În (scurta) perioadă cât am fost fizic la facultate, am stat la cămin. Nu doar că era varianta cea mai ieftină, dar voiam și să văd cum e. Dacă e așa rău cum zice toată lumea, dacă sunt gândaci, dacă totul e insuportabil (dramatic, dar cei din jur cam asta îmi ziceau). N-a fost așa și (puținele) luni de cămin au fost o experiență grozavă. N-am avut gândaci, căminul era curat, baia pe hol n-a fost așa rea, iar colegele mele au fost grozave și asta a contat mult. Și am stat în Hașdeu.
Acum, majoritatea căminelor sunt închise, funcționale fiind doar cele care oferă condiții ceva mai… safe: adică cele de un confort înalt, în care există baie proprie și pot sta doar câte două persoane. Pe vremea mea, căminul era un roi de albinuțe care zumzăie continuu, era gălăgie pe hol, gălăgie în oficiu, gălăgie la recepție. Am vrut să văd ce s-a schimbat acum, în contextul pandemiei globale cu coronavirus, când cei cu drept de cazare în cămine sunt, în mare parte, boboci sau cei ale căror facultăți își desfășoară cursurile în regim hibrid.
Andreea e studentă la Litere. A prins loc în căminul A2 (un cămin tare vânat în general, care oferă condiții foarte bune) și e mulțumită de cum se desfășoară lucrurile în perioada asta. Se simte în siguranță și crede că personalul își cunoaște mai bine ca niciodată atribuțiile, dându-și tot interesul să accentueze importanța măsurilor de siguranță.
Curățenia, ordinea, disciplina, toate sunt aplicate și respectate, deoarece personalul își cunoaște foarte bine atribuțiile și responsabilitățile, iar studenții sunt conștienți de regulile impuse în această perioadă. Se știe foarte clar faptul că accesul în cămin nu este permis fără purtarea măștii, iar vizitele de orice tip sunt interzise. Femeile de serviciu circulă necontenit pe holuri, portarul ia temperatura oricărei persoane care pătrunde în incinta căminului, persoanele fără măscuță sunt atenționate și toată lumea este în siguranță, din punctul meu de vedere.
Dana e și ea boboacă… la cea de-a doua facultate. Ea a ales, pentru acest semestru, confortul oferit de un cămin privat. Se bucură că are baie proprie (după ce anul trecut s-a bucurat și ea, ca mine, de o cameră cu baie la comun în Hașdeu), dar nu îi prea surâde faptul că o împarte cu încă trei persoane. A fost destul de reticentă la început, dar acum nu îi rămâne decât să spere că totul va fi bine.
Când am semnat contractul nu mi s-a zis nimic special de genul: noile restricții ne lasă să fiți doar trei persoane în cameră, primiți dezinfenctant pentru cameră, purtați mască pe hol și în bucătărie sau nu aveți voie cu multe persoane în cameră – măsuri tot mai întâlnite în căminele de stat sau nu din ultima perioadă. După mutarea mea aici am analizat singură măsurile luate de ei: dezinfenctantul este la parter și acolo e locul lui, anunțuri despre purtarea măștii sunt pe holuri și cam atât. Nu m-am avântat la vorbă cu nimeni prea mult și nici nu prea aș vrea. Facultatea unei colege a mutat iar totul online, probabil că ea va renunța la contract. În camera mea lipește a patra saltea la pat, prin urmare, nu există și a patra persoană. Momentan. Și nici nu vreau să mai fie. Sper să nu fie.
Sînziana nu și-a imaginat viața la cămin cum e cea de acum. Își imagina agitație, gălăgie, oameni mulți. Cum ar și trebui să fie viața la cămin, într-un scenariu în care o pandemie e doar ceva din romanele fantasy. În căminul în care stă, singura regulă care se respectă e cea care vizează purtarea măștii; Sînzianei i-a fost luată temperatura la intrarea în cămin o singură dată de când e cazată. În teorie, accesul persoanelor din exterior e interzis, dar au fost oameni care au reușit să „pătrundă” în interior fără prea mare bătaie de cap. Totodată, curățenia pe care a găsit-o Sînziana în cameră a cam lăsat de dorit.
Ceea ce speram să fie o experiență în care să cunosc oameni și să îmi fac prieteni, s-a transformat într-o liniște morbidă, un hol creepy și gol 90% din timp și o frică de a nu te îmbolnăvi. Camerele arată la fel ca înainte, însă cu siguranță nu au fost dezinfectate dupa plecarea studenților la inceputul anului. Curățenia în cameră a fost un subiect de groază în primele 2-3 zile. Pe scurt, e puțin deprimant. Cel mai interesant eveniment în ultimele 2 săptămâni a fost alarma de incendiu. Nu îmi e frică de faptul că aș putea să mă îmbolnăvesc în cămin, mă simt în siguranță în camera mea de unde particip la cursurile online, cu dezinfectantul pe birou și spirtul în dulap. Am evitat oficiile, am mâncat ceea ce se putea ronțăi rapid în pauzele dintre cursuri. Îmi e mai frică de faptul că va trebui să ne întoarcem acasă și că vom pierde orice contact cu Clujul.
Radu învață la Facultatea de Teatru și Film și în căminul în care e cazat, personalul nu poartă mereu mască. Iar în oficii studenții uită de regula asta, ca și cum pandemia e deja un gând prea îndepărtat. Ar vrea ca universitatea să schimbe modul în care comunică cu studenții, existând probleme legate de cămine și înainte de perioada pandemică.
Personalul poartă aproape mereu mască, si zic aproape mereu pentru ca uneori mai stau cu ea sub nas, sau sub bărbie, dar cumva asta nu mă sperie pentru că intru extrem de puțin cu ei in contact, de obicei salut și plec. În oficii studenții, sau cel puțin pe etajul meu, nu prea poartă mască și e nasol pentru că spațiul în oficiu este destul de mic. Alt lucru care ar putea fi îmbunătățit este de exemplu intrarea în cămin. La intrarea în căminul 17, înainte să intri în holul unde stau portarii, nu este (sau cel puțin nu am vazut eu să fie) un recipient cu dezinfectant, și atunci toată lumea vine de afară și atinge clanța, lucru ce nu îmi pare foarte ok. Vizitele sunt strict interzise, ceea ce nu e prea plăcut, dar e de înțeles în perioada asta ciudată, deși și înainte erau permise doar până la 22 și cu predarea buletinului la poartă. Poate că UBB-ul va renunța la conservatorismul ăsta cândva și va înțelege că studenții nu trebuie separați atât de tare. E ciudat să fii cazat la cămin în pandemie. Anul trecut perioada asta era mult mai animată de exemplu. În general plutește un nor al incertitudinii deasupra noastră în perioada asta. Cumva e trist. Ca să fiu sincer, Clujul pare perioada asta singur și bătrân de multe ori.
Bianca a ales și ea calea căminului privat. Nu mai e boboacă, însă nu a vrut să piardă contactul cu orașul în care a vrut să studieze atâta timp. La căminele private nu există regula cu pot fi cazați doar câte doi oameni în cameră.
Aici nu avem voie să mergem pe holuri fără a purta mască. Întotdeauna există un portar care este atent la noi. În ceea ce privește distanțarea, nu este cazul întrucât nu există locuri aglomerate. Fiecare e cu colegii lui de cameră, doar oficiu și sala de lectură sunt la comun și până acum niciodată nu au existat mai mult de 2 persoane simultan în încăpere. Există camere care primesc până la 4 persoane. În ceea ce priveste gelurile dezinfectate, le găsim la intrarea în cămin, dar lipsesc din oficiu și sala de lectură. Iar in ceea ce priveste tariful pe perioada de pandemie, acum este tarif normal, dar pe perioada stării de urgență acesta a scăzut.
Dacă ne așteptam la condiții de maximă siguranță în cămine (fie ele private sau de stat), iată că nu peste tot e așa. În vreme ce în unele spații de cazare se insistă pe importanța măsurilor de siguranță, în altele masca se poartă pe nas. Că merge și așa. În final, nu rămâne decât să ne protejăm fiecare în dreptul lui, și-așa reușim poate să îi protejăm și pe alții. Și să ne bucurăm de studenție așa cum e ea acum: dacă ești mai norocos și ai parte de un sistem hibrid, de-o cameră liniștită într-un cămin prea liniștit sau de-acasă, din fața unui laptop care cunoaște acum doar Zoom-ul. Până când ne vom bucura iarăși de un Hașdeu în care roiește lumea, de-o Piezișă gălăgioasă în miezul nopții, de străzi aglomerate și săli de lectură în care nu găsești un loc, asta e normalitatea. Și poate pare hilar, dar hai să fim recunoscători pentru ea.
Voi unde vă petreceți studenția & cât de dor vă e de căminele agitate?
*credit foto: Dana P. și Sînziana M.
