david istrate

Competițiile sportive nu mai sunt la fel de peste un an de zile, după ce spectatorilor le-a fost interzis accesul la meciuri din cauza pandemiei. Totuși, jurnaliștii trebuie să-și exercite meseria și să relateze de la fața locului când vine vorba de anumite evenimente de interes ridicat pentru public. Numărul persoanelor care pot merge la aceste întreceri este limitat, însă, astfel că nu toți au ocazia să fie prezenți la fiecare partidă. De obicei, acreditările se acordă în funcție de importanța publicației de care aparține jurnalistul, dar există și un sistem de rotație, prin care freelanceri sau cei mai puțin cunoscuți au ocazia să participe din când în când. Distanțarea, purtarea măștii și alte măsuri de siguranță, diferite de la eveniment la eveniment, sunt obligatorii pentru membrii presei care participă la întâlnirile sportive. În majoritatea cazurilor, fotografii nu mai au voie să stea aproape de teren și de sportivi când vine vorba de activitățile care se desfășoară în sală. Astfel, ei trebuie să găsească cele mai bune unghiuri din tribune pentru a face fotografii cât mai calitative și reprezentative pentru respectivul meci. Aceste condiții le limitează șansele de a obține imaginea dorită, ori au nevoie de o aparatură mai performantă pentru a scoate rezultate similare ca în condițiile de dinaintea pandemiei, când le era permis accesul mai aproape de acțiune. Ca reporter, am fost nevoit să iau reacții, după meciuri, de la jucători și antrenori în condiții mai speciale, adaptate acestor vremuri și conform unor reguli impuse. Astfel, am vorbit cu ei în afara sălii de sport, în aer liber sau pe holuri. Pentru a observa anumite aspecte interesante din timpul meciurilor, este nevoie de prezența fizică a jurnaliștilor la evenimentele urmărite cu interes de public. În acest mod, putem pune întrebări mai bune la interviurile de după meciuri, iar pe baza lor să scriem despre aspecte care nu se văd din fața televizorului. Fiind la fața locului, corespondenții unei publicații pot scrie despre un eveniment la adevărata lui valoare. Pentru a afla mai multe amănunte despre cum se descurcă oamenii din presă în contextul actual, am luat legătura cu trei jurnaliști din arii diferite. Am vorbit cu un jurnalist sportiv, un fotojurnalist și cu un cameraman a căror activitate se învârte în jurul sporturilor de echipă din Cluj, locul care ne oferă an de an o multitudine de evenimente sportive. Pe aceștia i-am întrebat ce s-a schimbat în munca lor din cauza restricțiilor impuse de pandemie, cum s-au adaptat la situația actuală, cum văd lipsa spectatorilor din tribune sau dacă au găsit și partea pozitivă în acest scenariu marcat de reguli stricte. De asemenea, cei trei jurnaliști ne-au dezvăluit și alte aspecte interesante observate în ultimul an. David Istrate, jurnalist sportiv la site-ul baschet.ro, ne-a descris viața de reporter de sport în pandemie. El a participat la evenimente baschetbaliste importante în ultimii ani, precum meciuri ale naționalei României, turnee finale ale Cupei României și a realizat interviuri cu baschetbaliști de top. Este o viață frumoasă și provocatoare. Sigur că îmi este dor de perioada de dinaintea pandemiei, însă vremurile actuale m-au provocat să îmi folosesc creativitatea și capacitatea de adaptare pentru a continua să îmi desfășor activitatea. Foto: Aghiutză Legătura directă cu jucătorii și cei implicați în fenomen, obținută relativ ușor înaintea pandemiei, este acum înlocuită de alte metode de comunicare. Reporterii trebuie să găsească metode care nu implică întâlnirea directă cu cel vizat de un interviu. Ca în orice interacțiune socială, față în față ajungi mult mai ușor la încredere reciprocă și la subiecte interesante de discuție. În plus, calitatea articolelor care descriu evenimentele poate scădea din anumite puncte de vedere, când principalul obstacol e limitarea accesului către sportivi. Având în vedere că jucătorii echipelor sunt nevoiți să stea în „bule”, orice contact cu ei este imposibil. Prin urmare, este foarte dificil să încerci să realizezi un interviu sau un material mai special. Ori nu îl faci, ori accepți un compromis și comunici la telefon sau prin mesaje cu persoana respectivă. Înainte de meci, de cele mai multe ori ne bazăm pe materialele postate pe site-urile oficiale ale cluburilor sau pe o comunicare online cu jucătorii. În schimb, după meci, dacă suntem la sală, avem permisiunea de a face interviuri scurte cu un component al fiecărei echipe. Teoretic, calitatea materialelor nu se reduce, dar este clar că subiectele pe care le putem realiza sunt mult mai puține. Timpul pe care jucătorii îl au la dispoziție, frica de infectare și regulile stricte ne oferă un acces foarte limitat, astfel că materialele nu pot fi mereu pe măsura așteptărilor, ne-a spus acesta. Consideră că una dintre pierderi este conferința de presă de după meciuri, dar „cea mai mare lipsă rămâne, totuși, publicul, care reușea să facă o atmosferă extraordinară.” Acum că nu li se mai permite accesul în sală, meciurile devin mai anoste, dar pot ieși la iveală alte lucruri. Baschetul, la fel ca orice alt sport, nu este doar un duel al calităților fizice, tehnice, tactice, ci și un duel psihic între jucătorii celor două adversare. Din acest punct de vedere, susținerea publicului valorează foarte mult, fiind un impuls pentru echipa gazdă și un factor disturbator pentru echipa oaspete. Totuși, spectacolul meciurilor fără invitați în tribune vine din faptul că putem auzi mult mai clar indicațiile date de antrenori sau, uneori, trash-talking-ul dintre jucători. Foto: Valentin Todea Despre cei care au grijă ca evenimentele să se desfășoare în condiții bune, jurnalistul sportiv a precizat: După un început timid, cred că organizatorii s-au obișnuit din ce în ce mai mult cu situația și cerințele actuale și, astfel, au reușit să asigure o desfășurare cât mai bună a turneelor. Mergem mai departe și ajungem la cameramani, printre cei mai apropiați oameni de acțiunea din teren. Noile reguli de distanțare și-au pus amprenta asupra modului lor de lucru, iar Aida Ilie, cameraman la TVR Cluj, ne-a dezvăluit aspecte interesante despre meseria ei în aceste vremuri. Ea practică această profesie din anul 2012 și a filmat Campionatele Europene de gimnastică artistică din 2017. La sfârșitul anului trecut, în luna decembrie, Aida a fost prezentă la turneul de baschet din BTarena, însă mai recent s-a ocupat de capturarea de imagini video de la alte sporturi - Cupa României și meciuri din Campionat, la volei, sport pe care l-a practic și ea. Am rugat-o pe Aida să ne spună care sunt diferențele între a filma un eveniment sportiv în pandemie și unul desfășurat într-un context sanitar normal. Și ea, la fel ca și David, a pus accentul pe lipsa publicului, care îți oferă niște senzații aparte. Meciul este o stare complexă, care poate fi atinsă cu ajutorul suporterilor. Lipsa publicului ar fi principala diferență, starea aceea specială pe care ți-o oferă un meci când sunt sute de spectatori… pot să fie zeci, dar trăiesc cu sufletul la gură fiecare moment prin care trece echipa lor favorită. Suporterii joacă un rol important în orice meci, ei dau sarea și piperul, aceasta este valabil și pentru imagine. Bine… noi filmăm meciul în sine, dar pata de culoare este dată de expresia privitorilor, de bucuria sau tristețea care se citește pe fețele lor. Pentru mine, din postura de cameraman, să filmez de la ”firul ierbii” este captivant, încărcat cu adrenalină. Altfel simți jocul, ce-i drept, altfel simți și o minge care ”te atinge”, din greșeală. Pandemia mi-a” furat” și această plăcere. Foto: Aghiutză Cei care transmit imagini sau care relatează aceste meciuri au o responsabilitate și mai mare acum, când ei sunt singurii care au acces live la duelurile urmărite de fanii echipelor numai din fața televizoarelor sau a device-urilor mobile. Am vrut să aflăm ce părere are ea despre importanța muncii ei, luând în considerare acest aspect. Pandemia aceasta a făcut să conteze munca noastră, a celor care transmitem meciuri. Până acum, cei care trăiau pentru sport și pentru emoția meciurilor puteau să fie prezenți, acum trebuie să se mulțumească cu micile ecrane și cu viziunea camerei. Iar condițiile de lucru actuale ne-au împiedicat să ne facem treaba la fel ca înainte pentru că nu mai putem să ne apropiem de jucători, să facem camere mobile, să ne mișcăm mai liber, ca să nu ne obtureze imaginea arbitrul sau jucătorii de rezervă care se antrenează sau te miri ce ne mai iese în cale. Am dorit să aflăm cum este pentru ea să fie cameraman într-o lume în care cei care au acest job sunt preponderent bărbați. Crede că a fost făcută pentru această meserie, iar dificultățile de peste zi sunt trecute cu vederea mai ușor atunci când apare satisfacția pe plan profesional. Sincer am stat puțin să coc acest răspuns, să nu reiasă că aș fi ceva Ioana D’Arc ori Wonder Woman. Mie îmi place imaginea, este un mediu de exprimare, o altă percepție asupra aceleiași realități pe care tu o scrii sau altul o miroase. Cred că meseria aceasta te alege, nu tu o alegi și da, evident că uneori simt greutatea camerei, nu e ușoară nici pentru un bărbat, doar că satisfacția de la sfârșitul zilei, când ai făcut ceva ce îți place, și poate ai făcut chiar bine, este mult mai mare decât oboseala sau durerea de spate. Și da, așa rapid, trebuie să dai din coate să demonstrezi că și tu poți și știi să filmezi precum sexul opus - Aida Ilie, cameraman TVR Cluj În continuare am povestit cu Mircea Roșca, fotograf și fondator al site-ului ActionFoto.ro, colaborator cu mai multe agenții de presă din țară și din străinătate, precum Mediafax, Inquam, Reuters sau Associated Press. Acesta a fost prezent în ultima perioadă la meciuri de handbal, baschet, fotbal și volei ce au avut loc la Cluj sau în alte orașe din țară. Condițiile din pandemie nu îl împiedică să-și facă meseria, iar unde a întâmpinat probleme a reușit să găsească o cale pentru a se adapta, după cum ne spune acesta. Într-adevăr sunt unele limitări însă eu cred că m-am adaptat destul de bine și orice schimbare care te scoate din zona ta de confort poate să te motiveze să devii mai creativ și să descoperi unghiuri și abordări noi. Nu pot să spun că am ratat vreun cadru bun din cauza restricțiilor, deoarece chiar dacă nu poți avea acces în unele zone la momentele importante, ele pot fi surprinse creativ și din alte unghiuri. Foto: Vasile Mihai-Antonio Regulile stricte cauzate de contextul epidemiologic au impus anumite limitări și pentru fotoreporteri. De exemplu, la baschet trebuie să realizeze fotografii din tribunele sălilor, însă Mircea vede acest lucru și ca pe un avantaj. El ne-a povestit cum s-a adaptat la această situație și spune că lipsa spectatorilor face parte din realitatea momentului, iar acest lucru s-a transformat într-un subiect în sine. M-am adaptat destul de rapid și în fiecare sală în care fotografiam de pe suprafața de joc, până acum, mi-am găsit puncte strategice de unde fotografiez din tribună. Acum, un mare avantaj este faptul că poți să faci asta fără să obstrucționezi publicul sau să ți se ridice în față spectatorii. Cu ajutorul teleobiectivelor am reușit să fotografiez în continuare sălile de sport chiar și din tribună, însă la majoritatea sporturilor am avut acces pe suprafața de joc, mai puțin la baschet unde, în continuare se menține această restricție față de jurnaliști, chiar dacă unii dintre ei au făcut vaccinul între timp. În calitate de fotojurnalist, întotdeauna am încercat să ilustrez și faptul că evenimentele se desfășoară fără spectatori în tribună. Mircea ne-a vorbit pe îndelete și despre aspectele pozitive care au apărut datorită noilor condiții. Spațiul de lucru este mult mai mare, iar vizibilitatea nu mai este limitată de spectatori sau de alți factori. El este de părere că dacă pui accentul pe beneficiile unei anumite situații, și nu pe aspectele mai neplăcute, vei putea atinge performanța. Lipsa spectatorilor ne permite o abordare de oriunde din tribună fără a fi obstrucționați de aceștia sau fără să deranjăm. De asemenea, spațiul de lucru pentru jurnaliști s-a mutat din sala de presă și sala de conferințe în aproape toată tribuna sălii de sport în care se desfășoară evenimentul. Poate că sunt eu optimist sau realist, dar îmi place să văd întotdeauna cantitatea de apă existentă în pahar și consider că frustrarea adusă de partea goală a paharului ar trebui inhibată cât mai mult posibil, pentru a reuși să-ți faci meseria la cel mai înalt nivel. Eu cred că sunt multe alte aspecte controlabile de către noi, fotojurnaliștii, care ne pot ajuta să surprindem momente memorabile. Un exemplu ar fi să putem ajunge la locul evenimentului cu cât mai mult timp înainte de ora de start. În lipsa publicului, care era o sursă importantă de imagini, au apărut lucruri noi la care să fie atent și pe care să le fotografieze. Având în vedere că echipele nu au voie să folosească vestiarele sălilor de sport, acestea fiind mutate în tribunele arenei, deschise practic tuturor jurnaliștilor, pot fi observate diverse dialoguri sau aspecte în pauza dintre reprize și nu numai, iar Mircea ne-a mărturisit că a încercat să ilustrez acest aspect, menținând o anumită decență, bineînțeles. Foto: Valentin Todea Despre organizarea evenimentelor, fotograful a avut câteva lucruri de punctat, menționând că regulile nu se aplică mereu întocmai. Restricțiile nu se respectă cu aceeași strictețe la toate evenimentele. Deja m-am obișnuit să merg la fața locului și să vorbesc cu organizatorii pentru a vedea care sunt restricțiile și cât de ad litteram se respectă. Lipsa stewarzilor sau numărul mic al acestora mi se pare un mare minus de organizare. Protocolul aplicat la meciurile de baschet, de exemplu, este neschimbat din luna octombrie 2020, dar, între timp, unii jurnaliști s-au vaccinat ori s-au imunizat. De asemenea, de multe ori regulamentul se negociază la fața locului, iar restricțiile scrise nu sunt aplicate în toate sălile de sport din țară în aceeași măsură. El a mai adăugat faptul că jurnaliștii trebuie tratați ca parteneri ai evenimentului sportiv, însă organizatorii lasă impresia că le fac o favoare dacă îi lasă să își facă meseria în actualele condiții. Federațiile de la baschet, volei sau handbal nu se aliniază la același regulament, iar responsabilitatea privind măsurile de siguranță impuse se pasează de la unii la alții, ne-a mai spus acesta. Pare că măsurile dorite de către toți cei din domeniu se lasă așteptate... De exemplu, nimeni nu a explicat clar de ce pe un stadion de 30.000 locuri, nu pot intra 2-3 mii de oameni, păstrând o distanță între ei, cum avem exemple din alte țări vecine, precum Ucraina. În schimb, oamenii se aglomerează la magazine sau în alte spații publice. Jurnaliștii au învățat să se adapteze situației și chiar să negocieze drepturi suplimentare la fața locului, astfel încât să poată obține mai mult de la prezența la respectivul eveniment. Un pas spre eliminarea anumitor restricții se poate face, dar putem presupune că cei care trebuie să decidă acest lucru nu sunt interesați de asta sau nu vor să își asume anumite hotărâri care ar putea veni în sprijinul jurnaliștilor. Putem observa din cele spuse de cei trei specialiști în evenimente sportive că lipsa spectatorilor din tribune e una dintre cele mai mari probleme. Ei erau cei care creau o atmosferă aparte și aduceau plus de valoare duelului din teren. Totuși, fiecare s-a adaptat în felul lui și a descoperit elemente și perspective noi pentru jurnaliști, atât pe partea de scris, cât și pe cea de imagine.

Participarea jurnaliștilor la evenimente sportive în pandemie