Interviu cu Ionuț și Vlad, fondatorii Spice’n Sticks

by | Jul 22, 2020 | Articole, Interviuri | #clujlife

Despre Spice’n Sticks v-am povestit deja (aici). Nu prea avem încotro, e în natura noastră deja – cum descoperim ceva nou și fain, nu putem păstra secretul pentru noi, dăm de veste în oraș. Pentru cei care au ratat momentul întâlnirii noastre cu acest nou serviciu de delivery, începem prin a spune că Spice’n Sticks au un meniu bazat pe un concept fusion asiatic. Adică găsiți la ei ramen, sushi, mandu, pad thai, curry, poke-uri, toate proaspete, bine gătite și atent condimentate. De curând ne-am întâlnit cu Ionuț și Vlad, cei doi făptași din spatele acestui brand, și am povestit mai multe despre cum le-a venit ideea și cum se desfășoară lucrurile la ei în bucătărie.

Povestea lor, la fel ca și prietenia, nu e recentă. Acum 8 ani, în 2012, au pornit împreună SushiCluj, aproape dintr-o glumă. Vlad avea alt loc de muncă, nu prea mai era mulțumit de jobul respectiv și, într-o zi, Ionuț i-a povestit cum și-a comandat sushi și a durat 2h jumătate să-i vină comanda de sushi. Și-au dat seama că există cerere, că e o bucătărie care va crește în popularitate. Erau în jur de 80 de pizzerii care livrau în Cluj, dar un singur loc axat pe sushi. Până să deschidă, au apărut și cei de la Nobori, chiar cu 1-2 luni înainte.

Am avut noroc și că am întâlnit un japonez care ne-a ajutat cu meniul și ne-a învățat multe despre această bucătărie. El lucrase 17 ani în Tokyo. Nu aveam experiență în antreprenoriat, dar ni s-a părut o idee bună pentru o piață care se afla în plină dezvoltare, chiar în plină criză. Primul an a fost foarte interesant pentru noi. Eram noi doi și încă un prieten, faceam cu rândul între noi, când unul făce sushi, celălalt livra. Am învățat totul experimentând pe pielea noastră, de la mers la cumpărturi și recunoscut un avocado de calitate, până la tăiat somonul și interacționat cu clienții. Și lucrurile au decurs mai bine de la an la an. – Ionuț

gyoza spicensticks

Ideea Spice’n Sticks au avut-o de multă vreme, au trebuit doar să găsească contextul ca să pornească la drum, dar și oameni pe care să simtă că se pot baza. Pandemia, cumva, a rezolvat acest lucru, lumea a devenit mai serioasă, mai responsabilă în acest domeniu. Un alt aspect care a jucat un rol important în decizia lor ar fi că sushi-ul e mâncare de seară. Și au simțit nevoia să acopere și perioada de zi, atât ei, cât și clienții, care și-au manifestat dorința de a vedea mai mult în meniul lor. Și asta așa, #casăștiți, cel mai lăudat preparat din meniu este dish-ul cu chiftele de somon. L-am apreciat inclusiv eu, deci comandați-l fără griji.

Nu am simțit că există acest fusion asiatic la nivelul la care îl oferim noi în Cluj, acesta fiind încă un motiv care ne-a îndemnat să pornim în direcția aceasta. Acum, în meniul Spice’n Sticks, regăsim bazele bucătăriei asiatice. Targetul nostru este ca oamenii să poată descoperi, prin intermediul preparatelor noastre, fiecare țară asiatică, cu câte două-trei dish-uri simbolice din fiecare zonă și, cu siguranță, vom diversifica meniul în timp. Am lucrat și testat mai mult de o lună meniul actual, zilnic de la 9 dimineața până seara. Noi ne doream ceva gustos, am creat o listă cu preparatele la care ne-am gândit, apoi și-a adus bucătarul chef aportul de idei. Comparativ cu acum 4-5 ani, acum există în Cluj două firme specializate pe ingrediente asiatice, iar partea de aprovizionare nu este o problemă. Provocarea adevărată este să realizezi combinațiile potrivite de gust. Aici se vede talentul bucătarului. – Vlad

chiftele cu somon

De la idee până la construirea brandului, cel mai dificil s-a dovedit a fi găsirea unui nume, căci experiența de 7 ani în gestionarea unui serviciu de delivery și-a spus cuvântul și i-a ajutat mult. Au avut în acest timp destule lucruri din care să învețe, și bune și rele. Au debutat cu Spice’n Stick fără niciun fel de promovare, doar au intrat pe FoodPanda. În prima zi au primit 30 de comenzi, o surpriză foarte plăcută și la care nu se așteptau. Momentan, au 2 persoane pe tură și speră ca echipa să crească frumos în următoarele luni.

Facem livrările exclusiv în regim propriu acum și ne concentrăm eforturile să optimizăm foarte mult partea aceasta. Testăm și cu bicicliști, dar stăm cu emoții, și pentru ei, și pentru clienți. Sunt mai expuși decât atunci când sunt în mașini, iar traficul din oraș devine tot mai challenging. Desigur, avem și 4 mașini pe tură. Ne străduim să minimizăm timpul, să ajungem în mai puțin de o oră la oameni, și dacă vedem că există întârzieri, mereu sunăm clientul, îl anunțăm care e situația. – Ionuț

Lucrurile se întâmplă, momentan, în aceeași bucătărie cu Sushi Cluj, dar au delimitat bine spațiile pentru a asigura calitatea ingredientelor. Toate preparatele lor sunt pregătite pe loc, nu lucrează cu semipreparate. Când intră comanda, atunci se apucă de ea. Automat, timpul de livrare poate crește. Orientativ, cel mai mult durează să facă curry, orezul prăjit , dar vorbim despre un timp de câteva minute maxim. Contează mult fluxul în care vin comenzile.

curry cu creveti katsu

Piața locală de delivery e într-o continuă expansiune. Din punctul lor de vedere, oferta e ușor mai mare decât cererea pentru un oraș de dimensiunile Clujului. Acum, cu pandemia, și cei care nu erau înainte prezenți cu acest serviciu, acum sunt. Partea bună este că oamenii, în sfârșit, pot acum aprecia calitatea unui produs. Cei care nu se vor ridica la măsura așteptărilor, în timp probabil că vor dispărea.

Voi ați testat până acum ceva din meniul de la Spice’n Sticks? Credem că ar fi timpul.

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This