Focus Pedro Almodóvar

Focus Pedro Almodóvar @ Cinema ARTA

Focus Pedro Almodóvar @ Cinema ARTA

Seria Focus Pedro Almodóvar aduce în luna martie o selecție de filme realizate de regizorul spaniol care celebrează universul feminin și care reprezintă tributuri aduse feminității.

Almodóvar a surprins, ca nimeni altul, de-a lungul timpului diversitatea, fragilitatea și complexitatea universului feminin prin peliculele sale. Cu umor, profunzime, intensitate și creativitate, regizorul a dat viață unora dintre cele mai interesante și memorabile personaje feminine, pe care le-a surprins în situații limită ale vieții, subiectele filmelor atingând teme universale precum maternitatea, familia, iubirea, identitatea și devenirea, moartea și pierderea. Am ales un film din fiecare deceniu al prolificei sale cariere, dovadă că înțelegerea și redarea colțurilor intime ale universurilor feminine este o preocupare recurentă a cineastului spaniol.

Toate filmele selectate prezintă în rolurile principale femei puternice în variate ipostaze ale vieții.

3 martie, 20:00 – 𝗪𝗼𝗺𝗲𝗻 𝗼𝗻 𝘁𝗵𝗲 𝗩𝗲𝗿𝗴𝗲 𝗼𝗳 𝗮 𝗡𝗲𝗿𝘃𝗼𝘂𝘀 𝗕𝗿𝗲𝗮𝗸𝗱𝗼𝘄𝗻 / 𝗙𝗲𝗺𝗲𝗶 𝗶̂𝗻 𝗽𝗿𝗮𝗴𝘂𝗹 𝘂𝗻𝗲𝗶 𝗰𝗿𝗶𝘇𝗲 𝗱𝗲 𝗻𝗲𝗿𝘃𝗶 (1988)

O femeie recent părăsită de iubitul ei, încercând să găsească răspunsuri, întâlnește în schimb niște personaje excentrice.*

10 martie, 20:00 – 𝗔𝗹𝗹 𝗔𝗯𝗼𝘂𝘁 𝗠𝘆 𝗠𝗼𝘁𝗵𝗲𝗿 / 𝗧𝗼𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗺𝗮𝗺𝗮 𝗺𝗲𝗮 (1999)

O femeie care și-a pierdut băiatul și care pornește în căutarea tatălui acestuia, se trezește într-un nou rol matern.*

17 martie, 20:00 – 𝐕𝐨𝐥𝐯𝐞𝐫 (2006)

Trei generații de femei încearcă să supraviețuiască focului, nebuniei, superstițiilor și morții, apelând la bunătate, minciuni și o vitalitate fără limite.*

24 martie, 20:00 – 𝗧𝗵𝗲 𝗦𝗸𝗶𝗻 𝗜 𝗟𝗶𝘃𝗲 𝗜𝗻 / 𝗣𝗶𝗲𝗹𝗲𝗮 𝗶̂𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘁𝗿𝗮̆𝗶𝗲𝘀𝗰 (2011)
Despre măștile care construiesc sau ascund identitatea și până în ce punct merge un doctor care și-a pierdut soția.*

26 martie, 20:00 – 𝐉𝐮𝐥𝐢𝐞𝐭𝐚 (2016)

O femeie în căutarea fiicei rătăcitoare și a propriei identități.

27 martie, 20:00 – 𝗣𝗮𝗿𝗮𝗹𝗹𝗲𝗹 𝗠𝗼𝘁𝗵𝗲𝗿𝘀 (2021) [𝗔𝗩𝗔𝗡𝗣𝗥𝗘𝗠𝗜𝗘𝗥𝗔̆]

Două viitoare mame între care se creează o legătură care le va schimba vieţile.

*Filme cu subtitrare bilingva RO, EN.

**Participarea la proiecția filmelor Women on the Verge of a Nervous Breakdown / Femei în pragul unei crize de nervi (1989), All About My Mother / Totul despre mama mea (1999), Volver (2006) și The Skin I Live In / Pielea în care trăiesc (2011) nu se face pe baza achiziționării unui bilet. Accesul la proiecție se face în ordinea sosirii la cinema, fără a fi necesară o rezervare prealabilă.

Vă mulțumim că sunteți alături de noi. Susținerea voastră e importantă și ne ajută să aducem filme de artă, filme clasice și filme cult, alături de evenimente speciale. Vă invităm să susțineți activitatea ARTA prin donații în cadrul evenimentelor.

Organizator

URMĂTOARELE EVENIMENTE

Share This