Târgul “Produs de Cluj” @ Turda

Home $ Articole $ Târgul “Produs de Cluj” @ Turda

by | Jul 11, 2013 | Articole

Consiliul Judeţean Cluj împreună cu Asociaţia Produs de Cluj invită toate persoanele interesate să participe în perioada 12-14 iulie 2013, la o nouă ediţie a Târgului Produs de Cluj. Evenimentul va avea loc în zona centrală a municipiul Turda, intrarea fiind liberă.

La această ediţie a târgului vor participa peste 120 de producători şi meşteri populari, printre care şi Asociaţia Meşterilor Populari, ce vor comercializa miere de albine, gem, siropuri naturale, ulei presat la rece, pâine de casă, turtă dulce, icoane pe sticlă, bijuterii din cupru, produse din piele prelucrată şi lemn, ceramică personalizată şi oale de lut, costume populare, împletituri din pănuşi, precum şi diverşi producători de legume, fructe şi flori şi mici producători de carne şi produse din carne. Totodată, cei interesaţi vor putea achiziţiona produse naturale pe bază de lavandă.

De asemenea, în cadrul târgului vor evolua numeroase ansambluri folclorice şi interpreţi de muzică populară renumiţi. În acelaşi timp, cei mici vor avea ocazia, pe parcursul întregii manifestări, să se joace în parcul de distracţii special amenajat în acest scop.

Vizitatorii târgului vor avea posibilitatea să participe la tombola organizată în cadrul târgului şi şansa de a câştiga premii din gama produselor care fac obiectul manifestării.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!