Loading Evenimente

« All Evenimente

  • This eveniment has passed.

Primul ajutor pentru copii – Cluj

22 February, 10:15 am - 12:30 pm

La Primul Bebe organizeaza și în acest an cursul de ”Primul ajutor pentru copii”, în 12 orașe din țară: București, Galați, Ploiești, Cluj, Brașov, Craiova, Iași, Timișoara, Constanța, Bacău, Sibiu, Oradea.

Evenimentul prezintă noțiuni de bază despre cum trebuie să acționăm într-o situație de urgență și acoperă multe din situațiile cele mai frecvente care pot apărea, precum și unele mai puțin comune, dar care necesită intervenție imediată.

În cadrul evenimentului, vom afla de la formatorul Crucea Rosie Romana care sunt măsurile de prim ajutor ce trebuie luate în situații precum: obstrucția cu corpuri străine (inec), convulsii febrile, fracturi, arsuri, tăieturi, reacții alergice severe etc. Acestea sunt cazuri cu incidență mare în întreaga lume și în care intervenția imediată și corectă pot salva vieți sau pot preveni complicații ulterioare.
Este foarte important ca aceste informații esențiale să fie cunoscute de toți cei care îi îngrijesc pe cei mici, fie că e vorba de părinți, bunici, bone sau personalul de la creșă sau grădiniță, pentru a putea oferi ajutorul necesar în caz de nevoie.

Cele 12 evenimente “Primul ajutor pentru copii” sunt organizate cu sprijinul Lidl Romania, cărora le mulțumim pentru susținerea proiectului.

Cursul este destinat exclusiv membrilor comunității LaPrimulBebe, durează două ore (10.30 – 12.30), nu este permis accesul cu bebeluși sau copii. Înscrierea la eveniment se face în grupul LaPrimulBebe din fiecare oraș, după ce se anunță startul înscrierilor în comunitatea respectivă.
Aderă și tu la comunitatea LaPrimulBebe Cluj aici.

Details

Date:
22 February
Time:
10:15 am - 12:30 pm
eveniment Category:
eveniment Tags:

Locație

Cluj-Napoca
Cluj-Napoca, 400xyz1 Romania + Google Map
Share This