
Music Gallery – Focus: România | expoziție interactivă despre muzica din România
octombrie 9 - noiembrie 9

📢 𝗡𝗼𝘂𝗮 𝗲𝘅𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁̦𝗶𝗲 𝗠𝘂𝘀𝗶𝗰 𝗚𝗮𝗹𝗹𝗲𝗿𝘆: 𝗙𝗼𝗰𝘂𝘀 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮
𝟵.𝟭𝟬-𝟵.𝟭𝟭 | 𝗘𝗱𝗶𝘀𝗼𝗻 𝗛𝗼𝘂𝘀𝗲 𝗼𝗳 𝗠𝘂𝘀𝗶𝗰
Anul acesta, am explorat muzica de rezistență și povești inspiraționale de pe tot globul. Am văzut cum caseta a fost o platformă care a ajutat la distribuția muzicii, am văzut cum se făceau discuri din radiografii, am descoperit povești ale unor piese interzise din toate colțurile lumii. Iar acum, urmează să vă prezentăm astfel de povești de aici, de la noi, din România 🇷🇴.
Însă schimbăm un pic registrul. Cercetarea noastră arată că România ascunde multe povești și vrem să le descoperim pe toate. Ce facem acum e doar începutul, un prim sample din poveștile muzicale ale țării noastre.
📀 Timp de o lună, veți găsi în galeria noastră 𝗽𝗼𝘃𝗲𝘀𝘁𝗲𝗮 𝘃𝗶𝗻𝗶𝗹𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗶̂𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮, ce a însemnat 𝗣𝗵𝗼𝗲𝗻𝗶𝘅 𝗶̂𝗻 𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗿𝗼𝗰𝗸𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗿𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗲𝘀𝗰, cum 𝗵𝗶𝗽-𝗵𝗼𝗽-𝘂𝗹 𝘀̦𝗶 𝗰𝗮𝘀𝗲𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗮𝘂 𝗺𝗲𝗿𝘀 (𝗱𝗶𝗻) 𝗺𝗮̂𝗻𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝗺𝗮̂𝗻𝗮̆, de ce 𝗣𝗮𝗯𝗹𝗼 𝗖𝗮𝘀𝗮𝗹𝘀 𝗹-𝗮 𝗻𝘂𝗺𝗶𝘁 𝗽𝗲 𝗘𝗻𝗲𝘀𝗰𝘂 𝗰𝗲𝗹 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝗮𝗿𝗲 𝗳𝗲𝗻𝗼𝗺𝗲𝗻 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰𝗮𝗹 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗠𝗼𝘇𝗮𝗿𝘁 încoace, sau cum 𝗝𝗼𝗵𝗻𝗻𝘆 𝗥𝗮̆𝗱𝘂𝗰𝗮𝗻𝘂, dacă ar fi trăit în altă perioadă, ar fi fost invitat la toate marile festivaluri de jazz.
Pentru a-ți construi viitorul, trebuie să-ți cunoști trecutul. Nu vă prezentăm lucruri secrete, vă curatoriem doar informația, astfel încât, după ce parcurgeți expoziția noastră, să aveți un dram în plus de admirație și inspirație pentru ce înseamnă să fii român.
Veniți în galerie, ascultați și, dacă știți o poveste muzicală din România care merită spusă, aduceți-ne-o. Poate fi pe o casetă, pe un disc, un articol vechi, sau o poveste neștiută. Suntem abia la primul capitol și vrem să-l scriem împreună!
📻 𝗠𝘂𝘀𝗶𝗰 𝗚𝗮𝗹𝗹𝗲𝗿𝘆: 𝗙𝗼𝗰𝘂𝘀 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮 | 𝟵.𝟭𝟬-𝟵.𝟭𝟭 | 𝗘𝗱𝗶𝘀𝗼𝗻 𝗛𝗼𝘂𝘀𝗲 𝗼𝗳 𝗠𝘂𝘀𝗶𝗰

