Zilele Filmului Maghiar

Home $ Cinema $ Zilele Filmului Maghiar

by | Sep 30, 2015 | Cinema, Știri Cluj

Nouă lungmetraje, peste 50 de scurtmetraje, șase documentare, proiecții de film pentru copii, precum și evenimente speciale vor avea loc în cadrul Zilelor Filmului Maghiar/Filmtettfeszt 2015, festival aflat la ediția cu numărul 15, între 30 septembrie și 4 octombrie în 12 orașe. Cluj-Napoca este “cartierul general” al festivalului. Proiecțiile vor avea loc la Cinema Victoria, Universitatea Sapientia și Casa Universitarilor; programul complet aici.

Intrarea este liberă la toate proiecţiile şi evenimentele speciale din program. Marea majoritate a filmelor rulează cu subtitrare în limba română sau engleză.

Între lungmetrajele proiectate în cadrul festivalului se numără și Orașul Câinilor, regizat de Mundruczó Kornél, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes. De asemenea, cinefilii vor putea viziona producția Liza, zâna-vulpe (regia: Mészáros Károly), multipremiată la festivaluri internaționale de film fantastic, precum și un recent succes de public în Ungaria: Argo 2.

În categoria documentare, de neratat sunt Sentință în Ungaria, o producție controversată, precum și Supraviețuire sau serviciu public? Mikó Imre și Securitatea, dar și filmele Rană și Copiii lui Cain. Un alt punct important din programul festivalului este Filmgalop, competiția scurtmetrajelor maghiare din Transilvania, care se desfășoară în premieră.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!