nom crew

Din primele momente în care am discutat cu Kero, am observat cât de mult îi place ceea ce face. Ce face el? Street art. Arhetipul de graffiti artist ne spune că e un individ răzvrătit care noaptea se furișează pentru a colora clădirile. Lucrurile nu sunt întotdeauna așa, iar azi graffiti-ul e o formă de artă ce începe să fie acceptată și promovată tot mai mult și la noi. Kero ne-a povetit o întâmplare mai veche și foarte amuzantă: după scenariul clasic, colora clandestin un zid, când un paznic se apropie amenințător spre el. A avut foarte puțin timp ca să își decidă reacția, dar a hotărât să rămână acolo. Paznicul l-a întrebat pe un ton amenințător ce face acolo, iar el, pe un ton calm, i-a explicat cum faptul că unii percep ceea ce face el ca vandalism, nu înseamnă că rezultatul nu e privit de către mulți ca o formă de artă. Surprinzător, după câteva minute de discuții, cei doi s-au despărțit în mod amical, ba chiar paznicul i-a urat spor și să fie atent. credit foto: Daniel Fratila Iar dacă numele nu îți sună cunoscut, cu siguranță că te-ai întrebat măcar o dată cine a colorat tramvaiele din Cluj? Sau cine e responsabil de murale și pereți colorați de prin Cluj. Ei bine, Kero și Ocu s-au asigurat că aduc o pată de culoare în tot griul de pe străzi. Pasiunea pentru artă s-a văzut încă de când era copil, deși inițial, Kero nu îi dădea o prea mare importanță. Și-a dat seama că ce face el e o formă de artă atunci când a realizat că graffiti-urile pe care le vedea în videoclipuri ale unor melodii hip hop semănau cu ce desena el prin caiete la școală. De atunci, a început să descopere, mizând pe libertatea de exprimare. Ce m-a atras la forma asta de artă? Cred că libertatea de exprimare pe care ți-o oferă. Făcând graffitti poți să faci ce vrei tu, unde vrei tu și când vrei tu. Ceea ce uneori e mai greu. De obicei cineva trebuie să aprobe o chestie de genul acesta și chiar am avut unele probleme de cenzură. Am înțeles și cât de frustrant poate să fie să nu poți să zici chiar ceea ce simți, sau ceea ce vrei. Kero Zen și Obie Platon, Oradea De când eram mică mă întrebam cum reușesc cei care fac graffiti să deseneze atât de exact. Mă fascina precizia necesară. Iar dacă mă gândesc la Omul Micro Macro Cosmos, de pildă, cea mai mare pictură murală din România, pe care o găsim pe strada Horea nr. 33, încă mă surprinde rezultatul pe care munca a doi oameni îl poate avea. E un alt proiect semnat de Kero și Ocu. Cred că pentru o perioadă foarte lungă (aprox 10 ani), am făcut doar graffiti, care îți dezvoltă partea asta de skill, în care ajungi să lucrezi, să faci niște efecte. Pe noi nu a avut cine să ne învețe, să ne explice niște scheme. Noi trebuia să inventăm trick-urile. Și atunci jucându-te cu chestia asta, forțându-te să faci totul dus la extrem, să faci niște efecte cât mai repede și să iasă perfect din prima e ca și când you go with the flow. Asta e partea de grafitti în care s-a dezvoltat partea asta, go with the flow, îți dă libertatea în care nu gândești foarte mult câd faci o chestie. Că asta e la spray - te forțează să faci chestia asta. Dacă stai să dai încet, îți curge. Uneori trebuie să dai niște chestii după care și tu rămâi mască. Și asta se dezvoltă în timp. Uneori mâna cu spray-ul e exact ca mintea, iese perfect, un matching. Dar pentru asta trebuie să lucrezi super mult. Și în toată perioada asta, interacționând și cu alte culturi - nouă ne place mult să călătorim - iei pulsul artei de acolo. Deși uneori vedem graffiti-uri pe care ne vine greu să le încadrăm la capitolul artă, fiind poate mai stângaci făcute, Kero subliniază faptul că un artist are nevoie de multă practică până să ajungă la măestrie. E nevoie de o toleranță în ceea ce privește manifestarea, mai ales că în street art libertatea e prioritară. Cu toate acestea, o experință mai puțin plăcută prin care echipa NOM Crew, din care face parte și Kero, a trecut, a fost când o pictură murală ce îl înfățișa pe Sfântul Gheorghe a fost ștearsă de pe o clădire din București, în urma cererilor Bisericii. Având și experința cu Sfântul Gheorghe, ne-a făcut să realizăm că poate am pornit prea repede anumite chestii. Am zis să o luăm încet. Ne-am dat seama că n-are rost să ne grăbim. Pereții nu pleacă nicăieri. Noi stăm aici. Am luat-o încet, am zis hai să facem un tramvai, acum l-am făcut pe al doilea, sper la anul să se întâmple mai multe tramvaie. La Cluj a fost puțin mai greu, să zic, să îi facem pe oameni să înțeleagă toate beneficiile sau impactul pe care îl poate avea un proiect de genul ăsta. Ne-a ajutat mult și Sibiul. Deși a realizat că uneori sunt impuse limite, că uneori poate societatea nu e pregătită de anumite statement-uri, Kero preferă să miște lucrurile mai încet, decât să se plafoneze în compromisuri. Arta provoacă mintea, provoacă imaginația, tocmai de aici vine puterea din street art. O operă de artă care provoacă e o operă de artă liberă. Lumea asta se cerne de la sine. Degenerează puțin în mediocritate sau în kitsch uneori. Pentru că apar multe personaje care vor să se facă cunoscute, și sunt dispuși să facă unele sacrificii estetice. Faci compromisuri sau joci ieftin. Când te joci și faci chestia cea mai simplă care știi sigur că o să prindă la toată lumea. Din păcate a intrat virusul ăsta și în street art. Prima dată m-am confruntat cu el într-un mod tragic la Londra, unde am mers pentru un an să studiez în domeniul ăsta. Și după ce am dat o tură în toate galeriile de profil, am rămas șocat cât de comercial poate să fie. Iar înainte să plecăm, am întâlnit acolo un român care lucra de 16 ani în domeniul ăsta. El era partener de afaceri. Purtând și discuțiile cu el și el văzând portofoliul nostru a zis clar: trebuie să o lăsați mai chill cu astea ezoterice, cu astea politice. Vorbeam puțin ipotetic despre posibilitatea de a rămâne acolo și a lucra cu el. Unii vor să scoată și bani din asta, dar eu chiar nu voiam să devin un produs de street art. Pe viitor, Kero și-ar dori un muzeu de street art, în care oamenii să aibă posibilitatea să interacționeze mai mult cu acest concept. Un prim pas în promovarea graffiti-ului în Cluj, e proiectul Artă în curtea școlii-Lăsați artiștii stradali să coloreze Clujul, unul din proiectele căștigătoare din cadrul bugetării participative. Luând exemplul orașului Sibiu, mai mulți pereți ale unor școli din Cluj urmează să fie colorate de către artiști, punând copiii într-o relație mai apropiată cu arta, oferindu-le o alternativă la rigiditate. Practic, arta este adusă mai aproape, este mai accesibilă. Oferă mai multe avantaje, pe lângă faptul că te scoate din griul ăsta depresiv. Când vezi o chestie colorată, pe un om normal ar trebui să îl binedispună, dacă nu sunt chestii, știu eu, obscene sau homofobe. Deci e aspectul estetic, prin care tu amenajezi spațiul public, dar e și stimularea de a gândi. De obicei ăsta e un neomuralism, ce se întâmplă acum. Sunt artiști care se apucă să deseneze pe pereți. Nu mai e graffiti, nu mai e nici street art, e muralism, sau, unii zic, neomuralism. E o chestie paralelă cu arta, care de atunci vine pe iconografie, biserici, piramide. Noi chestia asta o avem de foarte mult timp, dar acum e contemporan. Și faptul că e în spațiul public are niște părți bune și rele. Bună ar fi și libertatea de exprimare liberă, de gândire liberă, de acces la artă. Și arta chiar e o necesitate. Nu e o chestie pe care trebuie să ți-o permiți să o cumperi. De asta pot să zic că îmi face plăcere că fac street art și nu fac și street art. Că fac și tablouri pe care le vând, sau poți să faci orice până la urmă, dar trebuie și să dai ceva. Cel puțin noi ne simțim mai împăcați dacă facem ceva și pentru lume, nu doar pentru noi. Nu stau doar în atelier să pictez o pânză ca să o vând, să creez un produs, obiect de artă. Artiștii din Cluj au și un spațiu al lor. Se numește Launloc și își propune să fie atât un spațiu de lucru, cât și un loc în care aceștia să își petreacă timpul. Iar dacă ești curios ce mai pun la cale, din când în când ei organizează expoziții, fie solo, fie de grup. A pornit de la ideea de spațiu experimental în care să ne jucăm, un fel de laborator al nostru în care nu ne punem piedici. Îți dai libertatea de a crea, de a te juca și când iese ceva tare arăți și celorlalți. Dar normal că uneori te mai și setezi. Îți mai propui niște date de eveniment ca să te motiveze, că altfel te tot joci, te tot joci și nu se mai întâmplă nimic, nu mai vede nimeni ce faci. Nu ne-am setat pretenții de galerie. E mai mult un spațiu de experiment, alternativ și sperăm pe viitor să accesăm niște fonduri prin care să putem să finanțăm rezidențe. Vine artistul, îi dai o sumă de bani prin care poate să facă o expoziție, că e complicat să vii cu toate de acasă. Plus că el vine, stă o lună, două, trei, cât e rezidența, cunoaște artiști de aici, artiștii îl cunosc. Cred că e nevoie de asta acum. Suntem în stadiul acela în România în care e nevoie, plus că nu toată lumea își permite să călătorească. Deci stați cu ochii în patru pentru a fi la curent cu lucrările artiştilor din Cluj. Îşi pun amprenta colorată pe tramvaie, şcoli şi ziduri. Oare care va fi următoarea lor pânză? Nu ştim încă, dar, pe mine cel puțin, m-au făcut să mă aştept la ceva de impact. Ție unde ți-ar plăcea să vezi un graffiti?

Interviu cu Kero, despre arta graffiti-ului și neomuralism în Cluj