S-a întâmplat azi dimineață. Pin-uiam de zor pe la 9, disperată să nu ratez vreo imagine uber-cool, când, de undeva din neantul Pinterest-ului, au început să apară cu nemiluita. În nuanțe calde de piersică pârguită, rozuri diafane și beige-uri murdare, îndulcite cu aplicații fine de dantelă. Mai erau altele, puțin extravagante, dar la fel de fascinante: negre, sclipitoare, maiestoase, vișinii, verzui, maronii sau albe. Apariția zecilor de rochii elegante, de bal, mai bine spus, m-a pus pe gânduri. Sunt ele simbolurile unei ere demult apuse? Sau o duc bine mersi, în sfere înalte, întocmai ca în urmă cu 200 de ani, în perioada regenței britanice sau a epocii victoriene?
Atât de tare mi-am zdrobit creierii pe tema asta, încât mi-am amintit de ce îmi doream la 7 ani păpuși Barbie, originale, cu logoul MATTEL tronând pe cutiile de carton magenta: pentru că erau atât de frumoase, în rochiile lor de prințesă, încât nu-mi puteam lua ochii de pe ele. Sau degetele din părul alb, lung, de plastic, pe care îl împleteam în codițe, îl despleteam, îl tapam, iar după câteva săptămâni îl tundeam. Și uite-așa se ducea dracului magia regală.
Revin la rochiile princiare. Nu îmi pot explica fascinația emanată de aceste ținute, rezervate acum, în secolul XXI, la fel ca în urmă cu câteva sute de ani, unei elite. Și nu aruncați încă cu roșii. Vă explic de ce cred asta. Oricât de elegante, sofisticate, rafinate ne-am ține, noi, muritoarele de rând, există două probleme pe care le întâmpinăm în raport cu rochiile de bal. Pe lângă faptul evident că nu ne putem permite o ținută Zuhair Murad decât dacă moare vreo mătușă și ne lasă moștenire o garsonieră în Jucu, pe care dacă o vindem urgent, la un preț decent, poate-poate se adună de o rochiță custom-made. Doi la mână, unde Dumnezeu ai putea purta așa ceva, dacă nu te numești cel puțin Emma Watson și nu ai agenda full de event-uri unde e de neconceput să apari pe red carpet îmbrăcată în Zara (ok, comparația nu e bună, tipa își permite să poarte și H&M dacă vrea, și îi va sta și bine; Nicole Kidman, poftim!)?!
Dacă tot se titrează în stânga și în dreapta că moda ține de contextul social, iar eleganța se poate regăsi până și în ținuta de la piață, ei bine, rochia de bal e foarte clar unde se poartă: la bal. Punct. Extensiile clujene: mai o nuntă somptuoasă, mai o ședință foto dacă ești „modeală, blogăriță”, o recepție classy (rare în oraș), poate un cocktail party, Balul Operei (tot un fel de bal). Sfârșit.
Nu mă chinui să vă țin lecții de istorie, găsiți pe net tot ce vă interesează. Sau la muzeu. De când lumea, elita unei societăți s-a diferențiat de plebe și prin vestimentație. Rochia de bal ține prin definiție de apanajul înaltei societăți, care își permite și are unde să o poarte. De secole, femeile s-au întrecut în a-și comanda modele din ce în ce mai sofisticate, lucrate manual, din mătase, tafta, catifea, cu aplicații scumpe, accesorizate corespunzător (mănuși 3/4, clutch-uri, bijuterii vintage impunătoare, cocuri elaborate, machiaje stridente etc.).
Nu mă înțelegeți greșit. Cred cu tărie că orice femeie trebuie să dețină minim trei rochii „de ocazie”. Una neagră, bună oriunde, la orice eveniment, colacul nostru etern de salvare. Încă una, nici albă, nici neagră, poate roșie sau verde, lungă până-n pământ, destul de simplă, purtabilă la nunți, botezuri și alte evenimente sociale unde nu îți permiți să apari în jeanși sau o rochie-cămașă în carouri. Și apoi, o a treia, pentru exact aceleași tipuri de manifestări (hai, fie, o recepție, o nuntă mai specială sau vreo lansare de ceva hotel/restaurant mega de fițe), că doar nu se cade să apari cu cea de anul trecut, te-a văzut deja lumea bună purtând-o și apari și în poze pe Facebook. În funcție de bugetele anuale alocate pentru asemenea momente, cifra 3 se poate schimba și cu 33.
Ce facem însă dacă și când ne îndrăgostim de un astfel de „specimen”? Îl luăm acasă cu orice preț? Ducem o bătălie crâncenă cu propria conștiință care ne avertizează că urmează să facem o ditai prostia? Sau ne limităm la window shopping, holbându-ne cât e ziua de lungă la vitrina magazinului în care guvernează împărăția frumosului, ACEA rochie de prințesă? Sau și mai bine, ne clătim privirile, după care mergem mai departe, ajungând să plătim sume decente pentru un costum bărbătesc, mult mai ușor de purtat, un simbol al puterii la fel de evident, mult mai dur și masculin, care nu se mai asortează cu bucle de regină sau cocuri de Marie Antoinette, ci cu un pixie cut tăios, modern?! Ceva ce ar purta o Barbie mai umană, androgină poate. De secol XXI.
