Swimathon12

Swimathon12

În 2022 ne vedem din nou la bazin, în 12 noiembrie, dar mobilizăm comunitatea în jurul unei singure cauze: dotarea cu aparatură modernă a Clinicii de Oftalmologie Pediatrică Cluj. Pentru că este important, pentru copii, să vadă bine de mici.
După ce anul trecut am testat maturitatea donatorului clujean, adunând bani pentru funcționarea ONG-urilor, anul acesta vrem să testăm capacitatea ONG-urilor de a se uni pentru o cauză comună, propusă de comunitate.

Anul trecut, toate cele 9 ONG-uri care au participat la Swimathon și-au atins obiectivul de adunare de fonduri: am mobilizat aproape 200.000 de lei, pe care i-am dublat (după scăderea cheltuielilor de organizare), iar aceste fonduri au permis organizațiilor neguvernamentale să funcționeze cel puțin o jumătate de an fără a depinde de finanțări punctuale, acordate în baza unor proiecte.

Câte ONG-uri se vor alătura anul acesta cauzei pe care am identificat-o noi în comunitate? Și câți oameni vom reuși să aducem împreună?

Nu am uitat de misiunea de a sprijini sectorul neguvernamental local, așa că dăm înapoi ONG-urilor 25% din sumele pe care le vor mobiliza la Swimathon 12, iar banii pot fi folosiți în continuare pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Organizator

URMĂTOARELE EVENIMENTE

Share This