„Să se facă vară!” – Open-mic Spokenword Poetry

„Să se facă vară!” – Open-mic Spokenword Poetry

Se spune că sufletul se face auzit prin poezie și că lumina călătorește în unghiuri drepte. Nu este clar cum cele două se leagă, dar asta e treaba poeților să ne lămurească. Setea de lumină și pofta de poezie ne-a adus aici. Solstițiul de vară, prin puterea lui transformatoare și înnoitoare, este momentul perfect pentru a crea un spațiu care să fie umplut cu voci luminate și încălzite de poezie și să fie îmbibat în emoțiile și imaginile născute din pântecele muzelor noastre.
Dacă vrei să strălucești pe scenă, ai nimerit unde trebuie.
Dacă arde în tine dorința de a te face auzit, ai nimerit unde trebuie.
Dacă nu-ți mai încapi în piele de poeziile ce le-ai scris, ai nimerit unde trebuie.
Dacă îți e dor să te lași purtat pe aripile versurilor, ai nimerit unde trebuie.
Dacă ți-e poftă de o bere și ar merge un poem local pe lângă berea aia artizanală, ai nimerit unde trebuie.
Dacă te-a invitat prietenul ăla ce tot insistă că poezia e mișto, dar tu o asociezi cu comentariile învățate la BAC, ai nimerit unde trebuie.
Vino la un open-mic de spokenword poetry pentru a te bucura de lumina reflectoarelor, de scaunele din umbra lor și de poeziile împărtășite de cei ce se simt chemați s-o facă.
Auzi scena cumte cheamă? Vrei să îți împărtășești o bucățică din sufletul tău? Înscrie-te în formularul de mai jos (și promitem că nu o să o vindem Necuratului 😈):
https://forms.gle/3fsBAsxdpDDgc2Si8
⏰ Începem la ora 19:00, dar ne luăm 30 de minute să ne obișnuim cu atmosfera.
💸 Intrarea este liberă. Participarea poeților este liberă, in limita locurilor și a timpului disponibil. In schimb, vom avea o cutie de donații pentru Education Studio, cuibușorul nostru prin activitățile căruia ne propunem să aducem lumina și claritate in mințile oamenilor, cu ajutorul programelor și a atelierelor de dezvoltare personală pe care le găzduim. Așadar, orice donație este binevenită pentru a susține munca noastră. 👇
https://www.facebook.com/educationstudiocluj
Vă așteptam pe toți cei ce vă simțiți chemați la o seară dedicată poeziei și sufletului!

Organizator

URMĂTOARELE EVENIMENTE

Share This