Laguna Albastră

EXPERIENCES MAP

FREE NOW x CLUJLIFE

Descarcă FREE NOW din App Store sau Google Play.
Postează pe Instagram sau Facebook dovada vizitei tale cu tag @clujlife & @freenow.ro

Laguna Albastră

🚕 Aghireșu

Maps

Doar clujenilor le poate fugi gândul instant la un lac mai albastru decât cerul atunci când aud de Laguna Albastră. Nu că nu am fi noi cinefili veritabili, dar zona cu dune de nisip din nordul dealurile Siloșului, în imediata apropiere a comunei Aghireșu, parcă e mai aproape de sufletul nostru. Locul nu e amenajat, însă parcă nici nu ar avea nevoie, căci e o creație în stare pură a naturii sălbatice. Lacul s-a format pe un fost sit minier, într-un crater din care se extrăgea caolin, o argilă albă moale, cu nuanțe de verde și galben, iar resturile din această piatră ce se găsesc pe fundul lacului sunt cele care dau apei acel albastru orbitor. Este un colț de rai, perfect pentru scăldat și făcut plajă, iar vara temperatura apei ajunge la 25 de grade. Nisip alb și fin, o apă mai albastră decât cea din Marea Mediteraneană, o pădure de gorun situată în apropiere, ce ați putea cere mai mult într-o zi de vară? Cei mici vor îndrăgi instant acest loc, de asemenea.

Traseu. Aveți două variante, fie Baciu-Gârbău-Aghireș Fabrici, fie Gilău-Căpuș-Gârbău-Aghireș Fabrici, iar ideal ar fi să porniți la drum cu mașina. Uitați de tren, bus sau motoare, nici nu se pune problema. Drumul e nemarcat, nesemnalizat de niciun fel de panou, dar vă ajută Google Maps. Ca reper, rețineți că din punctul Aghireş Fabrici, adică din centrul localității, urmărind drumul de lângă clădirea BRD, traversați calea ferată, apoi mergeți tot înainte aproximativ 4 kilometri până când veți recunoaște dealurile de steril, ce aduc a dune imense de nisip. Aici veți parca mașina, iar ultima parte a traseului, cam 300-400m, se parcurge pe jos. Nu uitaţi să vă cumpăraţi cele necesare din oraş, pentru că nu găsiţi supermarket-uri în apropiere. Nici măcar un non-stop. E doar natura acolo.
Mergeți în timpul săptămânii pentru mai multă liniște.

E simplu să te bucuri de cele mai faine experiențe atunci când distanța nu mai contează.
Descarcă FREE NOW, vizitează locațiile recomandate de noi și du vorba mai departe #petestate.

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This