Cluj Innovation Days anunță ediția 2016

Home $ Știri Cluj $ Cluj Innovation Days anunță ediția 2016

by | Mar 9, 2016 | Știri Cluj

Medicina digitală și administrația digitală sunt cele două teme majore care vor fi dezbătute în cadrul Cluj Innovation Days 2016, eveniment ce se va desfășura în perioada 31 martie – 1 aprilie la Cluj-Napoca. Peste 400 de manageri din IT, medici, universitari, reprezentanți ai administrației publice și ai mediului de afaceri sunt așteptați la cea de-a patra ediție a forumului regional ce urmărește inovarea în IT. Printre invitații Cluj Innovation Days se numără specialiști români și străini, reprezentanți ai structurilor europene și americane, cadre universitare de la instituții de învățământ de prestigiu, oameni de afaceri și investitori.

„Medicina digitală este unul dintre domeniile interdisciplinare cu cea mai mare creștere în ultimii ani. Aflată la intersecția tehnologiei cu medicina, creează oportunități nebănuite, dar implică și întrebări ce țin de etică și morală. Conferința noastră va explora tocmai acest caracter multifațetat al medicinei digitale. Aducem împreună factori decizionali, creatori și beneficiari tocmai ca să înțelegem mai bine cum ne va afecta sau ne afectează deja viața medicina digitală”, a declarat Stelian Brad, președintele Cluj IT Cluster, organizatorul Cluj Innovation Days.

Programul Cluj Innovation Days 2016 include dezbateri generale, sesiuni tematice și de networking, prezentări și ateliere ce urmăresc să exploreze tendințele actuale, abordări noi și soluții inovatoare în medicina digitală și administrația digitală. Printre temele de discuție în cadrul panelului de medicină digitală se numără: „IT pentru terapia personalizată”, „Telemedicina”, „Realitatea virtuală în medicină”, „Bioinformatica”, „Printarea 3D în medicină” și „IT în medicina neurologică”. La administrația digitală, temele includ „Open Data”, „Securitate cibernetică”, „Coordonare comună a serviciilor publice și private digitale”, „Interoperabilitate măsurabilă în administrație”, „IT pentru inovare în gestionarea personalului din administrație”, „Finanțare sustenbilă a investițiilor publice în IT” și „Ecosistem digital deschis pentru administrație”.

Biletele de acces la eveniment costă 30 de euro în regim early bird (până în 21 martie), iar pentru studenți, cercetători și cadre didactice universitare prețul unui bilet este de 20 de euro. Acestea pot fi achiziționate de pe site-ul evenimentului.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!