Loading Events

« Calendar

  • This eveniment has passed.

IIC 2017 | De ce, Anton Pavlovici Cehov? după Matei Vișniec

5 Octombrie, 2017, 8:30 pm - 9:15 pm

Detalii

Data:
5 Octombrie, 2017
Interval orar:
8:30 pm - 9:15 pm
Events Category:
Tag-uri:
,
RSVP:
https://www.facebook.com/events/839952982831834

Locație

Teatrul Naţional Cluj-Napoca
Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4, Cluj-Napoca
Cluj-Napoca,
+ Google Map
IIC 2017 | De ce, Anton Pavlovici Cehov? după Matei Vișniec

DE CE, ANTON PAVLOVICI CEHOV?
adaptare dupa “Mașinăria Cehov” de Matei Vișniec

regia: Cătălin Bocîrnea

Distribuția: Alex Popa, Irina Sibef, Radu Dogaru, Nicole Burlacu, Cosmin Stănilă

De ce, Anton Pavlovici Cehov?

De ce? Este o întrebare care, credem, noi, echipa care am realizat acest spectacol, trebuie să rezide în contextul fascinant al creatorului unor lumi. De ce, Anton Pavlovici Cehov, personajele tale sunt atât de încărcate de patos, sunt atât de complexe, frământate, îndurerate, serafic fericite sau deconectate de la rețeaua vie a societății, într-o singurătate și izolare atât de insuportabilă, dar atât de bine camuflată în nevroza tensionată și invizibilă a suportabilității?
Acestea sunt întrebări care se potrivesc foarte bine în contextul luptei pe care o duce un tânăr actor pentru a se forma pe calea căutării esențelor umane, în vederea asimilării unei alte identități, a alterității și a exprimării unui „celălalt“ în fața publicului.
Spectacolul este o adaptare a textului Mașinăria Cehov, de Matei Vișniec și caută să răspundă întrebării legate de stranietatea creatorului în fața singurătății dinaintea morții, singurătate suportabilă doar prin „bântuirea“ sa, a autorului lumilor imaginare, dar posibile, de către personajele sale, scrise, exprimate și asumate. Anton Pavlovici, în textul domnului Vișniec, se află în această concepție solipsistă, pe care adaptarea a căutat să o exprime.
Prin acest spectacol am reușit să răspundem unei alte întrebări care frământă știința teatrală, aceea legată de felul în care se mai poate sau ar mai trebui să se joace Cehov în zilele noastre. Echipa noastră a considerat că Cehov trebuie analizat și jucat pentru că el este autorul care poate, încă, să conducă spre reconstrucția analizei trăirilor umane ardente legate inevitabil de definitivul deznodământ firesc, care este moartea. Spectacolul este o afișare a căutării empatiei, a sentimentelor umane, într-un parcurs firesc de analiză a efuziunilor emoționale. Este o căutare nu a personalității sau a caracterelor, ci o pură căutare a sentimentelor umane într-un context pirandellian.
Am ales această construcție regizorală pentru a servi tema Galei Tânărului Actor Hop 2017, propusă de către profesorul Miklós Bács — „SINGURĂTATE. Suportabila singurătate a ființei la A.P. Cehov“.

La ediția 2017 a Galei Tânărului Actor Hop, spectacolul a fost premiat cu:
Premiul „Cornel Todea“ pentru cea mai bună trupă de actori
Premiul Publicului pentru cel mai bun spectacol
Premiul Publicului pentru cel mai bun actor – Cosmin Stănilă

Recomandare de vârstă: 12+

Joi, 5 octombrie, ora 20:30, Studio Euphorion

Comentarii:

Sus
x

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.

Accept Refuz