprinsul festivalului se vor desfășura trei cursuri de măiestrie : un curs de clasă de operă, susținut de regizorul Paolo Bosisio, un curs de clavecin susținut de Christophe Alvarez și un curs de dans vechi susținut de András și Orsolya Ványolós.
Vineri, 8 noiembrie, la ora 10, în Sala de concerte, profesorului și regizorului Paolo Bosisio i se va decerna înaltul titlu de Doctor Honoris Causa al Academiei Naționale de Muzică „Gh. Dima”.

Tot vineri, la ora 17, va avea loc o masă rotundă, cu tema Perspective actuale asupra regiei teatrului muzical, la care vor participa coordonatorii claselor de operă ale Academiei Naționale de Muzică „Gh. Dima”: conf.univ.dr. Ina Hudea, lect.univ.dr. Tiberius Simu și asist.drd. Mihaela Bogdan. Moderatorul discuțiilor va fi prof.univ.dr. Anca Mihuț.

Sâmbătă, 9 noiembrie, la ora 17, la librăria Book Corner Librarium de pe Bdul Eroilor nr. 15 va avea loc lansarea cărții Evoluția spectacolului de operă – De la miracolele scenografice la punerea în scenă a secolului al XVIII-lea (Editura Eikon, 2018) a Dianei Todea-Sahlean, lect.univ.dr. la Universitatea Babeș-Bolyai.
În fiecare seară a festivalului se vor desfășura concerte și spectacole.

Joi, 7 noiembrie, ora 19, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, va avea loc concertul de muzică veche Dolci tormenti, avându-i ca soliști pe mezzo-soprana Magda Maftei (Franța), pe Carles Dorador i Jové, teorbă (Franța), Christophe Alvarez, clavecin (Franța). În program, lucrări ale compozitorilor: J. H. Kapsberger, Jacopo Peri, Barbara Strozzi, J. J. Froberger, G Frescobaldi, Louis Couperin, J.-B. Lully, G, Fr. Händel.

Vineri, 8 noiembrie, ora 19, în Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică, str. Ion I.C. Brătianu nr. 25, va avea loc spectacolul De la soare la răcori, susținut de ansamblul Icoane condus de prof.univ.dr. Ioan Bocșa. Ansamblul Icoane este un invitat special în Festivalul SCENA care, din acest an, și-a redimensionat structura prin introducerea unei secțiuni rezevate muzicii, dansului și spectacolului tradițional.

Sâmbătă, 9 noiembrie, ora 19, în Studioul de concerte al Academiei de Muzică va avea loc un spectacol-atelier de dans intitulat Secolul galanteriei, coordonat de conf.univ. dr. Nicoleta Demian, care va semna coregrafia tabloului Entrée des fleurs din Indiile galante de J.-Ph. Rameau. Protagoniștii acestui spectacol-atelier vor fi studenți ai Departamentului Artele Spectacolului Muzical.

Duminică, la ora 11, în Studioul de concerte, va avea loc atelierul cursului demonstrativ cu participanții cursului de măiestrie de dans vechi, susținut de Vanyolos András și Orsolya.

Duminică seara, la ora 19, tot în Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică va avea loc Gala de decernare a Premiilor Festivalului SCENA în cadrul căreia se vor acorda premii pentru cele mai bune spectacole realizate de studenții specializării Artele Spectacolului Muzical, în perioada 2017-2018.

Gala de premiere va fi urmată și încununată de un eveniment de excepție. În premieră, după 365 de ani se va dansa un fragment din baletul intitulat Ballet du Temps, compus de Jean Baptiste Boëset, Jean Baptiste Lully, Louis de Mollier, pe un libret de Isaac de Bensérade. Fragmentul care va fi prezentat publicului duminică, 10 noiembrie, a fost reconstituit după manuscris de pianistul, clavecnistul, compozitorul și dirijorul Chrisophe Alvarez și, înregistrat, de curând, la Montréal, în Canada. Fragmentul muzical reconstituit a inspirat un atelier de dans intitulat Timpul baletului-Baletul Timpului, coordonat de conf.univ.dr. Livia Gună, fostă prim-balerină a Operei Naționale clujene și, actualmente, maestra corpului de balet a Operei Maghiare din Cluj.

Pe frontispiciul manuscrisului stă scris că acest balet a fost dansat de către regele Ludovic al XIV-lea în ultima zi de noiembrie a anului 1654, adică în 30 noiembrie, el fiind, apoi, reluat în 3 decembrie. În apropierea acestor date, după 365 de ani, studenți ai specializării Artele Spectacolului Muzical, dar și balerini ai Operei Maghiare, vor dansa în atelierul-spectacol a cărui regie și coregrafie o semnează Livia Gună.

Programul detaliat al festivalului aici.

Detalii

Start:
5 November, 12:00 am
End:
10 November, 12:00 am
Eveniment Categories:
,
Eveniment Tags:
,

Locație

Academia de Muzica “Gheorghe Dima”
I.C. Bratianu nr. 25
Cluj-Napoca,400079Romania
+ Google Map

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.