ReARTA: Unfinished Spaces

ReARTA: Unfinished Spaces

19:00 proiecția filmului documentar Unfinished Spaces (2011, USA, regizat de Alysa Nahmias, Benjamin Murray)

Ambițiosul proiect cubanez – Școlile Naționale de Artă, creat de 3 artiști în urma revoluției lui Castro, este neglijat, aproape uitat și, în cele din urmă, redescoperit ca o capodoperă arhitecturală. În 1961, 3 arhitecți tineri sunt angajați de Fidel Castro și de Che Guevara să creeze Școlile Naționale de Artă ale Cubei pe un fost teren de golf din Havana. Dansatori, muzicieni și artiști din toată țara au visat la frumusețea școlilor, dar când revoluția a devenit o realitate, atât arhitecții, cât și designul lor au devenit irelevanți. Cu mai mult de 40 de ani mai târziu, școlile sunt încă în uz, dar neterminate și în paragină. Fiind conceput pe baza materialelor de arhivă, Unfinished Spaces dezvăluie momente personale din lupta celor 3 artiști de a duce proiectul la bun sfârșit.

Filmul este în limba engleză, cu subtitrare în limba română
Durata: 86 minute
Intrare gratuită

—–
Cinema ARTA se va redeschide ca un spațiu independent pentru comunitate, film și cultură. Un loc unde istoriile trecute și viitoare ale filmelor se întâlnesc cu cinefilii clujeni.
Înainte să ne redeschidem porțile, pornim la o plimbare în oraș cu o serie de evenimente găzduite de parteneri și prieteni. În contextul seriei de evenimente reARTA vrem să purtăm conversații captivante despre film, cinema și cultură și să găsim împreună cu publicul modalități de a ne imagina viitorul Cinema Arta.

Organizator

URMĂTOARELE EVENIMENTE

Share This