eleanor oliphant se simte excelent

Romanul de debut al lui Gail Honeyman ne-o prezintă pe Eleanor Oliphant (cum probabil v-ați dat seama din titlu): o tipă morocănoasă, atipică, cu evidente probleme de integrare și socializare. Eleanor lucrează într-un birou, face aceeași muncă zi de zi, iar serile și le petrece în compania unui pahar de vin (sau a unei sticle, de cele mai multe ori). Organizată, ordonată (doar în gânduri) și extrem de punctuală, Eleanor își spune ei și întregii lumi că duce o viață absolut perfectă. Nu are nevoie de prieteni, căci oamenii sunt răi și ar judeca-o din orice. Nu își face curățenie în casă, că nu vede rostul, atâta timp cât doar ea stă acolo. Se îmbracă la fel, mănâncă aceleași mese gata preparate și bea același lucru seară de seară. Eleanor Oliphant se simte excelent tratează multe subiecte actuale, de la neintegrarea în societate la traumele provocate în copilărie de absența părinților. Când se îndrăgostește de un muzician pe care nici nu îl cunoaște, viața ei capătă sens și cumva, vrea să trăiască pentru el, să se bucure de viață pentru el, pentru cineva care nici nu îi știe numele. Merge la salon, se vopsește, își face manichiura, își îmbunătățește garderoba. Eleanor a văzut în muzician o mână de salvare din realitatea ei sufocantă, o mână căreia refuza să îi dea drumul, deși, în fond, nu o prinsese niciodată. Pleoapele sunt, de fapt, niște draperii de piele. Ochii tăi sunt mereu deschiși, privind întotdeauna; atunci când îi închizi, privești pielea plină de vene a interiorului pleoapelor, și nu lumea. Dacă mă gândesc mai bine, mi-aș scoate ochii ca să nu mai privesc, să nu mai văd tot timpul. Ce am văzut nu poate fi șters. Ce am făcut nu poate fi desfăcut. Îm tot acest timp, avem parte de un personaj absent, și anume Mami, mama lui Eleanor, despre care, apropo, aflăm că are o cicatrice îngrozitoare pe obraz și de asta se simte exclusă din societate și crede că nimeni nu ar accepta-o așa. Ce i-a provocat acea cicatrice, cine este Mami, de ce vorbește cu ea doar o dată pe săptămână? Vă las să descoperiți singuri. View this post on Instagram A post shared by arianna cu doi de n (@ariannalavinia) on Feb 5, 2020 at 4:37am PST Pentru prima dată în viața ei, Eleanor își face un prieten, pe Raymond, cu care se împrietenește atunci când amândoi îl ajută pe Sammy – un bătrân căzut pe stradă – să ajungă la spital, și cu care păstrează legătura. Fără să își dea seama, cei doi tineri petrec din ce în ce mai mult timp împreună, consolându-se și plângând pe umerii celuilalt. Începutul cărții m-a găsit ușor dezgustată de Eleanor, pentru că o vedeam egoistă, neîngrijită, nepăsătoare și alte multe adjective cu ne în față. Totuși, pe parcursul lecturii, am descoperit o altfel de Eleanor, una care încearcă să fie mai bună, să facă mai bine. Nu i-a ieșit întotdeauna, însă a încercat să se integreze, să iasă în oraș, să își facă prieteni și chiar să își facă curățenie în casă (!). Am vomitat. Eram în viață. Eram singură. Nu exista niciun alt lucru viu în univers mai singur decât mine. Sau mai teribil. Eleanor e un personaj asemanator cu cicatricea ei: nu poți să nu o observi. Gail Honeyman vorbește, în Eleanor Oliphant se simte excelent, despre multe probleme pe care în general le ignorăm sau le considerăm prea puțin relevante – lipsa integrării în societate, efectele unei copilării tulburătoare, prezența (sau absența) părinților, anxietatea și depresia. Finalul romanului lui Honeyman nu are cum să nu te surprindă, iar ultimile 50 de pagini (poate chiar mai puțin) prezintă o realitate așa cum e ea. Adică fix opusul a ceea ce credeai că e! Voi ce mai citiți și ce personaje vă mai dau existența peste cap?

Cartea săptămânii – Eleanor Oliphant se simte excelent, de Gail Honeyman