Loading Evenimente

« Calendar

  • This eveniment has passed.

Teatru | Punguța cu doi bani

21 October, 2018, 12:00 pm - 1:30 pm

„Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă, în regia lui Decebal Marin

În acest spectacol este redată într-o manieră de un comic spumos povestea binecunoscută a lui Creangă, având în prim-plan aventurile pline de haz ale cocoşului şi punguţei sale pierdute. Dincolo de acestea, „Punguța cu doi bani” este și o poveste pentru cei mari, după cum explică regizorul spectacolului. Basmul este completat cu o scenografie impresionantă, dinamică și plină de culoare.

„Trezirea cocoșului prin bătaie semnifică, de fapt, trezirea principiului solar, pozitiv, emisiv necesar în lupta cu inerția, tendințele grosiere, stagnante, prezente în fiecare dintre noi. În piesă, povestea și călătoria inițiatică a cocoșului este îmbogățită de personaje și situații noi, care, prin ritm, culoare și umor pigmentează și întregesc atât jocul vieții, cât și jocul cosmic”, precizează regizorul Decebal Marin.

Regia: Decebal Marin.
Scenografia este semnată de Sandu Marian, iar ilustraţia muzicală de Traian Păcurar. Distribuţia este alcătuită din Ramona Atănăsoaie, Andra Ştefan, Iulian Lungu/ Ionuţ Constantinescu, Călin Mureşan, Robert Gutunoiu, Adina Ungur, Angelica Pamfilie şi Ion Iurcu.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”
Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

Tarifele biletelor de spectacol sunt următoarele:
Bilet copil – 10 lei, Bilet adult – 15 lei, Abonament – 50 de lei (6 intrări), Bilet grup organizat – 7 lei. Biletele se achiziționează înainte de spectacol de la casieria instituției.
Pentru informații legate de programări sau organizări de grupuri: 0731 837 691 – Lucian Boldor, impresarul Secției Române a teatrului.

Details

Date:
21 October, 2018
Time:
12:00 pm - 1:30 pm
Website:
https://www.facebook.com/events/282021745748889/

Locație

Teatrul de Păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca
Strada I. C. Brătianu, nr. 23
Cluj-Napoca, 400079 Romania
+ Google Map

Organizator

Evenimente viitoare

Mon 21

Street FOOD Park Cluj-Napoca

3 July, 12:00 pm - 27 September, 10:00 pm
Mon 21

EC Garden

31 August, 5:00 pm - 1 October, 10:00 pm
Mon 21

Techsylvania 2020

20 September, 8:30 am - 23 September, 6:00 pm
Thu 24

Festivalul Caravana cu Jocuri

24 September, 10:00 am - 27 September, 8:00 pm
Share This