Interviu cu Cristiana Oprea, despre raliuri, burnout și depășirea obstacolelor

Home $ Articole $ Interviu cu Cristiana Oprea, despre raliuri, burnout și depășirea obstacolelor

Cristiana Oprea este pilot de raliuri, absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București și jurnalist auto pe blogul său. În 2018 a făcut un complet în campionatul intern, concurând astfel la prima sa etapă din European Rally Trophy. Tânără cool și plină de viață, Cristiana face parte din generația femeilor cărora le place să inspire alte femei. Deși aprecierea pentru the women din jurul nostru ar trebui să fie un laitmotiv pe tot parcursul anului, în martie avem un prilej să o facem sporit, deci why not?

În 2015, la câteva luni după ce am terminat Facultatea de Urbanism, mi-am făcut blogul Emoticar.ro. Îmi doream foarte mult să explorez un domeniu cu totul nou, pentru că încă eram studentă la Arhitectură și mă plictiseam (am terminat această a doua facultate în 2017, fix în mijlocul sezonului meu de debut ca pilot de raliuri). Dintr-un cumul de circumstanțe am ajuns PR în motorsport, apoi copilot în dreapta mentorului meu, George Grigorescu, care m-a ajutat apoi să debutez ca pilot. Din vara lui 2016, de când am început să lucrez la propria mașină de curse, mi-am asumat că îmi voi urma pasiunea pentru mașini, cel puțin pentru câțiva ani. I never looked back.

Am fost curioasă despre procesul pre-raliu și Cristiana mi-a povestit despre cum e insuficient să vorbim despre un singur tip de pregătire.

Există mai multe tipuri de pregătire pentru un raliu. Prima, esențială, este gestionarea bugetului pentru concurs – costurile diferă în funcție de tipul raliului, dacă este etapă în campionatul național sau cel european. Aici se adaugă numărul de anvelope pe care trebuie să le cumpăr și eventualele reparații sau revizii pentru mașina de curse. Apoi urmează pregătirea logistică: rezervarea cazării și programul pe zile și, eventual, pe ore. Și acestea implică niște costuri care sunt prinse în buget.

Pregătirea fizică este însă una dintre cele mai importante și, laolaltă cu odihna corectă și o alimentație atentă, reprezintă un proces continuu, indiferent dacă urmează un raliu sau nu. Eu combin pregătirea fizică cu antrenamente de tenis și sesiuni de yoga și meditație. Nu îmi place să alerg, însă am început să mă împrietenesc și cu joggingul, deoarece am acceptat provocarea celor de la Salvați Copiii să alerg pentru cauza lor în cursa de 3km de la Semimaratonul București, din luna mai.

Cum povesteam și mai sus, Cristiana e și jurnalist auto, ținând pe blogul ei un jurnal de pilot în care vorbește despre raliuri, influenceri și mindfulness. E activă și pe blog, și pe social media, și concurează, și câștigă, și mai iese și la prosecco!, așa că mi-am pus o întrebare de bun simț: a ajuns vreodată la epuizare?

Da, am ajuns la burnout și nu a fost deloc plăcut. În spatele carierei mele este foarte multă muncă – de cele mai multe ori sunt one-woman show – multă presiune și enorm de multe situații neprevăzute și interacțiuni umane care generează stres. Ce se vede pe blog și social media este probabil doar 10-20% din ce trăiesc în fiecare zi, însă îmi doresc să îmi păstrez pe cât posibil tonul pozitiv în online.

Pentru că face carieră într-o meserie care e considerată de bărbați (că parcă totul arată mai bine etichetat!), am întrebat-o pe Cristiana cum depășește momentele în care oamenii îi aruncă în față cunoscutul “asta nu e treabă de fată”.

Este un clișeu poate prea la îndemână – este mult mai ușor să arunci o privire sceptică în loc să oferi un compliment autentic. Pe mine mă amuză acum reacțiile de acest fel, de mult timp nu mă mai afectează. Apreciez enorm însă fiecare mesaj de încurajare sau felicitare – mă ajută mult să știu că micii pași pe care îi fac inspiră sau încurajează oamenii care mă urmăresc.

Mereu mă întrebam dacă obiectul cu care lucrezi (în cazul Cristianei mașina) e la fel de relevant ca talentul tău de a mânui acel obiect. Am vorbit puțin și despre schimbările pe care intenționează să le facă în ceea ce privește mașina de concurs.

Momentan sunt într-o perioadă de tranziție. Construiesc câteva proiecte care sper că se vor concretiza în bugetul necesar pentru un upgrade al materialului de concurs. Până acum, 3 sezoane (2017-2019) l-am pilotat pe Sean D’Or, o Dacia Sandero cu care am debutat în Cupa DACIA, din cadrul Campionatului Național de Raliuri. Acum visez să îmi cumpăr un Peugeot 208 R2, mașina cu care am concurat vara trecută în Campionatul European la Rally Roma – îmi doresc enorm să pot progresa și această mașină ne permite continuarea programului competițional european. De fiecare dată când mă uit la filmul meu de prezentare cu cadre de la Roma, zâmbesc incontrolabil. Este pur și simplu mașina care mă motivează să mă dau jos dimineața din pat și să muncesc, să inventez soluții pentru a o putea achiziționa.

Am vorbit cu Cristiana și despre o posibilă carieră în arhitectură, pentru că nu mă puteam abține să nu o întreb dacă se vede în domeniul ăsta într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, iar răspunsul ei a fost cât se poate de clar și ferm, cum doar cei curajoși ar putea să-l dea.

Nu, categoric nu. Nu mi-a plăcut niciodată arhitectura, spre deosebire de urbanism care m-a fascinat. Un singur lucru îmi surâde totuși: mi-ar plăcea să proiectez circuite de automobilism, cum este cel pe care l-am conturat în proiectul meu de diplomă, Centru de Excelență în Automobilism București. Proiectul poate fi văzut aici.

Oamenii nu sunt atât de la curent cu femeile din motorsport, astfel încât și eu am crezut că ea și copilotul său (despre care vorbim imediat), formează singurul echipaj 100% feminin de raliuri din Europa de Est. Cristiana m-a lămurit însă că lucrurile nu stau chiar așa și că stereotipurile sunt multe.

Nu suntem singurul echipaj feminin de raliuri din Europa de Est. Tocmai ca să schimb perspectiva “caracterului senzațional”, am fondat în 2019 platforma Femei în Motorsport, unde promovez toate femeile implicate în automobilismul și motociclismul românesc. Veți fi surprinși să descoperiți zeci de femei pilot, copilot, arbitru sau oficial, care se implică în majoritatea competițiilor autohtone!

Tocmai ce spuneam de femei care susțin alte femei, așa că am fost curioasă de modelele pe care Cristiana le are în zona asta și de la cine se inspiră.

Îmi place mult Catie Munnings, o tânără din UK care, prin multă muncă și perseverență, a debutat anul acesta în Campionatul Mondial de Raliuri dedicat juniorilor. Urmăresc multe femei pilot de raliuri pentru că sunt interesată să aflu aceleași lucruri: cum se antrenează, cum se promovează, cum interacționează cu sponsorii lor și cu comunitatea online sau cum își organizează cursele de-a lungul unui sezon.

Cristiana și copilotul său, Diana Hațegan, au reușit să fie primul echipaj feminin românesc care a participat la un raliu în afara țării în ultimii 50 de ani.

Coordonarea dintre pilot și copilot este vitală și eu sunt norocoasă să o am pe Diana Hațegan în dreapta mea, în rol de copilot, dar și de prietenă bună! Punctul de plecare în orice echipaj este încrederea 100% unul în celălalt. Apoi, este important să fim pe aceeași lungime de undă când vine vorba de abordarea și pregătirea fiecărei curse. Dacă una dintre noi nu este în cea mai bună formă, este esențial să comunicăm și să găsim cea mai bună cale pentru a ne atinge obiectivele pe care ni le setăm înainte de start.

Pe lângă faptul că este foarte organizată, Diana este un foarte bun psiholog și știe când și cum să mă încurajeze. De multe ori, progresul meu ca sportiv a avut și multe piedici “mentale”, care veneau din lipsa încrederii în mine sau în mașină. Însă împreună am învățat cum să ne bucurăm de micile victorii, dar și că putem să acceptăm noi și noi provocări.

Așa am ajuns în 2018 să fim primul echipaj feminin românesc care a participat la un raliu în afara țării în ultimii 50 de ani. Apoi, în 2019, mi-am dorit mult să văd cum este o etapă de Campionat European, iar Diana este singura alături de care am avut curajul să accept provocarea asta nebună. Așadar, în iulie 2019, am devenit primul echipaj feminin românesc care a concurat vreodată în ERC – cu o mașină nouă pentru mine (Peugeot 208 R2 despre care vorbeam mai devreme), închiriată și deci nefamiliară, cu o miză mare și multe emoții. Nu doar că am terminat cu bine un raliu greu, dar am și câștigat maximul de puncte în clasamentul ERC Ladies Trophy. Nici nu visam la asemenea rezultat!

Pe final, am povestit cu Cristiana despre cum decurge o zi din viața ei.

Când nu sunt la raliu sau nu sunt plecată cu vreo mașină în test drive, îmi petrec ziua lucrând de acasă sau prin cafenelele din București. Mă trezesc târziu pentru că îmi place să lucrez noaptea, când este mai liniște și pot să scriu articole sau să editez poze în liniște. De obicei, la prânz mă antrenez sau îmi programez întâlniri și interviuri.

…Și am fost curioasă să văd ce face ea când se deconectează de la internet ca să se conecteze cu lumea.

Mă joc cu labradorii mei și îngrijesc florile din grădină. Mă bucur mult când am ocazia să ies în oraș la concerte de jazz sau simfonice, la teatru sau la operă. Încerc să mă deconectez, iar o zi petrecută la plajă sau la munte fără telefonul mobil este energie pură pentru suflet și minte.

Cristiana Oprea va fi prezentă în cadrul conferinței The Woman, unde vor fi scoase la iveală provocările și succesul unui lider feminin. Evenimentul are avea loc pe 19 martie și va îmbina motivația cu networking-ul, educația cu entertainment-ul. Anual, evenimentul reunește în comunitatea sa cele mai influente femei din antreprenoriat, leadership, educație, televiziune, sport sau management. Descoperă mai multe despre The Woman aici!

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!