O noua zi, mai putin ploioasa. Am ajuns mai tarziu in cadrul festivalului (era mai ieftin sa mananci si sa bei in afara sa) si am ratat Tides from Nebula & Blindead. Am aflat insa ca au sunat dement deoarece aveau 6 chitari pe scena. M-am consolat cu niste artisti ce nu apareau pe programul oficial, spre deliciul show-ului: BNNT. I-am gasit chiar la intrare, intr-o duba complet modificata, cu masti, mult fum ce-i inconjura si un sound zgomotos. Bine-am revenit!
M-am teleportat direct la Other Lives, niste tinerei tare draguti pe scena, cu multe instrumente si instrumentisti buni. I-am auzit comparati cu The National sau ca o replica Americana a Radiohead, insa nu m-au dus chiar asa departe cu gandul. Nu live, cel putin. Insa mi-au fost dragi si au facut lumea sa zambeasca.
Pe scena mare si-au facut aparitia Baroness – patru personalitati total diferite. Prestatia chitaristului atragea privirile tuturor, iar ceilalti membri pareau marginalizati. Sound-ul totusi era unitar, metal cu influente garage si punk, nimic deranjant. Pana la urma, sunt pusi langa nume precum Isis si Mastodon.
In drum spre standurile de merchandise, m-am oprit la The Wedding, ce isi prezentau in totalitate noul album, “Seamonsters”. Au fost atat de plictisitori incat am cedat dupa a doua piesa.
Poate unora dintre voi Thurston Moore nu va spune nimic, insa daca precizez ca e fondatorul unei trupe emblematice de noise rock/ experimental post-punk din New York, Sonic Youth, sigur va atrag atentia. Varianta in care s-a prezentat el la festival i-a pus in valoare stilul original de chitarist , combinand balade cu piese noise.
The Antlers m-au surprins in mod placut, probabil pentru ca nici nu aveam mari asteptari de la ei. Cei trei indie-rockers din Brooklyn s-au prezentat cu valuri de lumini si sunete si o energie mult mai debordanta decat stiam din ce ascultasem. Am realizat de ce in 2011 au luat premii peste premii si au prestat pe scenele marilor festivaluri din USA si nu numai.
La cort am prins inceputul concertului Megafaun, post-hippie zic ei, cu aroma de Frank Zappa. M-au tentat deoarece colaborasera cu Bon Iver dar au sunat prea de duminica ploioasa si nu eram chiar in starea potrivita.
Iggy and the Stooges sunt mereu o prezenta fulminanta si de neuitat. Dinamismul lui Iggy inca ma surprinde la varsta sa inaintata, la fel si a bateristului, mai ales cand ceilalti membri nu mai sunt in etapa in care sa se manifeste pe scena. Au fost printre singurii artisti care au facut bis, si asta s-a simtit ca era planificat. Pe intreg parcursul piesei The Passenger publicul, mai numeros ca in seara precedenta, dansa nestingherit si nu era persoana care sa nu trepideze de incantare.
Am pornit catre o alta portie de delir experimental cu Spectrum, care m-a hipnotizat si a refuzat sa imi dea drumul sa plec. Liderul grupului a facut parte dintr-un nume ce a facut istorie in rock-ul psychedelic, Spacemen 3, asadar sunt de inteles aptitudinile sale muzicale si de show live. Ah, My Bloody Valentine i-au ales sa-i insoteasca in turneul din 2009.
Pentru final am ales ceva mai relaxant, High Places cu al lor psychedelic indie, pe care l-am simtit mai mult ca dream pop. Cu vestimentatii parca furate din dulapul de vechituri si un aspect modest per total, m-au tinut langa ei pana spre final. Mi-au adus aminte de The Knife, insa si de Xiu Xiu – probabil pt ca au un album split cu acestia.
Adina Popescu
Galerie foto:
Din păcate galeria foto nu mai poate fi afișată aici. Îti recomandăm să o cauți pe Flickr
Galerie foto si recenzie din prima zi gasiti aici.
