Loading Evenimente

« All Evenimente

Livestream

Online: Otello | Giuseppe Verdi

18 April, 1:00 pm

Întâlnirile noastre săptămânale, fie și virtuale, sunt cel mai frumos simbol al legăturii speciale dintre artiști și dumneavoastră, spectatorii noștri. Vă suntem recunoscători pentru dedicarea cu care ne-ați rămas alături în aceste timpuri dificile pentru întreaga lume și sensibile pentru cultură. Vom continua să vă împărtășim toate spectacolele noastre online cu aceeași bucurie, în regim gratuit.
Aceia dintre dumneavoastră care doresc să acorde un sprijin suplimentar Operei, o pot face cu ocazia fiecărei transmisii, prin achiziționarea unui bilet onorific

Vă invităm să descoperiți detaliile și categoriile acestuia pe: https://bit.ly/30wMY2z – site ce permite și achiziția directă. Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag pe scena virtuală!

Distribuție:
Dirijor: David Crescenzi
Regia artistică: Mihai Măniuțiu
Scenografia: Valentin codoiu
Mișcarea scenică: Marius Toda
Otello, maur, general al Armatei Veneţiene: Hector Lopez
Jago, stegar: George Petean (invitat)
Desdemona, soţia lui Otello: Apollónia Egyed (invitată)
Cassio, şeful gărzii: Sorin Lupu
Roderigo, gentilom veneţian: Eusebiu Huțan
Lodovico, ambasador al Republicii Veneţiene: Corneliu Huțanu (debut)
Montàno, predecesorul lui Otello,fost guvernator al insulei Cipru: Simonfi Sandor
Heraldul: Andrei Nicoară
Emilia, soţia lui Jago: Liliana Neciu
Orchestra, Corul și Ansamblul de Balet ale Operei Naționale Române din Cluj Napoca
Maestru de cor: Emil Maxim
Dirijor cor: Corneliu Felecan
Preluare mișcare scenică: Octavian Popa
Asistent regia artistică, Regie scenă culise: Dan Lupea
Descriere:
Operă în patru acte pe un libret de Arrigo Boito, după piesa Othello de William Shakespeare
Otello este opera care, la prima sa audiție la Scala din Milano, în anul 1887, a determinat publicul să recheme interpreții în aplauze, pe scenă, nu mai puțin de 20 de ori, prin exclamația: „VIVA Verdi!” – compozitor al cărui nume este sinonim cu opera.
Creația verdiană prin excelență reprezintă o îmbinare uluitoare a muzicii cu arta dramatică, o capodoperă ce se evidențiază nu numai prin profunzime filosofică, ci se dovedește a fi, totodată, tulburătoare și palpitantă din punct de vedere teatral.
Povestea celebrului libret îi aparține lui Shakespeare, ce îl are în centru pe eroul Otello, ale cărui manifestări sunt surpinse atunci când gelozia îi scapă de sub control, în momentul în care crede că adorata și candida sa dragoste, Desdemona, l-a dezamăgit. Se declanșează, astfel, o răzbunare întunecată și cutremurătoare, ce duce iubirea la limita dintre divin și infern, conducând la un final tragic și nedrept.
În mod neobișnuit, simbolul acestei tragedii, încredințat să poarte firul narativ, nu este un obiect care să sugereze gravitate, dramatism, ci ia forma unei simple batiste; faptul că un obiect aparent neînsemnat are o greutate decisivă în lucrare pledează în favoarea sensibilității minților geloase și a micilor incidente care, hiperbolizate la nivel psihologic, se preschimbă în „dovezi” ale dragostei sau ale trădării.

Details

Date:
18 April
Time:
1:00 pm
eveniment Category:
eveniment Tags:
Website:
https://www.facebook.com/events/811638243085940/

Locație

Online
Cluj-Napoca, Romania

Evenimente viitoare

Share This