editura trei

Lumea pe care o imaginează Raluca Feher în Să nu râzi este marcată de relația mamă-fiică dintre Diana și Mili, o relație zbuciumată, scăldată în certuri constante, o relație aproape toxică. Mili este mama care s-a născut și a trăit în comunism, iar Diana, pe de cealaltă parte, e fata rebelă, care crește într-o altă eră față de mama sa, căreia, apropo, nu îi împărtășește deloc părerile despre lume. Tânără, efervescentă, vie, Diana încearcă să o educe pe mama sa, să o schimbe în bine, să îi explice că lucrurile stau altfel acum, dar toate acestea în zadar, căci pentru Mili, cele mai bune timpuri au apus. Aflăm încă de la început că Diana se sinucide, iar povestea vieții ei reiese din manuscrisele și notițele pe care le lasă amintire unei prietene. Pe parcursul vieții e tristă și însingurată, iar relația pe care o are cu familia ei o înstrăinează de lumea lor, de lumea acelor oameni pentru care totul este o aparență, iar realitatea e doar una construită. Mili e o mamă care își iubește copiii, dar asprimea din privirea ei nu lipsește niciodată. Își judecă fata cu lejeritatea cu care vorbește despre un obiect oarecare, îi aruncă vorbe dureroase cu voie, iar în conversațiile cu ea tot ce face e să îi bârfească pe ceilalți. Mili e tiparul omului pentru care comunismul a fost un timp de aur. E mama pentru care imaginea în societate este totul, iar rădăcinile trebuie uitate. Chiar dacă ești sărac, lumea nu trebuie să știe asta. Chiar dacă nu ai ce pune pe masă, într-o haină de blană calitativă tot merită să investești. Eu sunt mai multe femei, sunt cel puțin trei femei și doi bărbați și unii dintre ei pleacă în excursii și vacanțe și expediții, dar câțiva dintre ei rămân acasă și șterg praful și fac salată de vinete și se uită la știri. Să nu râzi ne poartă prin niște lumi despre care eu, la nici 20 de ani, aș fi crezut că sunt imaginare; poveștile despre comunism ilustrate în carte sunt cumplite, însă adevărate. Din fericire pentru mine, mama nu a copilărit atât de mult în comunism încât să-l resimtă la un nivel așa de profund, dar pentru cei de 30+, Să nu râzi este garantat mult mai relatable. Am avut plăcerea să o și cunosc pe Raluca când și-a lansat cartea la Cluj și am dat de un om ca o poveste, iar Să nu râzi este o carte ca o revoluție. Năucitoare. După ce treci prin ea nimic nu mai e la fel. Cred, totuși că Să nu râzi e genul de carte pe care o iubești ori o urăști, there is no in between. M-a emoționat tare mult o doamnă care, în cadrul lansării, a spus plângând că nu a putut termina cartea, pentru că mama-Mili îi amintea prea mult de mama ei și era prea dureros. Cei mai mulți dintre noi sunt ciuruiți de cuiele pe care părinții noștri le-au bătut în noi. Apoi educatoarele și mătușile, bunicii și vecinii, și copiii de la bloc, și oamenii de la televizor. Să nu râzi e un roman aparte, în care autoarea analizează cu finețe un adevărat fenomen. Da, Mili e un fenomen, e mama despre care cu toții am auzit cel puțin o dată, iar alții dintre noi, poate, au și avut-o. Să nu râzi este o operă aproape psihologică, o carte despre mame și fiice, în care se conturează traseul de la traiul în familia comunistă și adaptarea, respectiv acceptarea (more or less) a noii ordini a lumii.

Cartea săptămânii – Să nu râzi, de Raluca Feher