5 zile, 5 întrebări, 5 povești. Continuăm seria #FollowMe în care timp de o săptămână, contul nostru de Instagram este preluat de un Instagrammer… din Cluj. Le-am analizat preferințele și obiceiurile fotografie, am venit cu câteva întrebări, iar ei cu pozele și răspunsurile.
Fiecare invitat care poposește pe contul nostru vine cu ceva aparte. Edina a venit cu emoție: emoție generată de așteptarea postărilor ei, emoția imaginilor capturate, emoția unor împletiri de cuvinte atât de frumoase încât ne gândim să o întrebăm public dacă n-ar vrea să se alăture echipei. Edina este, exact așa cum stă notat pe contul său de Instagram, in the heart of the image + words. Vă lăsăm mai jos călătoria sa pe profilul nostru și vedeți voi de ce ne-am îndrăgostit atât de tare de ea. Așa cum am zărit un comentariu pe pagină, notăm și noi aici: ”What a takeover, Edina!”
Ne bucurăm de ultima săptămână de toamnă. Arată-ne cum se îmbie în natură trecerea toamnei cu venirea iernii.
Ne-a dezgolit pomii, iar acum, în miezul liniștii, ne părăsește. Ne-a învățat să ne scuturăm de griji, iar acum, în pregătirile temperaturilor crude, se adâncește în locuri mai binevoitoare. Ne-a cucerit surâsul, pentru că ea însăși părea un surâs veșnic. Ne-a format pentru a forma noi înșine la rândul nostru. Ne-a spus că toate lucrurile sunt efemere, iar noi știm acum, cum să ne luăm zborul de la secunda trecutului, spre veșnicia necontenită a viitorului.
Din câte am observat, îți place mult jocul cu lumina. Care e statutul prieteniei voastre astăzi?
Deși de multe ori nu îmi doresc acest lucru, lumina și întunericul coexistă. Totuși, mă întreb cum ar arăta umbra, fără sursa ei? Dar lumina? Ar mai fi atât de prețuită fără prezența obscurității pe care umbra o aduce? Învăț azi, că lumina are însemnătate egală cu umbra pe care o naște, atât în cadrele pe care mi le oferă în amănuntul străduțelor din Cluj, cât și în viața pe care mi-o zidesc, aici pe pământ.
Pozează o străduță ”ascunsă” din oraș care conține un element distinctiv pentru tine.
Atunci când forfota centrală se resimte, (în special în pregătirile de dinaintea Crăciunului) și oamenii aleargă de colo-colo în inima orașului, îmi place să mă adăpostesc aici – loc al cărui sunet îl străbate liniștea, spunându-mi că timpul e indezirabil, și oferindu-mi un moment de respiro, pe lângă imaginile pe care le pot imortaliza. Cred că ascunde un element distinctiv, unul de refugiu stradal, în care întorci spatele neprevăzutului aflat în toiul zilei clujene, și afli o perspectivă “din umbră”.
Alege un sentiment pe care să-l transmiți printr-o fotografie în care să incluzi oameni.
Îmi plac oamenii. Mă fascinează ideea că în spate, fiecare are o poveste de redat, iar subiectele acestui cadru mi-au transmis o înțelepciune cufundată, dar și vulnerabilitate. De ce am duce în spate o poveste, dacă ar trăi neîmpărtășită și ferită de ochii semenilor? Și ce valoare ar avea o viață lungă, fără șansa de a consacra și de a ne bucura de toate lucrurile pentru care muncim?
Iar mie, îmi place să captez aceste mii de cuvinte ale unei povești, într-o fracțiune de secundă.
Un loc în natură pe care te-ai întoarce să-l pozezi din nou și din nou.
Nu consider că sunt făcută să trăiesc în spații închise. De aceea, nu doar că m-aș întoarce să pozez aceste locuri din nou și din nou, ci mai mult, aș trăi neîncetat în ele. Nu găsesc nimic mai pătrunzător care să mă conecteze cu cerul decât a mă odihni în miezul rural și a mă uni cu însăși natura. Toate îngrijorările vieții se evaporă și mă fac să râd, în aceste momente vitale pentru sufletul meu. Doar eu și Dumnezeu. În ramele creației.
Mulțumim, Edina, pentru fotografii și pentru că ai acceptat provocarea noastră! Who is next?