„Și… ce planuri aveți pentru începutul verii?” e o întrebare care apare, obligatoriu, măcar o dată pe zi în ultima vreme, indiferent că vorbești cu prieteni, colegi sau familie. Eu zic că nu întreabă nimeni cu rea voință, cred doar că toți suntem în căutare de idei.
Noi ne-am hotărât ca în fiecare vineri să vă propunem un traseu de două zile, într-o zonă relativ aproape de Cluj, ca să simțiți aerul de weekend atunci când se apropie. Avem idei pentru trasee cu mașina sau bicicleta, pentru familii cu copii sau grupuri de prieteni, pentru cei dornici de aventură și pentru cei care sunt bucuroși doar să admire natura. Alegeți după preferințe!
În acest „episod” al seriei noastre de escapade de weekend aproape de Cluj, pornim spre județul Alba, mai exact spre comuna Rimetea (Torockó), un loc unic în România. Din Cluj, puteți alege să mergeți spre Florești sau Turda, iar apoi spre Buru – Rimetea, drum care poate fi parcurs cu mașina sau bicicleta. Eu am ales varianta prin Turda, urmată de Mihai Viteazu, Buru (pe valea Arieșului). Aici merită să stai două zile fără dar și poate, mai ales că într-una n-ai cum să nu urci Piatra Secuiului, iar după trebuie să-ți odihnești puțin sufletul. N-ai fost la Rimetea dacă nu urci, așa umblă vorba printre cei de-ai locului.
Dar să revenim la sat și ale lui case albe cu geamuri verzi și arhitectura deosebită. Toate parcă-s poposite în acest loc de azi, și în același timp, dintotdeauna. Cu toate acestea, poate ar fi interesant să aflați că în 1870, un incendiu puternic a distrus toate casele de aici, dar minerii din zonă au reușit în câțiva ani să le reconstruiască și să conserve ce vedeți astăzi. În 1999, comuna a fost distinsă și cu premiul ”Europa Nostra” al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material. La Rimetea sunt aproximativ 200 de clădiri construite între secolele XVII şi XIX; cea mai veche casă din sat este casa unui miner, construită în 1668 şi renovată după 2004.
La marginea satului exista o moară de apă, despre care se spune că este cea mai veche din zonă (1752), dar și o biserică unitariană de toată frumusețea pe care nu o puteți rata nici dacă vreți, fiind amplasată chiar în centrul satului. Dacă îl găsiți deschis, v-aș sfătui să intrați și la Muzeul Etnografic. Satul nu e bogat în obiective turistice, el însuși fiind o atracție prin simpla sa existență, poziționare și toată natura ce se desfășoară nestingherită în juru-i. Ulițele sunt ideale pentru plimbări cu familia, iar restaurantele cu specific unguresc, ce vă așteaptă cu cele mai bune mâncăruri, vor bucura de la mic la mare, cu siguranță.
Din Rimetea pornesc trasee spre Colții Trascăului și Piatra Secuiului, Grota Studenților, Minele de Fier Medievale, Ardașcheia și Vârful Ugerului. Pe alese, pentru toată lumea. Fie că sunteți experți în cocoțatul pe munte, fie că nu, e musai să dați o șansă unei urcări pe masivul stâncos ce tronează în zonă. Priveliștea asupra satului, Cheilor Vălișoarei și Munților Trascău merită din plin. Vă avertizez pe scurt cu ce veți avea de-a face. Până să ajungeți la baza stâncilor, drumul îl veți parcurge destul de lejer, fără să resimțiți un efort nemaipomenit. Mai apoi începe urcarea destul de abruptă, dar toată povestea durează cam o oră și jumătate, adică imediat vă veți trezi surprinși pe creastă, iar în câțiva pași pe Vârful Piatra Secuiului. Privind spre sud veți vedea Cheile Vălișoarei, iar spre vest Munții Trascău și depresiunea zonei Rimetea.
Traseul nu se poate opri aici, însă, mai ales că pauza din vârf vă va umple de energie, de viață, credeți-mă, odată pornit pe un astfel de traseu, simți că vrei să continui până te abandonează picioarele, the thrill is real. Puteți continua spre Colții Trascăului, poteca e prietenoasă, doar spre final e puțin-puțin mai provocatoare și faceți numai 30 de minute. Chiar dacă diferența dintre cele două vârfuri este foarte mică, veți avea ocazia să priviți Munții Trascău din două unghiuri care vă vor face să vă îndrăgostiți iremediabil de frumusețea lor.
Masivul Piatra Secuiului oferă experiența carstului, cu multiple linii de fisură și peste 15 peșteri de mici dimensiuni, dintre care 3 cu deschideri mai mari. Cea mai cunoscută dintre acestea este Grota Studenţilor. Portalul are o ieșire imensă sudică, alta și mai mare vestică, cu forma de potcoavă și una mai mică, care se deschide spre un perete de stâncă în care zeci de porumbei și-au găsit adăpost. Dacă veți ajunge aici, în fața ochilor vi se va înfățișa satul Colțești, unde puteți cobori sau reveni a doua zi, după cum vă țin puterile. De asemenea, e aproape obligatoriu să dați o fugă și până la Conacul Secuiesc de aici, căci sigur n-ați mai mâncat de multă vreme într-un asemenea decor. Iar mâncarea e exact ce trebuie. Unde mai pui că la intrarea în locație, în partea stângă, găsiți și un truck cu brânzeturi Toroczkói, ”suveniruri” numai bune de dus acasă și degustat. Tot aici puteți să vă și cazați dacă veți dori o experiență secuiască 100%. Nu uitați de rezervare, e vitală.
La doar 3 kilometri de Rimetea, înspre Aiud, se află, așadar satul Colţeşti, așa că… de bifat în zonă este și Cetatea Colțești, amplasată strategic pe o stâncă și având o vizibilitate asupra întregii regiuni. Puteți parca cam la 10-15 minute de ea și oferă o priveliște grozavă asupra Pietrei Secuiului, în mod special. Desigur, puteți ajunge și pe jos sau cu bicicleta acolo, depinde cât sunteți de plimbăreți. Știu că am scris des despre frumusețea Pietrei Secuiului, dar cam tot ce e în zonă are în centru această atracție de care, chiar dacă poate v-ați săturat să o vedeți scrisă, nu vă veți sătura să o priviți. În vestul cetăţii sunt versanţii Dealului Băieşilor, iar în sud se deschid Cheile Aiudului, cunoscute și ca Cheile Vălișoarei.
Cheile Vălișoarei sunt perfecte pentru o drumeție alături de copii. O plimbare de jumătate de oră va fi suficientă cât să le puteți admira de sus, să vă bucurați de natură, să explicați celor mici una alta despre formele de relief. Ele cuprind și 27 de peșteri, dintre care cea mai lungă are 134m. Cheile Siloșului și Plaiului pot fi, de asemenea, luate în considerare. Toate cele menționate sunt și zone perfecte pentru camping, în caz că vreți să fiți complet în centrul naturii. Dacă nu vreți, în sate există suficiente locuri care vă pot adăposti cu drag. Mai mult, vă veți simți ca un locuitor din pruncie al acelei zone. În zona Vălișoara e posibil să vă mai placă mult la Castelul Templul Cavalerilor, un loc de cazare unde vă veți simți exact ca într-o poveste.
Înainte de a încheia, menționez și că locul este unul de vis pentru alpiniști, în cazul în care vă cautați următoarea aventură. Dacă sunteți în căutarea unei activități ușor mai chill, propun un zbor cu parapanta. Acum, noroc de vreme bună vă mai lipsește.
Propunerea de escapadă de weekend-ul acesta e potrivită pentru oricine pentru că, fie ești în căutare de liniște deplină, fie de aventură, iar Rimetea le are din plin pe amândouă. Chiar dacă nu veți urca până în vârf, tot nu veți putea rezista tentației de a porni măcar până la marginea drumului. Cred cu adevărat că este o zonă care vă poate trezi dragostea pentru drumeții, pentru munte, pentru natură. Dați-i o șansă, promit eu că-i fain și pe mine mă sperie și urcarea dealurilor.