Patrimoniul arheologic si monumental turdean…

Home $ Cultural $ Expozitii $ Patrimoniul arheologic si monumental turdean…

by | Aug 14, 2012 | Expozitii

Municipiul Turda, Direcţia Judeţeană Pentru Cultura, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Cluj, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca şi Universitatea „Petru Maior” Târgu Mureş vă invită joi, 16 August 2012, orele 13.00 la vernisajul expoziţiei de postere şi work-shop pe tema Patrimoniul arheologic şi monumental turdean între protecţie şi dezvoltarea urbanistică actuală. O coabitare necesară şi posibilă ce va avea loc în Sala Mare a Primăriei Municipiului Turda, P-ţa „1 Decembrie 1918”, nr. 28 organizat cu ocazia finalizării proiectului cultural cu acelaşi titlu. Proiect finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional – aria Patrimoniu Cultural Naţional, Aprilie-August 2012.

Prin intermediul unor postere tematice arheologii şi arhitecţii din echipa de realizare a proiectului vor prezenta rezultatele obţinute, care au vizat ca obiectiv principal inventarierea complexă a patrimoniului cultural turdean şi realizarea bazei de date a monumentelor pentru actualizarea Planului de Urbanism General Turda:
– Siturile arheologice din Potaissa şi împrejurimi: Castrul Legiunii V Macedonica, zona rezidenţială şi ateliere de meşteşugari, marea Necropolă Sudică etc.; Rezultate ale cercetărilor arheologice şi probleme de înlăturat;
– Patrimoniul construit şi zonele de protecţie. Pericole şi erori de „modernizare”;
– Noile hărţi topografice ale imobilelor protejate şi ale zonelor de protecţie arheologică;
– Valorificarea ştiinţifică a colecţiilor private. Rolul colecţionarilor din a II-a jumătate a secolului al XIX-lea şi până astăzi.

În cadrul evenimentului
Se va prezenta GHIDUL „INVESTITORULUI” sau CODUL DE BUNĂ PRACTICĂ CU PRIVIRE LA MONUMENTELE DIN TURDA care oferă răspunsuri şi sugerează paşii de urmat în respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la protejarea patrimoniului cultural, atât locuitorilor cât şi celor implicaţi în managementul administrativ şi cultural.

Se vor acorda cele cinci premii pentru Concursul „EU ŞI MONUMENTELE ORAŞULUI MEU” organizat în cadrul proiectului, 11 iunie-31 iulie 2012.

Arhitecţii, proiectanţii, constructorii şi cei implicaţi în actul de gestionare administrativ, sau publicul ca beneficiar final al demersului nostru sunt invitaţi să participe activ la dezbaterile pe tema „Patrimoniul cultural turdean. Probleme şi soluţii”.

Expoziţia va fi deschisă pentru public 16-31 august 2012, între orele 10.00 – 15.00
Setul de hărţi şi ghidul realizat prin proiect vor fi accesibile pe site-ul Primăriei Municipiului Turda.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!