Loading Evenimente

« All Evenimente

  • This eveniment has passed.

Les Films de Cannes @ Cinema Victoria

26 October, 2018, 12:00 pm - 28 October, 2018, 10:00 pm

Les Films de Cannes, festival cu opt ani de tradiţie în prezentarea celor mai importante filme arthouse ale anului, ajunge din nou la Cluj-Napoca, în perioada 26-28 octombrie, la Cinema Victoria.
Festivalul Les Films de Cannes à Cluj-Napoca va proiecta, în premieră în România, filme premiate / selecționate în acest an la cel mai prestigios festival de film din lume.

La mai puţin de cinci luni de la premiera mondială, spectatorii clujeni vor vedea cele mai importante filme de autor ale anului, în proiecție unică și/sau în premieră, (parte dintre acestea niciodata distribuite în sălile de cinema din România), și îi vor cunoaște pe realizatorii lor.

Les Films de Cannes a fost fondat in 2010 de cel mai premiat regizor român, Cristian Mungiu, laureat cu Palme d’Or, trofeul suprem la Cannes, și premiat apoi şi pentru scenariu și regie, care scria ca:

 Nu mai trăiesc de mult cu speranța că cinematograful poate schimba lumea – în caz că o voi fi avut vreodată. Însă cinemaul poate să ne deschidă mintea. Să ne facă să înțelegem mai multe despre ceva ce nu știam, despre ceva ce nu ne preocupa…

Delegatul General al Festivalului de la Cannes, Thierry Fremaux, sprijină festivalul românesc de la început şi consideră că:

Fiecare ediție concepe proiecte noi, împartășește experiențe, descoperă noi culturi – iar tot acest dinamism face din Festivalul de la Cannes o oglindă a timpului nostru.

In 2016,  Les Films de Cannes à Cluj-Napoca a fost un succes și a adus 2000 de spectatori în weekend-ul de proiecții. Prima ediție a festivalului a însemnat 10 filme din selecția Festivalului de la Cannes, 9 filme din 2016 și 8 premiere absolute în România. Amintim doar:  I, Daniel Blake (regia Ken Loach) – Palme d Or 2016, Bacalaureat (r. Cristian Mungiu) – premiul pentru regie la Cannes, The Salesman (r. Asghar Farhadi) – recent castigător al Oscarului pentru film străin, laureat pentru scenariu si interpretare masculina la Cannes, Juste la fin du monde (r. Xavier Dolan) – Premiul Juriului, Elle (r.Paul Verhoveen) – Globul de Aur. Invitatul special al primei editii a fost regizorul francez Alain Guiraudie, unul dintre cei mai provocatori cineaști contemporani, care a dialogat cu spectatorii după proiecțiile filmelor sale. Însumate, cele doua sesiuni de Q&A moderate de criticul de film Irina Margareta Nistor, au însumat peste o oră și jumătate.

In 2017, Les Films de Cannes a Cluj-Napoca a însemnat 8 filme din competiția de la Cannes, 7 premiere absolute în România, între care cele distinse cu Grand Prix, Premiul pentru scenariu și cel pentru interpretare masculină. Filmul The Square, laureat cu Palme d’Or 2017, a incheiat festivalul cu o proiecţie de gală. Singurul film românesc care a cucerit Palme d’Or – 4luni, 3 săptămâni și 2 zile de Cristian Mungiu – a fost proiectat la 10 ani de la câștigarea trofeului. Invitatul special al ediției a fost cineastul maghiar Bela Tarr, unul dintre cei mai originali creatori contemporani. Proiecția full house a filmului The Turin Horse a fost urmata de o amplă și animată discuție cu publicul, moderată de criticul de fim Doru Pop, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai. Și la București festivalul a inceput in 2010 cu trei zile de proiecții la Cinema Studio, iar acum durează zece zile, în patru săli, și anul trecut a avut 15 000 de spectatori.

In capitală, Les Films de Cannes à Bucarest este cel mai important eveniment cultural al toamnei in materie de arte vizuale. De doi ani și Clujul a devenit parte a acestui eveniment, sincron cu festivalul bucureștean, si ofera publicului acces, în premieră, la selecția filmelor din cel mai important festival de film din lume.

Details

Start:
26 October, 2018, 12:00 pm
End:
28 October, 2018, 10:00 pm
Website:
https://www.facebook.com/events/2191552121123988/

Locație

Cinema Victoria
Bulevardul Eroilor 51
Cluj-Napoca, 400129 Romania
Share This