Inaugurare mini biblioteci în aer liber

Inaugurare mini biblioteci în aer liber

Inaugurare mini biblioteci în aer liber

Sub egida Anului Cărții și în contextul unei strânse colaborări dintre Biblioteca Județeană și Universitatea „Babeș-Bolyai”, în data de 19 aprilie 2019, de la ora 12:00 va avea loc inaugurarea mini bibliotecilor din incinta Parcului Sportiv Universitar „Dr. Iuliu Hațieganu”.

Inițiativa constă în amplasarea de căsuțe cu cărți în aer liber, în zonele de joacă pentru copii, lângă băncile de pe aleea principală și în zona foișoarelor din Parcul Sportiv, al căror rol este încurajarea lecturii în spațiile publice pentru toate vârstele, promovarea unei atitudini responsabile față de bunurile folosite în comun și încurajarea schimbului de cărți.

Cărțile se vor putea citi pe loc sau se vor putea împrumuta pentru acasă, cu condiția să fie aduse înapoi sau să fie înlocuite cu alte cărți. Oricine va dori va putea dona cărți pentru aceste mini biblioteci, lăsându-le în căsuțe.

Evenimentul este organizat în cadrul Săptămânii Naționale a Bibliotecilor, care se desfășoară în perioada 15-19 aprilie 2019. Aceasta este sărbătorită la nivel național de bibliotecile publice din întreaga țară, în jurul datei de 23 aprilie, Ziua Internațională a Cărții și Dreprturilor de Autor și Ziua Bibliotecarului Român.

Pe toată durata săptămânii se organizează activități de promovare a lecturii, activități dedicate cărţii și profesiei de bibliotecar. De asemenea, Biblioteca Județeană oferă permise gratuite de intrare la bibliotecă pentru toate vârstele și oferă cărți în dar tuturor vizitatorilor bibliotecii. Programul complet al manifestărilor poate fi consultat AICI.

Organizator

URMĂTOARELE EVENIMENTE

Share This