Expoziţia “Vânătoare de fluturi” @ Muzeul de Artă

Home $ Cultural $ Expozitii $ Expoziţia “Vânătoare de fluturi” @ Muzeul de Artă

by | Nov 1, 2015 | Expozitii

Expoziţia “Vânătoare de fluturi” 

Expoziția, concepută sub forma unui dialog plastic între doi artiști importanți ai generației lor, Gheorghe Ilea și Andor Kőmives, este relevantă sub un aspect inedit: ea stă sub semnul prieteniei prin artă, care-i leagă de 45 de ani. În 1970, în clasa a V-a, cei doi s-au întâlnit la Liceul de Artă din Cluj, Ilea venind de la Bucea, jud. Cluj, iar Kőmives de la Aiud, jud. Alba, cu dorința de a deveni artiști. Privirea întoarsă în timp scoate la iveală un mod de viață și de gândire al unei generații crescute în perioada comunistă, cu visurile și aspirațiile ei.

Titlul proiectului, dincolo de metaforă, se bazează pe o poveste reală, un performance avant la lettre, o aventură petrecută la finele clasei a VI-a. Cei doi prieteni au „evadat” pentru două seri la rând din internatul liceului Ady-Şincai, numit în jargon Bastilia, pentru a petrece noaptea în pădurea de la Taietura Turcului, la marginea cartierului Grigorescu, cu pretextul de a prinde fluturi pentru insectarul școlar.

Curatori: Oliv Mircea şi Călin Stegerean
Invitat: prof. univ. dr. Ioan Sbârciu
Expoziţia va fi deschisă spre vizitare în perioada 4 – 22 noiembrie 2015, în sălile de expoziţii temporare ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca.

Expoziţia are următoarea structură:
A. Documentară: lucrări din perioada claselor gimnaziale și a liceului: autoportrete, peisaje, desene, instalație cu scrisori, desene relevante pentru corespondența bogată dintre cei doi prieteni.
B. Video proiecție a unui „performance” din care a rezultat o lucrare comună – „Vânătoare de fluturi” (2015), film realizat de Șandor Francisc şi Manuela Ghenghea, structurat pe două secvențe:
1. O reîntoarcere la internatul din perioada şcolară (actual Liceul Teologic Reformat) în care cei doi evocă, cu uşoară autoironie, aventura din acea epocă și se hotăresc să realizeze o lucrare comună.
2. La atelierul lui Andor Kömives unde, împreună, picteză la două mâini o lucrare de 148 x 200 cm în tehnica acryl pe pânză, în care se regăseşte povestea cu fluturii-vrajă, într-o țesătura plastică a memoriei.
C. Lucrări care reflectă prietenia dintre cei doi: desene, picturi, picto-obiecte, instalație.
D. Lucrări personale recente, cu teme comune (îngerii, memoria afectivă etc.).

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!