Transylvanian Rippers 2015 @ Skatepark Rozelor

Home $ Festivaluri $ Transylvanian Rippers 2015 @ Skatepark Rozelor

by | Sep 3, 2015 | Festivaluri, Sport

Pe data stelară 19-20 septembrie va avea loc cea de-a IV-a ediție a celebrului turnir de sporturi extreme Transylvanian Rippers.

Locația, primitoare ca întodeauna, este a treia planeta de la Soare numită si Terra, orașul Cluj, skatepark Rozelor. Clubul Sportiv Skateboard Transilvania vă invită la două zile pline de adrenalină, competiție și voie bună unde vă veți întâlni cu cei mai tari sportivi pe role, skate sau BMX.

Sportivii se vor întrece in cadrul celor trei probe, skateboarding, role și BMX, grupate pe câte două categorii, juniori și seniori. Înscrierile costă 30 de lei și se plătesc la fața locului. Fiecare concurent va primi pachetul promoțional TR14 și acces gratuit la toate petrecerile din cadrul festivalului. Premiile sunt consistente și vor fi în marea lor majoritate bani gheață. Cele două zile de concurs vor beneficia de o coloană sonoră asigurată de catre cei mai buni dj-ei clujeni, sâmbătă va avea loc partyul oficial “Transylvanian Rippers la Palat”, iar duminica se va încheia cu un barbeque la cel mai cool hostel din Cluj, Youthink Hostel.

Program:

Sâmbătă 19 septembrie
09:00 Inscrieri și antrenamente
12:00 Calificări Role juniori și seniori
14:00 Calificări BMX juniori și seniori
16:00 Calificări Skate juniori și seniori
23:00 Party “Transylvanian Rippers la Palat”

Duminică, 20 septembrie
13:00 Finale Role juniori și seniori
15:00 Finale BMX juniori și seniori
17:00 Finale Skate juniori și seniori
20:00 Festivitatea de premiere

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!