Ouă Benedict & Bendis

Ouă Benedict & Bendis

Sâmbătă, 28 mai 2022, în intervalul orar 12:00 – 14:00 organizăm primul nostru eveniment culinar în formația și locația nouă.
Iar în cadrul evenimentului vom servi ouă Benedict & Bendis (roze sau alb, în funcție de starea ta și a noastră).
Dacă nu ai mâncat ouă Benedict până acum, îți spunem noi că o să-ți schimbe percepția asupra vieții după ce le mănânci pe astea.
☕ Normal că o să avem și cafea. Pentru că, nu-i așa, cum altfel? Vin, special pentru acest eveniment, prietenii de la ROAdSTED.
Pentru că ne dorim cafea și oameni de specialitate. Și speciali. Ca noi și ca voi 🫶.
💃 🕺Muzică
Helău! Normal că avem și DJ, doar vrem ca atmosfera să fie completă.
Atât doar că încă nu știm exact, încă 🙄, cine mixează. Și ei sunt artiști și noi suntem artiști, deci ne înțelegem de minune… atât că nu știm exact ce și cum.
Important e că o să dansăm. Și, evident, nu vine orice DJ, că doar facem parte din lumea asta. Anunțăm, facem update în momentul în care știm.
Porții limitate
Dacă muzica și voia bună o să fie până la închidere, ouăle Benedict o să fie doar 50 de porții și doar în intervalul orar 12:00 – 14:00.
Dacă se termină la ora 12:10, atunci se termină 😀 Așa că hai să ciocnim paharele de Bendins. Apropo, să îți aduci paharul, da?
Ne vedem în poenița KIBO. Cel mai hip loc din Cluj-Napoca, #amZis!

Organizator

URMĂTOARELE EVENIMENTE

Share This