Loading Evenimente

« All Evenimente

  • This eveniment has passed.

Negustorii Satului @ Parcul Etnografic „Romulus Vuia“

22 April, 11:00 am - 25 April, 6:00 pm

negustorii satului

Târgul Satului devine “Negustorii satului”, o piață volantă care permite câtorva zeci de producători din Transilvania să se reconecteze cu consumatorii lor

În ultimul an, proveniența produselor pe care le punem pe masă a devenit tot mai importantă, însă este tot mai dificil să ajungem la producătorii autentici din cauza restricțiilor care afectează întreaga economie. Piața volantă “Negustorii satului” vine în sprijinul celor ce caută sau oferă experiențe de consum tradiționale, iar timp de patru zile aceștia vor putea să se cunoască și să își promoveze activitatea într-un loc special pentru orice iubitor de tradiție. Piața se desfășoară între 22 – 25 aprilie 2021 în incinta Muzeului Etnografic al Transilvaniei, cu susținerea Asociației pentru Inovare Artistică si a Asociației Meșterilor Populari Clujeni. Accesul se realizează în baza biletului de intrare la muzeu și cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță.

Dacă la prima ediție degustarea și cumpărăturile au putut fi însoțite de momente artistice și activități în aer liber, acum diversitatea este elementul principal. Pentru cea de-a doua ediție, numărul producătorilor locali prezenți s-a dublat față de 2020. Vizitatorii vor putea să plece acasă cu mâncare și ingrediente locale (miere, legume, zacuscă, sarmale, dulcețuri, brânzeturi), săpunuri naturale și produse cosmetice, lumânări din ceară de soia, produse din lavandă, tricotaje, bijuterii din lut polimeric, argint sau cupru, jucării și articole pentru copii din bumbac și multe, multe altele. Odată trecuți de poarta muzeului, aceștia vor mai descoperi obiecte și lucrări de artă (fotografie, pictură, grafică), obiecte de decor (casă și grădină), îmbrăcăminte și accesorii, cadouri, divertisment. Scena producătorilor, unde participanții își pot prezenta micile afaceri, va putea fi vizionată online în săptămânile care urmează pe pagina de Facebook AiA.

La Muzeul Etnografic, programul începe joi cu primirea producătorilor și amenajarea locației, iar de vineri până duminică, între orele 10:00 și 18:00, piața este oficial deschisă publicului larg. Scopul acesteia este să ofere un nou concept pentru comercializare și networking și să scurteze distanța dintre producător și consumator, dar și să crească vizibilitatea producătorilor, meșterilor și artizanilor, produselor locale și proceselor de producție.

Este mai greu să organizezi orice în anul 2021? Sorin Ailenei, președintele AiA, spune: ”La sfârșitul anului trecut, deși a fost prima ediție, restricțiile legate de COVID19 nu erau atât de aspre ca cele de față și am reușit să organizăm un eveniment mai complex cu reprezentații artistice, diferite zone de relaxare și activități, zonă de bar și food, scena producătorilor, zone dedicate partenerilor. Anul acesta, din cauza situației și pentru a ne putea încadra din punct de vedere legal, suntem puși în situația de a organiza doar o simplă piață volantă, cu mai multe măsuri de prevenire. De atunci și până acum, producătorilor li s-a redus drastic contactul cu clienții și consumatorii finali, vizibilitatea acestora a scăzut, drept urmare și vânzările. Pentru ei, această ieșire este o gură de aer, o șansă nouă de a se reconecta și, pentru unii dintre ei, de a-și menține business-ul pe linia de plutire.”

Într-o perioadă în care afacerile mici au nevoie de sprijinul nostru, cel mai ușor mod de a-i ajuta să își îndeplinească misiunea este de a consuma și recomanda produsele locale, de a-i căuta pe producători acolo unde se deplasează, de a-i încuraja și de a le aprecia eforturile investite ca păstrători ai tradiției. Cei aproape 70 de negustori ai satului înscriși la această ediție vor fi în piață până duminică, un prilej minunat de a pregăti masa ori cadourile pentru sărbătorile pascale.

Details

Start:
22 April, 11:00 am
End:
25 April, 6:00 pm
eveniment Category:
eveniment Tags:
Website:
https://www.facebook.com/events/243200234109996

Locație

Parcul Etnografic „Romulus Vuia“
Aleea Muzeului Etnografic
Cluj-Napoca, Romania

Organizator

AiA
Share This